VIDEO Bode: Cine confundă pensiile militare cu pensiile speciale face o greşeală

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, afirmă că cei care confundă pensiile militare cu pensiile speciale fac o greşeală, dar este de acord cu discuţie şi în legătură cu pensiile din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, pentru că "presiunea pe buget este, într-adevăr, mare".

"Sunt întru totul de acord că în România pensiile trebuie să fie plătite pe principiul contributivităţii. Sunt întru totul de acord ca în România să nu avem pensii speciale, însă cine confundă pensiile militare cu pensiile speciale face o greşeală. Şi pensiile de serviciu, pensiile militare, pensiile din sistemul nostru al Afacerilor Interne sunt, în acest moment, undeva la o presiune pe buget la 5,2 miliarde de lei. Vorbim despre 97.000 de pensionari proveniţi din sistemul de ordine publică, vorbim despre pensii cuprinse între 1000 şi 2500 lei într-un număr de aproximativ 21.000 de pensionari pentru care s-a aplicat acea indexare de 10%. Toţi cei care aveau pensii sub 2500 lei au primit această indexare. Aşadar nu cred că este corect să punem semnul egal între pensiile militare şi pensiile speciale", a declarat Bode, după şedinţa de Guvern.


El s-a arătat de acord cu o analiză în privinţa pensiilor din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională.

"Sunt de acord, însă să existe o discuţie şi în cadrul sistemului naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională - pentru că aici intră şi pensiile din rândul apărării şi al serviciilor de informaţii şi aşa mai departe, nu vorbesc despre aceste categorii, sunt întru totul de acord să avem aceste analize, presiunea pe buget este într-adevăr mare. 22%, 23% din bugetul Ministerul Afacerilor Interne merge către această componentă, capitolul social, dar nu sunt de acord cu afirmaţia: pensiile militare, pensiile de serviciu sunt pensii speciale", a adăugat Bode. AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker