VIDEO Bloggerul Mihai Vasilescu: Dan Negru știe cât de ușor faci bani de pe urma proștilor

VIDEO Bloggerul Mihai Vasilescu: Dan Negru știe cât de ușor faci bani de pe urma proștilor

Un filmuleț manipulator și mincinos al lui Dan Negru, în care acesta pretindea că în SUA n-a întâlnit mașini electrice și că oamenii plătesc doar cu bani-gheață, a fost cel mai vizionat clip din România la începutul anului 2024. Pe Facebook, clipul a strâns peste 4,7 milioane de vizualizări în șase zile, această dezinformare răsplătindu-l regește pe autorul ei – fosta vedetă a lui Dan Voiculescu a încasat între 4.700 și 13.700 de dolari de pe urma ei, scrie ziaristii.com .

Asupra acestui aspect strict financiar al conspirațiilor, minciunilor și manipulărilor promovate în spațiul public, prin care așa-ziși influenceri și tot felul de vedete transformă în bani prostia, naivitatea ori ignoranța românilor, a atras atenția bloggerul Mihai Vasilescu . Acesta a arătat că Dan Negru nu e deloc prost când face aceste afirmații, ci doar ticălos.

„Îndelungata lui experiență de prezentator de emisiuni pentru telespectatori cu IQ subunitar l-a învățat că cel mai ușor faci bani de pe urma proștilor. Or dacă nici Dan Negru nu știe cum să activeze proștii, cine mai știe?“

Autorul postării explică: „Dan Negru nu este nici prost și nici în politică nu vrea să intre. Pentru ce-ar face-o, când poate câștiga extrem de mulți bani mult mai ușor? Doar știe exact ce are de făcut pentru asta. Îndelungata lui experiență de prezentator de emisiuni pentru telespectatori cu IQ subunitar l-a învățat că cel mai ușor faci bani de pe urma proștilor. Desigur, domnul Negru știe că poți să faci bani și de pe urma oamenilor inteligenți, doar că este mult mai greu și mai complicat, pentru că sunt mai puțini și mai pretențioși. Și-atunci pentru ce să-ți bați capul, când proștii sunt atât de mulți? Totul e să faci cumva să-i activezi. Or dacă nici Dan Negru nu știe cum să activeze proștii, cine mai știe? Odată ce știi cum să-i activezi și mai ai și-un număr semnificativ de followers cu minte până la genunchiul broaștei, calea spre îmbogățirea facilă îți este deschisă. Dacă nu vă e limpede care e treaba cu îmbogățirea și de unde vin banii, o să vă explic în câteva cuvinte, nu e nimic complicat.

Scurt pe doi: Facebook plătește realizatorii de conținut video cu sume care variază între 1$ și 3$ pentru 1000 de vizualizări (astea sunt tarifele pentru România, pentru USA, de exemplu, pot să plătească și 10$ pentru 1000 de views).

Cum un singur video al lui Dănuț a făcut peste 4,5 milioane de vizualizări, un calcul matematic extrem de simplu ne spune nouă că domnul Negru a încasat pentru acest video un minimum de 4.500$, dacă a fost plătit cu minimum de 1$ la mia de vizualizări. Dar dacă cumva a fost plătit cu 3$ pentru fiecare 1000 de views (foarte probabil, de altfel), tot matematica ne spune nouă că domnul Negru a încasat 13.500$.

Să se calculeze câte luni muncește pentru suma asta un cetățean care comentează: «bravo, domnule Dan Negru! În sfârșit cineva care spune lucrurilor pe nume». Doamne, cât aș vrea să le văd fețele ăstora când află sumele de mai sus“.

Între timp, filmulețul lui Dan Negru a ajuns la peste 4,7 milioane de vizualizări, astfel că și suma a crescut corespunzător calcului făcut de Mihai Vasilescu.

Manipulări de cea mai ieftină factură: Negru începe prin a pretinde că „lumea“ i-ar fi spus tot felul de bazaconii, apoi vine el să le demonteze

Pe scurt, fostul prezentator al emisiunilor de divertisment de la Antena 1, reciclat în promotor de conspirații și vajnic luptător cu Oculta, a plecat în vacanță în SUA – cum au făcut-o, dealtfel, și alți conspiraționiști adoratori ai Rusiei în ultimele zile. A postat un filmuleț făcut în Los Angeles unde pleacă din start de la niște minciuni: cum că, în România, „m-au dresat spunându-mi că-n lumea civilizată dispare cashul“. Pretinde că a plecat în Los Angeles ca să caute mașini electrice, deoarece „toată lumea mi-a spus că în țările civilizate nu mai găsești decât mașini electrice și America cum să nu fie țară civilizată. N-am găsit. M-am uitat în stânga, în dreapta, le-am numărat pe degete, ia uite, doar hardughii din astea“.

