VIDEO Ioana Mihăilă: Multe dintre secţiile de terapie intensivă COVID din Bucureşti sunt pline

VIDEO Ioana Mihăilă: Multe dintre secţiile de terapie intensivă COVID din Bucureşti sunt pline

Ministrul demisionar al Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat marţi că multe secţii de terapie intensivă din Bucureşti pentru bolnavii de COVID erau pline luni şi a precizat că s-au identificat spitale care au preluat şi în valul trei pacienţi infectaţi cu noul coronavirus în vederea creşterii numărului de paturi.



"Multe din secţiile de terapie intensivă COVID din Bucureşti sunt pline şi ieri am avut discuţii cu reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti. Am identificat împreună cu Direcţia Asistenţă Medicală spitale care au preluat în valul trei pacienţi atunci când secţiile au fost pline şi am contactat managerii acestor spitale fie noi, de la Ministerul Sănătăţii, fie colegii de la Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti pentru a le solicita creşterea numărului de paturi pentru pacienţii COVID-19 cât de repede posibil. Cel mai probabil, Spitalul Elias. Aici există secţiile disponibile şi am vorbit cu reprezentanţii Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă pentru a detaşa cât mai repede medici. Acolo, problema este de personal. Mai există Spitalul "Sfântul Pantelimon", care poate să îşi ajusteze rapid circuitele pentru a prelua pacienţi COVID, Spitalul "Floreasca" şi de asemenea începem discuţii cu spitalele de pediatrie, cu "Gomoiu", de exemplu, pentru a putea prelua pacienţii pediatrici. (...) La raportarea de ieri nu erau probleme cu paturile de terapie intensivă la nivel naţional, dar erau probleme cu numărul de paturi la nivelul Bucureştiului, motiv pentru care am şi avut aceste discuţii cu managerii de spital şi cu DSP", a explicat ea într-o conferinţă de presă.

La nivel naţional s-ar putea ajunge la un maxim de 1.900 de paturi ATI şi 19.000 paturi pe secţii.

Ea a mai declarat că nu se aşteaptă ca numărul de spitalizări să fie mai mare decât în valul al treilea, având în vedere că o parte din populaţie s-a imunizat.

"Conform planurilor de rezilienţă maximă la care spitalele pot ajunge la nivel naţional, este de 1.900 de paturi, aici incluzând paturile de monospecialitate, iar în total paturi pe secţii 19.000. Când vorbim de paturile de copii, maximum la care se poate ajunge - 1.500 de paturi pe secţii şi 110 paturi pe secţiile de terapie intensivă. (...) În valul trei am reuşit să acoperim peste 1.500 de paturi. Având în vedere că avem un anumit procent din populaţie vaccinată, nu ne aşteptăm ca numărul de spitalizări să fie la fel de mare ca în decursul valului trei", a arătat Mihăilă. AGERPRES/(A - autor: Roberto Stan, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat)


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria

5 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina