VIDEO Cîţu: Programul IMM Invest a fost prelungit; include şi programul Agro Invest destinat fermierilor

VIDEO Cîţu: Programul IMM Invest a fost prelungit; include şi programul Agro Invest destinat fermierilor

Guvernul a aprobat, miercuri, prelungirea programului IMM Invest pentru 2021, care include şi programul Agro Invest destinat fermierilor, cu un plafon de un miliard de lei.


"În şedinţa de guvern de astăzi a fost aprobat programul IMM Invest, prelungirea pentru 2021, care include şi programul Agro Invest destinat fermierilor. Anul trecut, când am implementat IMM Invest, au fost mai multe probleme şi am văzut nevoia de a crea un program special pentru fermieri, cu un plafon de un miliard de lei. Înţeleg că suma este aproape solicitată deja şi dacă este un program de succes, aşa cum este şi IMM Invest, vom avea grijă să suplimentăm suma ", a declarat Florin Cîţu într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

De asemenea, a adăugat premierul, a fost aprobat şi proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru programul IMM Factor tot cu un plafon de 1 miliard de lei.

Şeful Executivului a subliniat că actele normative privind IMM Invest şi IMM Factor erau aşteptate "foarte mult" de mediul de afaceri.

"Anul trecut acestea au susţinut economia şi rezultatele bune pe care le-am avut în economie anul trecut. Cea mai mare creştere economică din trimestrul IV din Uniunea Europeană, menţinerea locurilor de muncă - acestea au fost rezultatele şi acestor programe pe care le-am implementat anul trecut, pe care le prelungim ", a declarat Cîţu. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”