VIDEO Chiricheş, revenire cu probleme. Eroare uriaşă făcută de fundaşul român, în meciul cu Sunderland

VIDEO Chiricheş, revenire cu probleme. Eroare uriaşă făcută de fundaşul român, în meciul cu Sunderland

După o perioadă lungă în care a rămas în afara gazonului, din cauza unei accidentări, Vlad Chiricheş s-a regăsit luni seară în primul „11“ al lui Totteham. Revenirea n-a fost însă una cu noroc, pentru fundaşul român.

Chiricheş, care evoluează în centrul defensivei lui Spurs, alături de francezul Kaboul, a făcut o gafă uriaşă în minutul 17.

După ce-a executat un aut şi a reprimit balonul de la portarul Hugo Lloris, Chiricheş a trimis o pasă dezastruoasă, „către nimeni“, în centru.

Mijlocaşul lui Sunderland, Lee Cattermole, a spurs „merci“ şi a trimis, din prima, de la 20 de metri, în poarta rămasă goală.

Chiricheş are şi o scuză la faza golului, goalkeeper-ul Lloris făcându-i semn să scoată balonul în centru, unde coechipierul Kaboul n-a avut reacţie. Lipsă evidentă de sincronizare şi înţelegere între cei doi fundaşi centrali ai lui Tottenham, la primul meci în care evoluează împreună. Mare parte din vină îi aparţine însă lui Chiricheş.

Tim Sherwood a forţat revenirea lui Chiricheş printre titulari şi din cauza accidentărilor, de la Spurs lipsind alţi doi fundaşi centrali Michael Dawson (căpitanul echipei) şi Jan Vertonghen.

În minutul 28, Tottenham a egalat, 1-1, cu reuşita lui Adebayor, revenit şi el după o accidentare.

Partida Tottenham - Sunderland (1-1 la pauză) a început la ora 22.00, în direct pe Eurosport.

29 ianuarie era data ultimului meci jucat de Chiricheş la Tottenham, înainte de meciul de luni seară, un 1-5 cu Manchester City, tot pe „White Hart Lane“

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Copiii care s-au aruncat îmbrățișați în fața unui TIR aveau 13, respectiv 15 ani. Motivul tulburător pentru care și-ar fi pus capăt zilelor

2 BREAKING Cometa activă 3I / ATLAS ar putea fi o sondă extraterestră / Oamenii de știință de la Harvard vorbesc despre posibilitatea de a fi „vizitați” în …

3 Donald Trump l-a sunat pe Viktor Orban ca să-l întrebe de ce blochează negocierile de aderare a Ucrainei la UE

4 „Trăim deja cel mai sumbru scenariu” / Predicția unui expert de la Cambridge despre întâlnirea Putin-Zelenski

5 „În a doua jumătate a anului situația categoric se va deteriora atât pentru firme cât și pentru populație”