VIDEO Fază de cascadorii râsului în Liban, unde premierul a confundat-o pe Giorgia Meloni cu asistenta ei şi a pupat-o la scara avionului

VIDEO Fază de cascadorii râsului în Liban, unde premierul a confundat-o pe Giorgia Meloni cu asistenta ei şi a pupat-o la scara avionului

Premierul libanez Najib Mikati a gafat miercuri, când a confundat-o pe o asistentă cu prim-ministrul Italiei, Giorgia Meloni, şi a pupat-o la scara avionului, unde venise să-şi întâmpine oaspetele. Înregistrarea video cu momentul a devenit virală pe reţelele sociale.

În clipul video, Najib Mikati este văzut în timp ce aşteaptă pe pista aeroportului din Beirut, la scara avionului, ca oaspetele său, premierul italian Giorgia Meloni, să coboare din avion.

Prima femeie care coboară - blondă, cu părul cârlionțat și despletit, într-o ţinută cu pantaloni, o înfăţişare care se potriveşte cu cea a şefei executivului italian - este întâmpinată de premierul libanez, care îi strânge mâna şi o pupă pe obraji, apoi întoarce spatele scării avionului, conducând-o spre covorul roşu, până când i se atrage atenţia că cea pe care a întâmpinat-o nu este adevărata Meloni, scrie News.ro, preluând Arab News.

Mikati s-a întors la scara avionului, de unde a coborât și Giorgia Meloni câteva cluipe mai târziu, și a repetat gestul întâmpinării, cu o strângere de mână şi un sărut pe fiecare obraz.

Presa a identificat-o pe femeia confundată cu Meloni ca fiind Patrizia Scurti, o asistentă a premierului italian, care a debarcat din avion înaintea şefei, ţinând în mână două genţi.

Ironii pe rețelele sociale

Videoclipul a declanşat un scandal pe reţelele de socializare, prim-ministrul libanez fiind ironizat şi criticat. Utilizatorii online au glumit pe seama acestei gafe, unii acuzându-l că a făcut de râs Libanul şi pe libanezi.

O sursă apropiată biroului premierului a declarat joi pentru Arab News că a fost o „greşeală nevinovată”, care nu justifică „atât de mult sarcasm sau batjocură inutilă pe reţelele de socializare”.

Sursa, care a solicitat anonimatul, a adăugat: „Oricine urmăreşte videoclipul îşi va da seama cât de mult seamănă cele două femei”.

În cadrul scurtei sale vizite în Liban, Meloni a inspectat joi contingentul italian la sediul Forţei Interimare a ONU în Liban, în sudul ţării, şi a mulţumit trupelor pentru serviciile lor.



Citește și:

populare
astăzi

1 Maneaua care a înnebunit planeta. Melodia este în centrul unei controverse uriaşe

2 Justiția din Ro a comis-o din nou! Asta e din aia jegoasă, făcută în nesimțire!

3 Așa o fi?

4 VIDEO Asta cu cei doi militari ucraineni de origine română, tată și fiu, o fi adevărată?

5 Sondaj Avangarde / Firea a început să recupereze teren... Piedone, în cădere liberă