VIDEO Greta Thunberg îl ironizează pe Twitter pe prim-ministrul Marii Britanii

VIDEO Greta Thunberg îl ironizează pe Twitter pe prim-ministrul Marii Britanii

Activista pentru mediu Greta Thunberg şi-a actualizat biografia de pe contul său de Twitter folosind sintagma ''iubitoare de animale'' drept răspuns ironic la comentariilor făcute de prim-ministrul britanic Boris Johnson cu prilejul unui summit global dedicat climei, informează DPA.

Boris Johnson, cunoscut pentru declaraţiile sale spumoase, le-a spus liderilor mondiali participanţi la o videoconferinţă că acţiunile care vizează combaterea schimbărilor climatice nu se referă la ''iubirea faţă de animale'', ci la ''dezvoltare şi locuri de muncă''.


Greta Thunberg a publicat joi pe contul ei de Twitter o înregistrate video în care face comentarii critice la adresa angajamentelor luate de politicieni la summitul găzduit de Statele Unite: ''Discrepanţa dintre ceea ce facem şi ceea ce trebuie făcut se adânceşte cu fiecare minut... Haideţi să spunem răspicat că sunt numai scorneli''.

Nu este pentru prima dată când tânăra suedeză în vârstă de 18 ani, militantă pentru lupta împotriva schimbărilor climatice, şi-a folosit contul de Twitter pentru a sancţiona declaraţii ale unor politicieni importanţi.

Thunberg a scris un mesaj adresat lui Donald Trump în ultima zi a acestuia la Casa Albă în calitate de preşedinte al Statelor Unite.


''Pare un bătrân foarte fericit care priveşte cu nerăbdare spre un viitor strălucitor şi minunat. O imagine frumoasă!'', a scris adolescenta pe Twitter , publicând o fotografie care îl înfăţişa pe Trump îmbarcându-se la bordul elicopterului Marine One pe peluza din faţa Casei Albe.

Mesajul lui Thunberg a parafrazat un text publicat pe Twitter de Donald Trump în 2019, după ce tânăra activistă susţinuse un discurs înflăcărat la un summit ONU pe tema schimbărilor climatice.

''Pare o tânără foarte fericită privind cu nerăbdare către un viitor strălucit şi minunat. O imagine frumoasă!'', a scris Donald Trump la vremea respectivă.

Preşedintele rus Vladimir Putin a comentat, de asemenea, discursul ţinut de Greta Thunberg la ONU, descriind-o ca pe o ''fată de treabă şi sinceră'', dar dezinformată.

Tânăra suedeză şi-a modificat atunci biografia de pe Twitter: ''O adolescentă de treabă, dar dezinformată''. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Va fi asfaltat cel mai vechi drum din țară, o variantă mai scurtă cu 30 de km la Valea Oltului!

2 Primul general român format la Harvard răspunde unei întrebări presante. Ce șanse mai are Ucraina să învingă Rusia

3 Citiți și judecați voi...

4 „De ce stă Spania cu sute de tancuri și sisteme de apărare aeriană? Împotriva cui vor să le folosească?”

5 Așa o fi?