VIDEO Bia Khalifa susține că a fost „pipăită și bătută” pe aeroport, după ce polițiștii de frontieră au încătușat-o

VIDEO Bia Khalifa susține că a fost „pipăită și bătută” pe aeroport, după ce polițiștii de frontieră au încătușat-o

La întoarcerea din Milano, Bia Khalifa a fost încătușată de polițiști. Tânăra spune că tocmai trecuse de control, când unul dintre agenți a început să o lovească și ulterior a încătușat-o.

La întoarcerea din Milano, Bia Khalifa a fost încătușată de polițiști. Tânăra spune că tocmai trecuse de control, când unul dintre agenți a început să o lovească și ulterior a încătușat-o.

Replica Sindicatului Europol

Iată ce mesaj a postat Sindicatul Europol pe Facebook, alături de un clip cu Bia Khalifa și declarațiile sale după încătușare:

”"Vedetă” amendată pe aeroport după ce a înjurat un polițist

După ce colegii noștri din cadrul Aeroportului Otopeni au rugat pe prietenul unei ”vedete” să stea în mod civilizat la controlul de frontieră și să nu se bage în fața altor pasageri, aceasta a adresat injurii acestora după ce i-au verificat documentul de călătorie.

În momentul în care polițiștii de frontieră au vrut să o conducă în linia a doua de control pentru sancționarea contravențională, aceasta a devenit agresivă, lovindu-l cu piciorul pe unul dintre colegi, fapt pentru care a fost încătușată și condusă la camera de control de pe sensul intrare în țară.

Aceasta a fost sancționată contravențional cu suma de 4000 lei pentru ”săvârșirea fără drept a oricărui act de violență fizică sau verbală asupra unei persoane aflate în perimetrul unui aeroport”, sancțiune prevăzută de Codul Aerian.

Într-un delir continuu, atât pe timpul completării procesului verbal de sancționare, când a continuat să aducă injurii colegilor, folosind cuvinte obscene, cât și în imaginile video postate ulterior pe unele rețele de socializare, aceasta practic își imaginează că a fost ”pipăită, aruncată pe jos, jignită și bătută”. Colegii noștri au folosit dispozitivele body-cam din dotare în toată această perioadă, astfel că aceste halucinații ale ”vedetei” nu au niciun fundament.

Noi nu ne putem opune dorințelor și imaginației acesteia, însă toate acestea și le poate îndeplini în cercul ei de prieteni, însă fără a jigni polițiștii și a terfeli imaginea Poliției de Frontieră Române”.

Cum spune Bia Khalifa că s-ar fi întâmplat încătușarea și ce a urmat după

Bia Khalifa a fost protagonista unui incident neplăcut la aeroport, unde a fost încătușată de oamenii legii. Tânăra neagă că ar fi fost violentă sau agresivă și susține că doar a dorit ca Fulgy, iubitul ei, să înainteze în coada de la pașapoarte pentru a fi lângă ea și a pleca mai repede.

Însă atunci, Fulgy ar fi fost rugat să meargă la alt ghișeu. Bia spune că s-a conformat și că i-a spus polițiștului, după ce controlul s-a terminat: ”Ești fericit acum?” și a plecat.

În acel moment, conform spuselor ei, agentul a ieșit din încăperea destinată lui și ar fi fost agresiv.

După ce a fost încătușată, tinerei i s-a întocmit proces verbal, fiind reținută timp de două ore. De asemenea, a fost amendată cu 4.000 de lei pentru tulburarea liniștii și ordinii publice.

Declarațiile Biei Khalifa despre incidentul de la aeroport

Pe contul său de Instagram, Bia Khalifa a povestit că oamenii legii ar fi fost agresivi și că în timpul incidentului s-a ales cu mai multe răni.

”Sunt umflată maxim și treaba stă în felul următor: Am fost în Milano, în vacanță, și când m-am întors la pașapoarte, eu mă grăbeam că în seara asta trebuia să ajung la un eveniment. Mi-am respectat rândul la pașapoarte, Fulgy era în spate și l-am chemat, mai erau fix doi oameni în spatele meu. L-am chemat să vină să stea cu mine să plecăm, eu trebuia să ajung la Brașov. Nu o să mai pot să vin, cu fața umflată, bătută și chinuită. L-au trimis pe Fulgy la alt rând și au spus că toți se grăbesc. Nimeni din rând nu a comentat sau ceva. Erau doi polițiști tineri și vorbeau de mine. Am trecut de pașaport, după ce l-am luat totul a fost ok, îi zic aluia că tot se uita la mine așa: ”Acum ești fericit?” pentu că se uita la mine, la Fulgy și Fulgy încă era în spate, cu multe persoane.

Atât i-am spus. Știți că este colidorul ăla de 1m, din care ieși de la pașapoarte și ajungi la bagaje. Ei, acolo, a sărit omul ăsta pe mine și m-a bătut. Mi-a rupt și o unghie. Omul a sărit pe mine, m-a bătut, eu eram în capul meu șocată, nu știam ce se întâmplă, m-a jignit și m-a încătușat. Ok. Fulgy încă era la rând, polițistul m-a bătut între timp. El a reușit să prindă doar partea în care ei mă aruncau pe jos, mă ridicau. Eu zicem doar ”au” pentru că mi-au strâns cătușele alea mai tare și mai tare. Nu mă trăgeau în sus de umeri, mă trăgeau de mâini, să mă doară cătușele”, a povestit Bia Khalifa.

Ea a continuat: ”M-au târât într-o cameră, m-au tras. Acolo m-au pipăit, m-au bătut, m-au aruncat pe o canapea. Am cerut apă, nu mi-au dat apă tot timpul în care m-au bătut și m-au aruncat pe jos. Nu mai am brățara, mi-au rupt-o de două ori. Plângeam, mi s-a lipit părul de față și mă gâdila.

Nu am fost agresivă deloc, tot ce spuneam e că mă doare, pentru că m-au strâns, m-au bătut. Un obsedat sexual s-a apucat să mă atingă. M-au aruncat pe canapea și am dat cu capul super tare, câteva secunde nu am mai văzut absolut nimic. După care s-au apucat să dea în mine. Mi-au dat un pumn aici, în frunte, aici mi-au dat foarte tare.”

În clipurile postate pe Instagramul ei, Bia Khalifa susține că a fost aruncată pe jos, lovită, privată de telefonul mobil.


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…