VIDEO Dragnea, ironic, despre condamnarea lui Vâlcov: Trebuie omorât azi, acum

VIDEO Dragnea, ironic, despre condamnarea lui Vâlcov: Trebuie omorât azi, acum

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a declarat vineri, ironic, că Darius Vâlcov "trebuie omorât azi, acum", după ce a fost condamnat în primă instanţă la 8 ani de închisoare. „Guvernul va decide dacă va rămâne sau nu rămâne acolo. Nu am propus pe nimeni în aparatul Guvenului, deci nu o să propun să plece cineva. Este strict decizia Guvernului și a primului ministru”, a declarat Liviu Dragnea.

Întrebat la Palatul Parlamentului cum comentează faptul că Darius Vâlcov, angajat la Guvern, a fost condamnat la închisoare, Dragnea a spus "Trebuie omorât azi, acum. Împuşcat".

Mai târziu, Liviu Dragnea a venit cu noi precizări: „Nu îi dau sfat domnului Vâlcov, e o condamnare în primă instanță. Îmi este foarte greu să comentez. Nu-s jurist, nu-s avocat. Îmi este foarte greu să comentez o astfel de decizie. În schimb, am o părere de rău. Până la decizia finală mai este.Sunt milioane de români care au avut în 2017 și o să aibă în continuare salarii mai mari, pensii mai mari. România a avut o creștere economică record datorită unui program de guvernare la care Darius Vâlcov a avut o contribuție și îmi pare rău că se întâmplă asta și nu pot spune că este nedreaptă decizia instanței. Îmi pare rău pentru el. Guvernul va decide dacă rămâne sau nu, e strict decizia Guvernului”.



Darius Vâlcov, fost primar al municipiului Slatina, a fost condamnat joi de ÎCCJ la opt ani de închisoare în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă şi spălare de bani.

Potrivit deciziei instanţei, Vâlcov a primit 4 ani pentru trafic de influenţă, 6 ani pentru spălare de bani, 2 ani pentru efectuarea de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia. Aceste pedepse s-au contopit, aplicându-se pedeapsa cea mai mare, la care se adaugă un spor, rezultând astfel o condamnare finală de 8 ani.

Totodată, se confiscă de la acesta suma de 6,2 milioane lei, fiind menţinut sechestrul asigurător dispus de procurorii DNA.

Totodată, în acest dosar, Minel Prina, fost primar al municipiului Slatina, a fost condamnat la 4 ani şi şase luni de închisoare, iar Lucian Petruţ Şuşală (fost şofer al lui Darius Vâlcov) - la 2 ani cu suspendare, cu un termen de supraveghere de 5 ani. Decizia nu este definitivă. AGERPRES


populare
astăzi

1 „Venea Mercedesul şi mă lua dimineaţa, aveam apartament în închisoare, puteam să aduc 100 de femei!”

2 Noua Eră / Priviți cu cine s-a căsătorit acest japonez de 53 de ani!

3 Dragoş Damian / Ceauşescu avea ca plan de ţară industrializarea şi internaţionalizarea. Ironic, după 35 de ani în care am închis sute de fabrici, uzine…

4 Asta e „marea” Rusie, care se pretează la așa ceva?

5 Daciana Sârbu își apără relația cu „cârlanul”