Intrat în oraș, Dan Negru filmează o mașină electrică oprită la un semafor și pretinde că e singura de acest fel pe care ar fi găsit-o în tot orașul, și aceea rămasă în „pana prostului“, adică fără baterie. Afirmația nu se susține în niciun fel, este doar o afirmație a românului, care nici măcar nu s-a dat jos din mașină ca să vadă care era problema șoferului.
Numeroși români care locuiesc în SUA i-au răspuns lui Dan Negru, acuzându-l că minte cu nerușinare. Există numeroase mașini electrice, iar faptul că el n-a întâlnit pe autostrăzi astfel de vehicule e ușor de explicat prin distanțele enorme din această țară. Mașinile electrice sunt folosite (ca și în România) în orașe, iar pentru drumurile dintr-un stat în altul (care pot măsura uneori chiar mii de kilometri) se folosesc mașini cu motoare termice.

Manipularea a funcționat însă și valuri de români din țară s-au apucat să-l laude pe fostul angajat al oligarhului Dan Voiculescu, felicitându-l că „spune lucrurilor pe nume“.

O altă petardă aruncată de Dan Negru și înghițită pe nerăsuflate de români a reprezentat-o povestea privind plățile cu bani gheață. Românul a recurs la aceeași structură a narativului manipulator ca și la mașinile electrice: „Toată lumea mi-a spus «să nu te duci în America cu bani cash, n-o să ți-i ia nimeni»“. Formularea e vagă, nu se asumă nicio responsabilitate, e vorba de „lume“ la modul general – deși nimeni nu e atât de prost în România încât să creadă că în Occident au dispărut banii cash.

Apoi, de la această afirmație făcută de „lume“, Negru începe să „dezvăluie adevărul“. De fapt, la benzinărie i s-au acceptat banii cash și prețul a fost chiar mai mic decât dacă ar fi plătit cu cardul. Asta, pentru că băncile percep comision la tranzacțiile cu cardul.

----------

Un român stabilit în Arizona, SUA, îl contrazice pe Dan Negru care a susținut în timpul unei vizite în Los Angeles că nu există mașini electrice, iar plățile cu bani-gheață sunt la modă printre americani. Deși prezentatorul tv ținea să arate în jurnalul lui de călătorie că mașinie electrice și plățile cu cardul ar fi un mit, românul care locuiește în SUA spune că realitatea e nuanțată.

Pe data de 3 ianuarie, Dan Negru a publicat un video pe Facebook în care susține că n-a văzut mașini electrice în timp ce conducea prin Los Angeles, SUA, iar produsele sunt mai ieftine cu plata cash.

„M-au dresat spunându-mi că-n lumea civilizată dispare cashul. În America cashul e la căutare, plătești cash, primești reduceri. M-au dresat că-n lumea civilizată viitorul e al mașinilor electrice. În America le-am căutat cu lumânarea. Nu le-am găsit. Americanul Mark Twain avea dreptate: dacă nu citeşti ziarele, eşti neinformat. Dacă le citeşti, eşti dezinformat”, a scris Dan Negru pe Facebook.

Reacția românului stabilit în SUA

În urma postării a reacționat Mircea Goia , un român care trăiește de ani buni în Arizona:

  • „Dan Negru iar debitează prostii, doar că de dată asta o face din America...unde știți că locuiesc de ani buni. Cică i s-a spus că în America majoritatea oamenilor au mașini electrice...și tot în America majoritatea oamenilor plătesc cu cardul fiindcă nu mai există cash.
  • Și ce prostii spune el acolo, de la față locului? Că în America civilizată el nu a văzut decât o mașînă electrică pe drum, și aia rămasă în până de curent.
  • Adică omul era și în Los Angeles, California...care e patria mașinilor electrice americane. Dar el nu a văzut decât una (deși pe autostrada probabil l-au depășit câteva sau el a depășit câteva). Și a tras concluzia că mașinile electrice aici sunt o raritate.
  • Tot în America civilizată cică oamenii nu mai plătesc cu cash. Adică s-a scos cash-ul din circulație. Că așa i s-a spus lui. Și a găsit un loc unde putea plăti și cu cash (la o benzinărie, unde dacă plăteai cu cash primeai marfă ceva mai ieftină - pentru că nu există adaosul pe care-l pun companiile de carduri). Și a tras concluzia că în țară asta civilizată cash-ul e încă la putere.
  • În America există 2,7 milioane de mașini electrice la ora actuală. Nu există să nu ies pe stradă să nu văd câteva cel puțin (mai ales Tesla). Și eu locuiesc în Arizona, nu California. Bine, dacă mergi la țară posibil să nu vezi una. Dar el își plimbă fizicul prin Los Angeles.
  • Cât despre cash și carduri, lumea plătește mai mult cu cardul pentru că e mult mai convenient. Și asta de foarte mulți ani. Îi sugerez să meargă în Ecuador dacă tot vrea să fie dependent de cash. Sau în Fiji. Să vadă cum arată lumea a treia, că se pare că la vârstă lui a uitat când și noi eram acolo”, a scris Mircea Goia pe Facebook.


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

5 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat