VIDEO Isărescu: Avem un total al notificărilor de dare în plată de 3.907 la 20 iulie; 44% nu sunt credite cu probleme

VIDEO Isărescu: Avem un total al notificărilor de dare în plată de 3.907 la 20 iulie; 44% nu sunt credite cu probleme

Debitorii au depus la bănci, până în data de 20 iulie 2016, 3.907 notificări de dare în plată, în sumă totală de aproape 1,13 miliarde de lei, din care 2.634 (67,4%) au fost contestate de bănci, a anunțat luni guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu. 

 

"Vă prezentăm câteva date statistice privind procesul de notificare la Lega privind darea în plată. Vă facem de la început precizarea că legea nu ne-a dat posibilitatea și nici nu ne-a obligat să culegem date statistice. Informațiile se bazează numai pe raportări ale băncilor transmise la solicitarea Băncii Naționale a României în vederea monitorizării poziției prudențiale a instituțiilor de credit și a evaluării stabilității sistemului bancar. (...) La capitolul notificări de dare în plată, avem total notificări la 20 iulie, 3.907 notificări, din care contestate de către bănci 2.634, adică 67,4%", a explicat Isărescu.

În plus, potrivit acestuia, 404 debitori au notificat mai mult de două credite, de aceea numărul total de debitori este mai mic decât totalul notificărilor, respectiv 3.398 de debitori, dar majoritatea au depus notificare pentru un singur credit.

Guvernatorul BNR a mai precizat că suma totală a creditelor notificate, respectiv 1,13 miliarde de lei, reprezintă 1% din totalul creditelor acordate persoanelor fizice și 2% din creditele ipotecare.

Pe de altă parte, șeful BNR a menționat că 56% dintre notificări vizează credite cu întârzieri de peste 90 de zile, iar 44% nu au fost și nu sunt credite cu probleme. Totodată, în majoritatea cazurilor, valoarea creditului rămasă de rambursat este mai mare decât valoare garanției imobiliare. "Cu alte cuvinte exista o motivație clară de dare în plată pentru că valoarea casei era mai mică decât valoarea creditului și debitorul era stimulat să efectueze această operațiune. Avem în această situație 64% din numărul notificărilor și 75% din valoarea expunerilor notificate. În cazul a 504 notificări, valoarea garanției este mai mare decât a creditului rămas de plată", a mai spus guvernatorul BNR.

În ceea ce privește gradul de îndatorare al debitorilor care au depus notificări de dare în plată, în majoritatea cazurilor acesta depășește 65%. În plus, cele mai multe credite pentru care s-au depus notificări au valoare ridicată, de circa 300.000 de lei, potrivit datelor prezentate de guvernatorul BNR.

Legea privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credit a fost publicată în
Monitorul Oficial în data de 28 aprilie și a intrat în vigoare în data de 13 mai 2016.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...