VIDEO Imagini în premieră cu sistemul laser ucrainean Tryzub

Ucraina și-a prezentat noua armă despre ca a spus a fost deja folosită pe câmpul de luptă și susține că poate fi utilizată cu succes împotriva dronelor, elicopterelor, avioanelor, rachetelor de croazieră și balistice.

Sistemul laser ucrainean Tryzub, care se traduce Trident, a fost testat și iar colonelul Vadim Suharevski, comandantul Forțelor ucrainene de Sisteme fără Pilot (SBS) a prezentat cum funcționează echipamentul în cadrul unei conferințe, notează Defence Express.

În clipul prezentat, oficialul militar arată cum acționează sistemul laser, în timpul testelor cel mai probabil, notează publicația ucraineană, și felul în care este ghidat cu ajutorul unui joytisck.

Potrivit Defence Express, sistemul laser Trident a fost folosit pentru a contracara o dronă FPV.

Pentru prima dată, au fost anunțate și informații detaliate privind razele de acțiune ale sistemului laser ucrainean:

  • „distrugerea dronelor de atac, a bombelor aeriene, a rachetelor de croazieră și balistice este posibilă la o distanță de până la 3 km;
  • distrugerea dronelor, elicopterelor și chiar avioanelor – la o distanță de până la 5 km;
  • bruiaj optic / suprimarea dronelor, rachetelor de croazieră, elicopterelor și avioanelor – la o distanță de până la 10 km.”

Alte detalii despre Trident, în special despre stadiul de implementare a proiectului de creare a unui sistem laser ucrainean, nu au fost dezvăluite.

În plus, în același videoclip a fost arătată pentru prima dată noua dronă de suprafață ucraineană Alligator 9 cu sistemul laser Tryzub 90 instalat, care este poziționat ca un sistem anti-navă.

Colonelul ucrainean anunțase la începutul lunii februarie că armata Kievului utilizează deja tehnologiile pe bază de laser pentru a lovi ținte rusești. Atunci, Suharevski spunea că Tryzub poate doborî aeronave la altitudini care depășesc 2 kilometri.

Comandantul a declarat pentru prima dată la jumătatea lunii decembrie 2024 că Ucraina se numără printre puținele națiuni cu capacități de arme laser.


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker