VIDEO Gheorghiţă: Este foarte probabil ca în luna septembrie să avem o decizie privind doza trei de vaccin

Şeful CNCAV, Valeriu Gheorghiţă, a declarat marţi că este foarte probabil ca în luna septembrie să existe o decizie privind administrarea unei a treia doze de vaccin anti-COVID la persoanele cu risc ridicat de expunere, cum ar fi personalul medical, şi la cele aflate în evidenţă cu boli cronice, cele cu vârsta de peste 65 de ani.


"Există discuţii în momentul de faţă legat de administrarea rapelului sau, cum este cunoscut, cea de-a treia doză, deşi în mod corect vorbim de rapel şi nu de doza trei, la persoanele care fie au un risc crescut de expunere - şi aici vorbim de pildă de categoria personalului medical şi personalul social, şi persoanele care se află în evidenţă cu boli cronice, respectiv persoanele cu vârsta de peste 65 de ani. Este foarte probabil ca din luna septembrie să avem această decizie de a administra doza trei sau rapelul. Practic, ar veni la 8 luni de la debutul campaniei de vaccinare", a declarat Valeriu Gheorghiţă într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

El a adăugat că este foarte probabil ca autorităţile să ia în considerare "istoricul de trecere prin boală".

"O persoană care are istoric de trecere prin boală şi a fost vaccinată cu două doze nu mai are neapărat indicaţie de a face rapelul cu cea de a treia doză de vaccin, având în vedere că trecerea prin boală este un element important de activare a răspunsului imun", a arătat Gheorghiţă.

Şeful CNCAV a precizat că, până la o decizie în plan naţional cu privire la doza a treia de vaccin, se aşteaptă "autorizarea de către Agenţia Europeană a Medicamentului a acestei scheme de vaccinare".

"Ne interesează, în mod deosebit, datele de siguranţă şi datele de imunogenitate", a explicat medicul militar. AGERPRES/(A - autor: Daniel Florea, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 Pe câți a sunat, toți l-au refuzat. Mircea Lucescu, dezvăluiri incredibile, cu câteva zile înainte să moară

2 Alegeri Ungaria 2026 / Partidul de opoziție TISZA a înregistrat 55% iar FIDESZ, partidul lui Viktor Orban, 38%

3 De citit...Cam asta încearcă să facă acum PSD-ul cu Bolojan și a ieșit festivalul prostiei...

4 „Aveam nevoie de banii din Fondul de rezervă ca să atenuăm criza din Golf, dar au fost tocați pe nimic”

5 Un lider african cere Turciei un miliard de dolari și „cea mai frumoasă femeie”. Ce se întâmplă dacă nu i se îndeplinește solicitarea