Ucraina a desfășurat un atac masiv cu drone asupra Rusiei în noaptea de miercuri spre joi, dintre care mai mule zeci au atacat capitala Moscova, potrivit autorităților ruse.
Ministerul rus al apărării a afirmat joi dimineață că forțele sale antiaeriene au doborât peste noapte 287 de drone ucrainene, dintre care 40 deasupra regiunii Moscova.
Potrivit Kyiv Post, peste 300 de drone au fost lansate către Rusia, unde autoritățile au avertizat privind atacul. Publicația ucraineană a publicat și o hartă cu direcțiile de lansare ale dronelor, realizată de contul de Telegram Dronbomber, care spune că a folosit informații din surse rusești.
Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a scris pe Telegram că dronele din regiunea capitalei ruse au fost doborâte într-o perioadă de aproximativ 3 ore și jumătate. El nu a dat nicio informație cu privire la eventuale pagube sau răniți.
Rosaviatsia, autoritatea rusă pentru aviația civilă, a anunțat că operațiunile au fost suspendate la toate aeroporturile din zona Moscovei, potrivit Reuters.
Aeroportul Pulkovo din Sankt Petersburg, al doilea oraș ca mărime din Rusia, a precizatpe Telegram că se ocupă de zborurile deviate din capitală.
Mai multe aeroporturi din Rusia centrală au suspendat, de asemenea, aterizările și decolările.
Ministerul rus al apărării, care anunță de obicei doar dronele doborâte, nu și câte și-au atins țintele, a spus că a interceptat 118 drone în regiunea Briansk, 40 în Kaluga, 40 în regiunea Moscova dintre care 32 se îndreptau chiar spre capitală, 27 în Tula, 19 în Novgorod, 11 în Iaroslav, 10 în LIpețk, 6 în Smolensk, câte 5 în regiunile Kursk și Orel, 4 în Voronej și 2 în regiunea Riazan.
Unul dintre atacurile ucrainene a vizat Veliky Novgorod, unde se află complexul chimic Acron. Imagini neverificate postate pe rețelele de socializare sugerează că au existat lovituri reușite asupra unității care produce atât îngrășăminte, cât și produse cu utilizare duală.

