VIDEO cu un semi-RETARD propus de PSD într-o comună din Gorj!

VIDEO cu un semi-RETARD propus de PSD într-o comună din Gorj!

Cel mai mare partid din România, PSD-ul, a anunțat candidat la Primăria Crasna din județul Gorj un semi-retard de 44 de ani, care , într-o recentă emisiune de promovare electorală, s-a dovedit a fi sub nivelul de dezvoltare psihică a unui elev de școală ajutătoare. Cristian Georgescu este, în prezent, consilier local, a trecut deja de la PPDD la UNPR și apoi la PSD, și a fost declarat incompatibil de către Agenția Națională de Integritate, în februarie a.c., întrucât soția sa a vândut niște produse unei școli din Crasna, condusă chiar de cumnatul candidatului – minune. Potrivit declarației sale de avere, Cristian Georgescu este o persoană extrem de ”dinamică”, în ultimul timp câștigându-și existența dintr-o indemnizație de creștere a unui copil.

Teoretic, partidele politice au înțeles că suntem în 2016 și că este nevoie să se reformeze și să propună altfel de candidați. PSD-ul, cel mai mare și mai  puternic partid din România, are cea mai solidă bază de selecție a candidaților, care îi permite și să opereze cu criterii riguroase în alegerea lor. Asta în teorie. În practică, lucrurile stau cu totul și cu totul pe dos. La Gorj, cel puțin, PSD-ul pare un partid mort, fără niciun fel de competiție internă. În alegerea candidaților nu există niciun fel de filtre și criterii, ajungându-se ca nu doar alegătorii din Crasna ci un întreg județ să fie sfidat prin impunerea unui candidat semi-retard, precum Cristian Georgescu, la conducerea uneia dintre cele mai frumoase, bogate și pitorești comune din Gorj. 

Astfel de derapaje sunt posibile în contextul în care comunitățile locale nu opun niciun fel de rezistență și sancționează cel mult prin vot desemnarea unor asemenea candidați. La acest capitol, cel mai important rol ar trebui să-l aibă presa locală. Campaniile electorale sunt privite, însă, de proprietarii de media ca o adevărată mană cerească. Din rațiuni exclusiv financiare, candidați precum Cristian Georgescu sunt plimbați prin studiouri de televiziune și radio, prin redacții ale ziarelor locale și ambalați, contra cost, ca primari de mare – mare viitor. Deși primesc salarii de mizerie și sarcini profesionale care, încet – încet, îi fac să se deprofesionalizeze, majoritatea ziariștilor din presa locală acceptă să ”coafeze” astfel de candidați, și să realizeze emisiuni electorale care par rupte din atmosfera unor școli ajutătoare. 

În emisiunea realizată de SUD FM și TV SUD, candidatul Cristian Georgescu este scos la tablă și întrebat, cu blândețe, ”nu-i așa că unu și cu unu fac doi?”, ca să i se poată da notă de trecere.

”Le-am măi vândut un vițel, un ălea, prin cunoștințe”

Dialogul este cât se poate de terifiant. La întrebări de inspirație rurală, de tipul ”știți cu ce se mănâncă treaba la Primăria Crasna?!”, candidatul PSD răspunde onomatopeic, bâlbâit și retard: ”(…) Nu știu ce să mai zic, ăăă, cam atât.”

În general, el se arată rezervat: ”Nu știu în măsură să spun ezact despre acest lucru (…) Nici n-am vrut să așa, am fost de altă opțiune”.

Cetățenii din Crasna ar trebui să-l voteze, pentru un motiv cât se poate de clar: ”I-am ajutat de le-am măi vândut un vițel, un ălea, prin cunoștințe, pe unde s-a putut”.

Contra-candidatul său, Aurel Vamvu, care este primar de 12 ani, ”a promis la oameni și nu s-a putut ajunge la aia”.

Totuși, actualul primar merită și bile albe: ”S-au mai făcut niște lucrări de balastare al NIȘTOR (!!!) drumuri”

Candidatul PSD este, deja, incompatibil

În condițiile în care, în prezent, zeci de primari PSD din Gorj au fost declarați incompatibili și / sau în conflict de interese, acest partid continuă să susțină candidați care se află, deja, pe lista neagră a Agenției Naționale de Integritate. În februarie a.c., Cristian Georgescu a fost declarat incompatibil deoarece ”în perioada exercitării mandatului de consilier local, S.C. FLAVISDADA S.R.L.-D (societate în cadrul căreia soţia persoanei evaluate deţine calitatea de asociat unic şi funcţia de administrator), a furnizat Primăriei comunei Crasna şi Şcolii Gimnaziale Cărpiniş, judeţul Gorj, produse în valoare de 10.513,19 lei, încãlcând, astfel, dispozițiile art. 90, alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003 coroborat cu dispozițiile art. 92, alin. (1) din același act normativ”. Georgescu a contestat raportul ANI, primul termen de judecată fiind programat pentru data de 13 mai a.c., la Tribunalul Gorj.

PNL se revanșează cu alt ”Georgescu”, în altă comună 

Desemnarea ca și candidat a lui Georgescu poate fi și dovada existenței unei înțelegeri subterane între PSD și PNL, în urma căreia primarul comunei Crasna din ultimii 12 ani, Aurel Vamvu, proaspăt trecut de la PSD la PNL, să poată obține, fără niciun fel de emoții, încă un mandat de primar. La schimb, PNL-ul susține un alt ”Georgescu”, într-o altă comună, acolo unde se decide, la masa verde, că trebuie să câștige PSD-ul.

Din păcate, omul de rând, principala victimă a acestor farse electorale, cu ”oameni de stat” semi-retarzi, câștigă din ce în ce mai rar, și din ce în ce mai puțin.

Narcis Daju/Gorjnews.ro

Nota Redacției. Lăsând deoparte imbecilitatea cvasi-evidentă a candidatului PSD, nu putem trece cu vederea prestația aproape la fel de ineptă a întrebătoarei de la microfon...





Citește și:

populare
astăzi

1 Un text dur și fără perdea despre ce se întâmplă acum în Ucraina și în „lumea civilizată”

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Dezvăluiri despre culisele unor negocieri secrete care ar fi putut termina demult războiul din Ucraina / Putin și Zelenski au fost dispuși să ia în cons…

4 Hărți care dau fiori / Victoria Rusiei în Ucraina ar avea consecințe devastatoare pentru apărarea NATO. România, printre țările aflate în pericol

5 Foarte interesante amănunte...