VIDEO Bode: 172.935 de ucraineni au intrat în România de la începutul conflictului; 58.106 au rămas, 1.897 au cerut azil

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat că, până vineri dimineaţă, 172.935 de cetăţeni ucraineni au intrat în România, dintre care 58.106 au rămas pe teritoriul ţării noastre şi 1.897 au solicitat azil.


"Am prezentat în cadrul şedinţei convocate de către domnul prim-ministru o informare privind tranzitul la frontierele de stat cu Ucraina, respectiv cu Republica Moldova de la debutul conflictului, din 24 februarie, până astăzi, ora 6,00. În total, cetăţeni ucraineni care au intrat în România - 172.935; dintre aceştia au ales să părăsească România 114.829. Aşadar, pe teritoriul României în acest moment se află 58.106 cetăţeni ucraineni. Până în acest moment am inventariat 1.897 de cetăţeni ucraineni care au solicitat azil în România. În centrele noastre de azil, în cele 6 centre se află 250 de cetăţeni ucraineni", a precizat Lucian Bode într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Premierul Nicolae Ciucă a convocat, vineri, şedinţa task-force pentru gestionarea situaţiei generate de agresiunea militară rusă din Ucraina. AGERPRES/(A - autor: Daniel Florea, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

3 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR