Acest site folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu modul de utilizare a acestor informații. Află detalii aici. De acord

VIDEO Documentarul Netflix despre organizația secretă ce ar fi influențat referendumul anti-căsătorii gay din România. Folosit de Andrei Caramitru pentru a-l ataca pe Iohannis

Filmul „Familia” de pe Netflix, despre o organizație religioasă secretă din Statele Unite care vrea să influențeze politica mondială, inclusiv din România, face deja vâlvă pe internet. M-am uitat la documentar și mi-au atras atenția explicațiile realizatorilor despre referendumul din 2018 pentru redefinirea familiei în Constituție. Am să explic în acest text unde are dreptate filmul „Familia” și unde nu, scrie Răzvan Filip pe HotNews.ro.

În general, teoriile conspirației tind să fie asociate cu extremele spectrului politic, în timp ce vocile mainstream sunt cele care, de regulă, au misiunea de a le ridiculiza sau demonta. Doar că, uneori, realitatea se dovedeşte a fi mai complicată decât pare la prima aplicare a briciului lui Occam și platforme precum Netflix ajung să se întrebe dacă elucubrațiile despre organizații oculte care conduc lumea din umbră nu au, totuși, un sâmbure de adevăr.

Iar dacă-n diatribele conspiraționiştilor de serviciu forțele Noii Ordini Mondiale sunt reprezentate de politicieni-șopârlă laici, fără credință-n Atotputernic, în „Familia” (The Family), un documentar apărut recent pe Netflix, uneltitorii supremi sunt chiar cei cu frică de Dumnezeu.

Acum, de ce l-ar interesa pe un român ce spune un documentar despre organizaţiile secrete din America? Păi, poate pentru că filmul e despre creștini cu influență care încearcă să aducă legile lumești pe aceeași undă cu cele biblice, atingând inclusiv subiectul Referendumului pentru familie organizat anul trecut în România.

Şi ca dovadă a relevanței sale, producția Netflix a început deja să producă vâlvă în spațiul public românesc, fiind exploatată de Andrei Caramitru, USR, pentru a-i da în cap lui Iohannis, dar şi de o parte a presei pentru a-i faulta pe salvatorii aproape pro-LGBT ai României.

Dar s-o luăm cu începutul.

Ce este Familia și ce vrea ea de la noi

 

Preț de cinci episoade, Familia prezintă trecutul și prezentul unei organizații religioase din Statele Unite ale Americii care și-ar fi extins tentaculele peste tot în lume. Filosofia care o ghidează e simplă: Iisus n-a fost un papă-lapte venit să predice iubirea și pacea, ci un veritabil mascul alfa, trimis printre noi să conducă și să fie un model de leadership pentru alții.

Iar liderii sunt aleși pe sprânceană de însuși Dumnezeu, nu de popor. Nici nu contează ce păcate are un politician, poate să-și fi înșelat și nevasta, poate fi chiar un dictator cu sânge rece, important e să beneficieze în continuare de girul organizației și, implicit, de al divinității.

Păcatele se iartă, până la urmă: situație ilustrată prin două foste speranțe ale conservatorismului american care au comis păcatul adulterului, au fost anchetate inclusiv pentru fapte de corupție, dar nu și-au pierdut niciodată susținerea organizației.

Întreaga structură e numită în două feluri pe parcursul documentarului: „The Fellowship”, adică „Frăția” sau „The Family”, adică „Familia”. Liderul ei informal a fost, până nu demult, Doug Coe (a murit în 2017), un lider religios cu background prezbiterian considerat în unele cercuri drept „cel mai puternic om din Washington de care n-ai auzit niciodată”. Un ambasador secret, răspunzător în fața nimănui, un soi de Henry Kissinger spiritual.

Dacă alți evangheliști americani au căutat să influențeze politica americană și internațională într-un mod cât se poate de vocal, Coe a acționat întotdeauna discret, transpartinic, fără a discrimina între republicani și democrați.

De altfel, timp de 50 de ani, a organizat un eveniment anual de networking politic intitulat „National Prayer Breakfast”, la care au participat toți președinții americani de la Dwight Eisenhower încoace. Practic, sub pretextul că se adună pentru a discuta despre Iisus și importanța credinței, mai marii Americii (afaceriști sau politicieni), dar și ai lumii, vin, de fapt, să facă schimb de idei și influență.

Care-i impactul real al evenimentului asupra mersului lumii e greu de cuantificat, că nu-i summit G7 sau NATO, ci mai mult o pișcotăreală cu oameni puternici și bogați. Cert e că realizatorii documentarului par convinși că, într-un fel sau altul, aici se pune planeta la cale, mai ales de când au început să participe tot mai mulți delegați ruși, iar Trump e liderul lumii libere.

De aici și tonul conspiraționist ce transpare pe tot parcursul mini-seriei. Ton care pe unii, pățiți deja cu prostioare precum Zeigeist, i-ar putea îndepărta.

La o analiză rapidă, faptele par de partea realizatorilor Netflix. Personajele sunt reale, declarațiile și intențiile lor la fel, totul e documentat și verificabil.

Ce ridică, însă, semne de întrebare este felu-n care documentarul decide să interpreteze și să prezinte acele fapte. După cum remarca și o autoare a revistei americane The Atlantic, de multe ori ajungi să te întrebi dacă membrii acestei Frății chiar exercită influența pe care își închipuie ei c-ar avea-o.

Faptul că te întâlnești cu mulți lideri politici, de pe tot mapamondul, nu înseamnă neapărat că vei și avea un impact cuantificabil asupra deciziilor lor. Autorul cărții ce stă la baza documentarului este jurnalistul Jeff Sharlet, „învățăcel” al Familiei în tinerețe. Pentru un timp, a trăit alături de mai mulți frați, ca într-o organizație studențească, unde se juca baschet, se vorbea despre Iisus și se spălau toaletele mai marilor organizației.

Experiența lui e reconstituită cu actori profesioniști, iar primul episod aduce pe alocuri a film horror despre un cult sau o reimaginare soft a cărții/serialului The Handmaid’s Tale (Povestea Slujitoarei). Cert e că, dintre cei tot intervievați, el pare cel mai convins că puterea Familiei este reală și măsurabilă.

Unele din exemplele pe care le dă, mai ales din politica americană, par credibile. Altele mai puțin.

Episodul din „Familia” în care apare și România e abordat în grabă și superficial

De exemplu, episodul ce tratează și referendumul Coaliției pentru Familie de anul trecut m-a cam pierdut. Întreaga situație e prezentată superficial, într-un sfert de episod.

Începe cu un „hei, uite-l pe Klaus Iohannis, președintele României, decorând un politician american apropiat Familiei!”. Nuanțele sunt omise cu desăvârșire. De pildă, nuanța că Iohannis a condamnat „calea fanatismului religios și a solicitărilor ultimative” când a fost pus să se pronunțe pe subiect, iar tot establishmentul religios i-a sărit în cap atunci. Sau faptul că a votat la spartul târgului, în ultima zi a referendumului, fără să facă vreo declarație, alt motiv de indignare printre mai marii suflării conservatoare de la noi.

Este omisă și implicarea PSD-ului, adică partidul de guvernământ și un aliat important al CpF. În schimb, e prezentată pe larg susținerea lui Ben-Oni Ardelean, PNL-ist de vază, fost pastor baptist, introdus Frăției de mentorul său spiritual din Hațeg.

Culmea e că, în ciuda luminii oculte în care e prezentată organizația, politicianul liberal își asumă cu zâmbetul pe buze agenda conservatoare și prieteniile sale cu membrii Familiei, de parcă introducerea convingerilor religioase în legislația unui stat laic ar fi cel mai firesc lucru din lume.

Sunt prezentate și temerile comunității LGBT de la vremea respectivă, care, pe bună dreptate, se simțea sub asediu. Din păcate, abordarea este iarăși superficială, pe repede-înainte, fiind aleasă vocea unui activist care parcă intenționat omite să vorbească despre implicarea PSD-ului sau a propagandei ruse în toată situația de atunci.

Pentru cineva din afară, care nu știe nimic despre context și toți actorii implicați, lucrurile probabil c-arată ridicol de simplu: Familia și-a trimis agenții de influență aici, iar politicienii români - mai ales cei de dreapta - s-au lăsat persuadați aproape instant și au pus de un referendum și de niște ură împotriva comunității LGBT.

Nu se spune o vorbă despre deceniile de legislație comunistă anti-gay, nimic despre predispoziția naturală a Bisericii Ortodoxe - o entitate foarte rigidă și greu de reformat - către homofobie, nimic despre faptul că România a decriminalizat homosexualitatea abia când a apărut promisiunea integrării în UE la orizont.

Nu, frate, au venit neoprotestanții americani și ne-au învățat ei cum să urâm!

Și e păcat să vezi o problemă complexă tratată așa, în treacăt, ca fapt divers. Pentru că te face să pui sub semnul îndoielii seriozitatea producătorilor când au tratat alte cazuri, precum influența Familiei în Uganda, unde persoanele LGBT, prin lege, au riscat mult timp pedeapsa capitală. Bun, faptul că membrii organizației se întâlneau cu toate soiurile de lideri politici - aleși democratic sau nu, liberali sau autocrați - e bine documentat.

Fascinația lui Doug Coe pentru cultura organizațională a regimurilor totalitare e iarăși de domeniul public, cuvintele lui sunt înregistrate audio-video, nimeni nu poate nega.

  

Dar nu poți să nu te întrebi: băi, cât de decisivi au fost oamenii ăștia, cât de mult a contat diplomația lor secretă și cât a contat contextul local? Dacă aș fi dictatorul unei țări de lumea a treia, ar fi în interesul meu ca responsabilitatea atrocităților pe care le comit să fie externalizată cel puțin parțial. „Dar cum adică fac rău, doar am primit binecuvântarea unor oameni cu frică de Dumnezeu din lumea civilizată!”, aș spune eu dacă aș fi un soi de Gaddafi al României.

Unde o nimerește cu adevărat mini-seria Netflix

Per total, serialul aduce-n vedere o problemă importantă a lumii-n care trăim: insistența unora de a amesteca religia și politica. The Family arată totodată grandomania ce-i încearcă pe anumiți politicieni, care se visează un soi de regi David ai lumii contemporane, aleși de Dumnezeu să conducă. Arată și fascinația noastră pentru figuri fantomatice ce trag sfori din umbră și ocolesc pârghiile democratice obișnuite.

Documentarul demonstrează că aceste personaje există, iar Doug Coe, cu dorința lui de fi cât mai invizibil și influent, este un exemplu perfect în sensul ăsta. Nu te poate lăsa rece nici faptul că timp de decenii a avut acces la președinți precum Jimmy Carter, Bush Senior sau Clinton și a reușit să participe la negocieri diplomatice purtate-n spatele ușilor închise.

Discutabil e impactul real pe care-l poate avea un singur om sau o singură organizație: oricât de puternic ai fi și oricât de abil ai cultiva relații pe tot mapamondul, nu vei putea trage niciodată toate sforile. Știu, modelele de leadership ale Familiei - Hitler, Mao sau Stalin - asta au încercat, dar, pe termen lung, ei trei sunt morți, la fel și regimurile totalitare pe care le-au imaginat.


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Virgil Măgureanu, dezvăluiri fără perdea despre personajele care au îngropat România în ultimii 30 de an…

2 PSD se pișă pe români! Odrasla pușcăriașului, Mihnea Năstase, a participat marți la ședința de guvern

3 ALERTĂ CCR îl obligă pe președinte să revoce miniștrii demiși de Dăncilă! Dăncilă, obligată să vină în Parlame…

4 OFICIAL Politehnica București confirmă că diploma președintelui Transelectrica este FALSĂ! Amănunte INCENDIARE…

5 EXCLUSIV Ponta va TRĂDA la moțiunea de cenzură! PSD a cumpărat voturile necesare supraviețuirii la Putere!

recomandări

Te ia DNA: Florin Lungoci

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Cele mai înduioșătoare poze cu animăluțe pe care le-ai văzut