VIDEO Fotbal: Bruno Fernandes, ales pentru a patra oară cel mai bun jucător al lunii în Anglia

Mijlocaşul portughez Bruno Fernandes, de la Manchester United, a fost ales cel mai bun jucător al lunii decembrie din Premier League, pentru a patra oară într-un an calendaristic după distincţiile primite în februarie, iunie şi noiembrie, transmite Reuters.

Fernandes a avut un rol cheie în ascensiunea lui United pe primul loc în Anglia, înainte de meciul derby cu FC Liverpool programat duminică pe Anfield. El devine primul jucător din Premier League care câştigă de patru ori premiul într-un interval de 12 luni.


În luna decembrie, portughezul a marcat trei goluri şi a oferit patru pase decisive care au ajutat United să câştige patru şi să obţină două remize în cele şase meciuri de campionat disputate luna trecută. Fernandes, 26 ani, a ajuns la cota de 15 goluri marcate în toate competiţiile din acest sezon.

''Trei goluri şi patru pase decisive au făcut luna completă. Să marchez şi să le ofer pase coechipierilor mei este perfect. Vreau să câştig şi alte trofee şi premii, dar sunt fericit că fac istorie'', a declarat Fernandes după primirea premiului.
AGERPRES


populare
astăzi

1 Nepotul lui Marcel Ciolacu controlează șase firme din energie prin offshore-uri din Abu Dhabi și Singapore

2 Autostrada Transilvania ajunge la Cluj: lotul Zimbor-Nădășelu a depășit 90%

3 Măruță a debutat la Antena 1: cifre strânse în confruntarea cu Pro TV

4 Păi nu este România „marele aliat și prieten”? / SUA reiau vizele doar pentru Ungaria și Polonia, restul lumii rămâne blocată

5 DOCUMENTE Magistrați și politicieni în curse VIP spre Mykonos și Nisa: lista completă