VIDEO Fotbal: Edward Iordănescu - Sper să fi terminat momentele de naivitate, în iunie să avem un alt echilibru şi mental

VIDEO Fotbal: Edward Iordănescu - Sper să fi terminat momentele de naivitate, în iunie să avem un alt echilibru şi mental

Selecţionerul Edward Iordănescu, a afirmat, marţi, la finalul partidei amicale cu Israelul, scor 2-2 , că speră ca echipa naţională de fotbal a României să fi epuizat momentele de naivitate şi în meciurile oficiale să aibă un alt echilibru şi mental.

"A fost o prima repriză foarte bună, am stat bine în teren, am controlat zonele, organizare defensivă foarte bună şi cu momente de reacţie foarte bune. Prima repriză a fost totală din punctul meu de vedere. În repriza a doua am pierdut energie, am pierdut din agresivitate şi am pierdut iniţiativă şi teren. Dar prin ce am trecut în aceste zile, ce probleme am avut, mă aşteptam să se întâmple acest lucru. Asta este, încercăm să analizăm, să ne inspirăm şi din lucrurile care au fost bune şi foarte bune şi în acelaşi timp să analizăm ce a fost mai puţin bun", a declarat Iordănescu la ProX.


El a precizat că naţionala a fost foarte aproape de a marca şi un alt treilea gol atunci când conducea cu 2-0: "Şi în prima repriză am avut ocazie de 3-0 şi în a doua am avut 3-4 ocazii mari. Din păcate plecăm cu un egal şi sper să fi terminat aceste momente de naivitate acum şi în iunie să avem un alt echilibru şi menta. Ştiind contextul, ştiind prin ce am trecut, cât de greu mi-a fost, vreau să salut în mod deosebit eforturile echipei. Au fost multe momente foarte bune, am arătat un fotbal bun, am arătat că putem să ne organizăm foarte bine şi, dacă eram mai inspiraţi, puteam să plecăm cu un rezultat care conta pentru moralul nostru, în special al echipei. Am avut doi adversari extrem de competitivi şi Israel e o echipă cu multă calitate".

Iordănescu nu a exclus o posibilă ratare la următoarea campanie de calificare la Campionatul European, cerând susţinere pentru echipa naţională.

"Prin ce am trecut... Au fost nopţi albe, în fiecare zi ne trezeam şi aflam veşti proaste. Jucătorii nu s-au antrenat. Eu sunt pregătit pentru orice critică, ştiu unde am venit, mi-am asumat, ştiu calea, cred în potenţialul aceste echipe, dar trebuie să facem front comun în spatele echipei. Are nevoie să îi fim alături, are nevoie să fim mai pozitivi, mai constructivi. În rest, criticaţi-mă pe mine, nicio problemă. Eu îmi asum tot. Şi hai să fim obiectivi dacă vrem să criticăm. Pentru că aşa poate să plece Iordănescu şi o luăm de la capăt şi nu cred că asta ne dorim. Eu spun că la sfârşitul campaniei se poate întâmpla şi un lucru nefericit, să mai ratăm o campanie, ceea ce nu cred. Eu cred că avem potenţial şi vom arăta forţă, dar e o echipă care are nevoie de suport şi din exterior, nu doar din interior", a mai spus Edward Iordănescu.

Echipa naţională de fotbal a României a terminat la egalitate cu selecţionata Israelului, 2-2 (2-0), marţi seara, într-un meci amical desfăşurat la Netanya. "Tricolorii" au condus la pauză cu 2-0 prin golurile înscrise de Alexandru Cicâldău (10) şi Dennis Man (23), pentru gazde marcând Munas Dabbur (56, 85).

Selecţionerul Edward Iordănescu nu reuşeşte să obţină nicio victorie în primele sale două meciuri în funcţie, pierzând acasă cu Grecia (0-1) şi remizând cu Israelul (2-2).

Pentru România va urma debutul în Liga Naţiunilor, cu patru meciuri în iunie, în deplasare cu Muntenegru (4 iunie) şi Bosnia-Herţegovina (7 iunie) şi acasă cu Finlanda (11 iunie) şi Muntenegru (14 iunie).
AGERPRES (A, AS-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Preda)


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

3 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

4 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…