VIDEO Da, se întâmplă în România!/Imagini aeriene spectaculoase, surprinse pe șantierul podului de la Brăila

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a postat pe contul de Facebook o serie de imagini surprinse pe șantierul uneia dintre cele mai spectaculoase investiții din România: podul suspendat de la Brăila.

Potrivit companiei, în prezent se lucrează pe ambele maluri ale Dunării. Pe malul dinspre Brăila se fac lucrări de armare și betonare a plăcii de acoperire a blocului de ancoraj și a camerelor de tragere pentru cabluri. De asemenea, constructorii execută lucrări de rigidizare a unor elemente ale turnului.

Se lucrează și pe malul dinspre Jijila, unde se realizează ridicarea grinzii transversale superioare a turnului.

Datele legate de podul de la Brăila sunt impresionante: vorbim despre două turnuri care ating aproximativ 193 de metri înălțime, care vor susține două cabluri de oțel.

Tablierul metalic va depăși 20.800 de tone, iar între cele două turnuri, deschiderea podului va fi de aproape 1.120 de metri. În total, podul de la Brăila va măsura aproape 2 kilometri.

Contractul pentru Podul de la Brăila a fost semnat în 2017 cu Asocierea Astaldi (Italia) – IHI Infrastructure Systems (Japonia) pe circa 2 miliarde de lei (la valoarea de atunci, aproape 500 de milioane de euro). Construcția propriu-zisă a început în 2019 cu lucrul la cele două turnuri.

Antreprenorul este Asocierea Astaldi SpA (Italia) – IHI Infrastructure Systems Co. Ltd. (Japonia), care a câștigat contractul în fața Asocierii China Communication Construction Company Ltd (China) – China Road and Bridge Corporation (China) – Eptisa Servicios de Ingeniería S.L. (Spania) – Euro Construct Trading ’98 SRL (România) – CCCC Second Harbour Engineering Co Ltd (China) – CCCC Highway Consults Co Ltd (China).

Lucrările ar trebui finalizate până în decembrie 2022.

Sursă foto: CNAIR, captură video


populare
astăzi

1 Așa o fi?

2 Româncă șocată de prețuri în St. Moritz, cea mai scumpă stațiune din Elveția. Cât a plătit pentru o felie de pizza

3 BREAKING Ședință tensionată la PNL! Cele două tabere conturate în partid au dus prima luptă în spatele ușilor închise

4 Așa o fi? / Asta e țara în care am ajuns să trăim? / Un indiciu că ținta Curții de Apel București este suspendarea din CCR, pe 10 februarie, doar a lui Da…

5 Femeie de afaceri din România, țepuită de 2,5 milioane de dolari de un escroc care se dădea drept prințul moștenitor al Dubaiului