VIDEO L-a stricat Ponta și pe ăsta?/Pare că ăla mai mic a cam luat notițe...

Întâlnirea de vineri dintre Victor Ponta și George Simion surprinsă, de paparazzi mediaflux.ro , a avut loc la restaurantul Poesia din zona Avatorilor. Și-ar putea fi asimilată, desigur, și unei mese de prânz. Dar a fost mai mult de atât.

Primul care a ajuns la restaurant a fost politicianul Pro România, puțin după ora 12.00. La scurt timp, venind grăbit, și-a făcut apariția și liderul AUR, George Simion, care a intrat în restaurant.

O oră și jumătate au rămas cei doi politicieni în restaurant, timp suficient pentru un dejun, dar și pentru discuții.

Că au fost discuții, e sigur. Iar dovada se afla, la ieșire, chiar în mâinile lui George Simion, o agendă unde își notase, riguros, concluziile de la discuțiile cu (mult mai) experimentatul politician Victor Ponta.

În orice caz, nu a fost o întâlnire pe care vreunul dintre ei s-o vrea secretă. Chiar dacă au ajuns separat, Ponta și Simion au ieșit din restaurant împreună, ba au mai schimbat și o vorbă pe stradă. Apoi și-au strâns mâinile și s-au despărțit. Urmând, probabil, să rămână împreună.


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

3 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR