VIDEO „Balul vampirilor!”/CTP, despre expirații de pe lista PSD pentru Capitală: „Vrea să obțină voturile imbecililor din București”

VIDEO „Balul vampirilor!”/CTP, despre expirații de pe lista PSD pentru Capitală: „Vrea să obțină voturile imbecililor din București”

Cristian Tudor Popescu are o reactie savuroasa fata de echipa de expirati pe care Gabriela Firea o propune din partea PSD pentru Consiliul General al Capitalei. „Ea mizeaza pe imbecili cu echipa asta de ‘Balul vampirilor'”, a declarat CTP, miercuri dimineata.

„Doamna Firea folosește o metodă care se poate dovedi eficientă, dânsa vrea să obțină votul imbecililor din orașul București. Există și astfel de persoane în capitala României. Caragiale are o povestire science fiction – o să râdeți – Bucureștiul în anul 3000 și ceva, în care îl numește Tâmpitopole. E vorba despre reprezentanții acestui București, pe care îi vizează doamna Firea cu echipa asta de Balul Vampirilor. Oameni expirați în domeniilor lor de activitate, fie politic, fie sportiv, unii dintre ei cu crunte probleme penale, ajunși la o vârstă însumată - dacă însumăm vârstele lui Petre Roman, Anghel Iordănescu, Mitică Dragomir și Cornel Dinu - obținem 290 de ani. Aceste talente, aceste speranțe sunt aruncate în luptă, sunt aduse de dârlogi în arenă de către doamna Firea”, a spus gazetarul.

„Eu mă întreb, așa ca om, mi se face pielea de găină. Mai rău decât pericolul e ridicolul. Cum poți să nu ai organul ăsta pentru ridicol? Acești oameni, Petre Roman, Anghel Iordănescu... la Mitică Dragomir nu se pune problema... cum poți să te expui ridicolului, penibilului în felul acesta?”, a subliniat el.

„Pentru că în România există și imbecili, o repet. Ca să îl votezi pe Mitică Dragomir sau pe Anghel Iordănescu la Primăria Capitalei înseamnă că ai un discernământ foarte limitat”, a completat Cristian Tudor Popescu, la observația că în trecut au mai fost și soliști de muzică populară sau diverși artiști care au candidat pentru diverse funcții politice.

Primarul general, Gabriela Firea, a depus, luni dupa-amiaza, lista de candidati PSD pentru Consiliul General al Municipiului Bucuresti, pe aceasta aflandu-se, intre altii, fostul premier Petre Roman, actrita Monica Davidescu, Elisabeta Lipa, Cornel Dinu, Dumitru Dragomir, Anghel Iordanescu, Daniel Pancu.

 

”Am depus acum lista candidatilor pentru Consiliul General al Municipiului Bucuresti”, a anuntat, luni dupa-amiaza, Gabriela Firea, ea spunand ca printre propunerile PSD de pe aceasta lista se afla ”oameni pe care bucurestenii i-au apreciat pentru ceea ce au facut in intreaga lor cariera, in intreaga lor viata”.

Primul pe lista este Petre Roman.

„Am depus acum lista candidatilor pentru Consiliul General al Municipiului Bucuresti. (…) Venim cu o lista de profesionisti in domeniile lor, oameni care iubesc Capitala si le pasa de soarta bucurestenilor. Domnul Petre Roman, prim-ministru in perioada 1990-1991, este langa mine si deschide alaturi de mine lista de consilieri generali. De asemenea, veti observa pe aceste propuneri ale noastre: sportivi, campioni”, a spus primarul general.

Pe lista se mai afla actrita Monica Davidescu, ”oamenii de sport si fair-play” Elisabeta Lipa, Cornel Dinu, Dumitru Dragomir, Anghel Iordanescu, Daniel Pancu, regizorul Sorin Iliesiu.

Cati ani au cei adusi de Firea: Petre Roman – 74 ani, Dumitru Dragomir – 74 ani, Cornel Dinu – 72 ani, Anghel Iordanescu – 70 de ani.


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

5 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria