VIDEO La Guvern au fost aproape 150.000 de oameni /Încă 150.000 au protestat în țară!

VIDEO La Guvern au fost aproape 150.000 de oameni /Încă 150.000 au protestat în țară!

In jur de 150.000 de oameni au iesit pe parcurul zilei de miercuri sa protesteze in Piata Victoriei, cerand demisia Guvernului, dupa adoptarea, in noaptea de marti spre miercuri, a Ordonantei de Urgenta privind modificarea codurilor penale.

In punctul de varf al manifestatiei, inpiata s-au aflat peste 125.000 de persoane. Pe tot parcursul zilei, protestatari au venit si au plecat din piata, existand un flux continuu.

Protestul, pasnic de-a lungul zilei si pana seara tarziu, a degenerat in violente dupa ce un grup distinct a inceput sa lanseze petarde si fumigene in directia jandarmilor, in timp ce manifestantii incercau sa se delimiteze de ei, scandand "Nu suntem cu voi", "Fara violenta" si "Nu asa".

Jandarmeria le-a raspuns ultrasilor cu gaze lacrimogene. Dupa incidentele violente, Piata Victoriei a inceput sa se goleasca treptat.

Protestul de miercuri, inceput inca de dimineata, vine dupa protestul masiv, spontan, din noaptea trecuta, cand in piata au venit 15.000 de oameni. Sunt asteptate noi proteste in zilele urmatoare.

LIVE VIDEO  Privesc.eu

LIVE TEXT

22:18 Un grup de maxim 10 oameni a inceput sa arunce in jandarmi cu sticle de plastic, si fumigene de galerie

Jandarmii au ripostat imediat dur, folosind gaze lacrimogene / De asemenea, au facut un semicerc de siguranta intr-un colt al Pietei unde dau cu gaze / Multimea striga "Agitatorii, agitatorii"

Doi reporteri HotNews aflati la fata locului spun ca atacatorii sunt un grup distinct de marea masa a protestatarilor pasnici

22:43 Jandarmii recurg la gaze lacrimogene, ciocniri cu o parte dintre protestatari / Se scandeaza "Instigatorii"

22:36 In zona din care se aude zgomot de petarde au aparut si fumigene si torte

22:27 Se aud bubuind petarde in mod constant. Zgomotele se aud dinspre zona Vasile Lascar si par lansate de un singur grup de persoane

22:15 Langa Antipa cateva zeci de oameni au improvizat un concert, cu tobe, fluiere si goarne

22:02 Mai multe petarde s-au auzit in mijlocul multimii, iar una dintre ele a ajuns in apropierea unui grup de jandarmi. Acestia, insa, nu au reactionat. De asemenea, cativa protestatari au aruncat din multime cu mai multe petarde in curtea Guvernului, dar si cu o fumigena, in timp ce alti manifestanti au aruncat cu sticle pline cu pietre spre gardul de la intrarea principala a Executivului. Imediat, multimea a inceput sa strige "Fara violenta". In urma incidentului, o persoana a fost ridicata de jandarmi si dusa in curtea Palatului Victoria.

Un reprezentant al Jandarmeriei s-a adresat manifestantilor cu o portavoce, spunandu-le ca actiunea la care participa este ilegala.

"Va recomandam sa respectati legea, sa nu recurgeti la acte de vjolenta. Atentiune, activitatea dumneavostra este ilegala, participati la o manifestare publica neutorizata, va rugam sa respectati legea!", a fost anuntul facut prin portavoce de catre reprezentantul Jandarmeriei.

Din acel moment, multimea a inceput sa huiduie.

21:50 Numarul oamenilor incepe sa scada usor, dar in continuare in piata protesteaza zeci de mii / Pe bulevarde sunt grupuri care pleaca. Se striga "Abrogati si demisionati". Foarte, fluiere si huiduieli asigura fondul sonor

21:31 Jandarmi care insotesc coloana de protestatari ce marsaluiesc la Cluj au intonat "Desteapta-te romane" alaturi de manifestanti

20:47 Capacitatea Pietii Victoriei este de 50.000 de oameni si estimarile pe baza observatiei directe dar si a monitorizarii imaginilor luate de sus indica o triplare a numarului de participanti, avand in vedere ca bulevardele din jur sunt pline de oameni.

Incepand de la intersectia Caii Victoriei cu strada Sevastopol nu se mai poate inainta spre Piata Victoriei vin multimi de oameni dinspre Piata Romana

20:41 Pe strazile adiacente este un du-te vino constant. Grupuri de oameni pleaca, in timp ce altele abia vin. Toate cafenele si localurile din zona sunt pline. Lumea cauta sa se incalzeasca. In Bucuresti sunt -5,-6 grade. Oamenii scandeaza "Alta intrebare: Mars la inchisoare", "Javra cu mustata / Ne fura pe fata", "Noi de aicea nu plecam nu plecam acasa Pana nu veti abroga Ordonanta voastra"

20:07 Lumea continua sa vina in piata, unde scandeaza impotriva Guvernului. Sunt aproape 100.000 de oameni!

19:45 Peste 60.000 de oameni sunt adunati in Piata Victoriei / Oamenii scandeza: Noi d'aicea nu plecam, nu plecam acasa, pana cand nu abrogati ordonanta voastra

19.32 Numărul protestatarilor de la Guvern a atins 50.000!!! Și continuă să vină!

19.30 Numărul protestatarilor de la Timişoara a ajuns la 15.000. Manifestanţii au cântat Imnul Naţional

19:20 Jandarmii au facut bariera si cordon spre intrarea de pe strada Paris. Multimea sta la distanta. Dinspre metrou ies constant grupuri de oameni care se alatura protestului. Numarul protestatarilor se apropie de 30.000

18:58 Numarul protestarilor pare mai mare decat in noaptea de marti spre miercuri, cand se estima o prezenta de 20.000 de oameni

18:46 In fata Guvernului se striga "Abrogare", "Abrogati si-apoi plecati!", "DNA sa vina sa va ia". Numarul participantilor creste de la minut la minut

18:40 In Piata Victoriei sunt 10.000 de oameni

18:37 Peste 7.000 de oameni au umplut Piata Operei din Timisoara: Bucuresti, lupta Bucuresti!

18:34 Protestatarii scandeaza "Abrogati si-apoi plecati!" / Jandarmii maresc zona catre Palatul Victoria

 18:30 La Iasi sunt peste 4.000 de oameni care protesteaza

18:28 Inna, Tudor Chirila si Smiley dau mesaje de sustinere pe Facebook pentru proteste

18:26 Dinspre metrou vin sute de oameni, soseaua Kiseleff este blocata

18:16 Circa 5.000 de oameni protesteaza in acest moment in Piata Victoriei, lumea continua sa vina la protest

18:02 In Piata Victoriei sunt peste 4.000 de oameni

18.03: 150 de oameni la Ploiesti

18.01: Peste 2.000 de oameni deja in centrul Iasului

BUCURESTI

"Pentru viitorul copiilor nostri! Pentru o Romanie cu bun simt! Cu bun simt trebuie sa si protestam!" se arata intr-un anunt pe Facebook, privind un nou protest programat sa inceapa miercuri seara, la ora 19.00, in Piata Victoriei din Bucuresti, la care si-au anuntat prezenta 26.000 de persoane.

 CLUJ-NAPOCA

Un protest de amploare este anuntat si la Cluj-Napoca, incepand cu ora 19:00. Protestul are ca punct de intalnire Piata Unirii din Cluj-Napoca, de unde marti seara au pornit in mars, prin oras, peste 8000 de oameni.

TIMISOARA

La Timisoara, protestul este programat sa inceapa in jurul orei 18.00, in Piata Victoriei, pe platoul din fata Operei. Studentii au anuntat pe Facebook ca vor participa si ei la miting, chiar daca sunt in sesiune.
In noaptea de marti spre miercuri, la Timisoara au iesit in strada peste 1.500 de persoane.

IASI

Peste 6.000 de persoane si-au anuntat prezenta si la un protest programat, miercuri seara, in Piata Unirii din Iasi.

"Guvernul a adoptat pe furis, marti, 31 ianuarie, Ordonanta de Urgenta cu privire la modificarea Codului Penal. Toata Romania, in strada incepand cu 1 februarie! Nu ne lasam pana nu vedem: retragerea ordonantei de modificare a Codului Penal, demisia imediata a Guvernului, renuntarea la proiectul de lege pentru gratiere si alegeri anticipate", sustin initiatorii protestului, potrivit news.ro.

SIBIU

Si sibienii pregatesc un nou protest. Oamenii s-au mobilizat pe retelele de socializare si au anuntat ca vor protesta zilnic.

"De azi iesim in strada in fiecare zi pana invingem! Sibiul spune Nu legii gratierii, Sibiul nu accepta un guvern penal ce ne ignora, ne jigneste, ne considera niste prosti!", se arata pe pagina unuia dintre evenimentele create pe Facebook.

Membrii Fan Clubului echipei de baschet CSU Sibiu au anuntat si ei ca vor participa. "Niciodata nu am facut politica, insa, de data aceasta, sentimentul ca suntem furati si umiliti pe fata este prea puternic. Asadar, dupa meciul de la ora 19:00, ne vedem in strada!"

Tot pe siturile de socializare multi sibieni si-au anuntat plecarea spre Capitala.

Primaria Sibiu a anuntat ca protestul de miercuri seara a fost autorizat.

"Primaria Sibiu a primit o cerere pentru avizarea unei adunari pe domeniul public in data de 1 februarie. Organizatorii declara ca scopul este un protest impotriva ordonantelor privind gratierea si amnistia. Comisia de Avizare a Adunarilor Publice a analizat si a aprobat desfasurarea protestului pe domeniul public in data de 1 februarie, in intervalul orar 17 - 23, pe urmatorul traseu: Piata Mare - str. N. Balcescu - str. Andrei Saguna - Institutia Prefectului - str. A. Saguna - Piata Unirii - Calea Dumbravii - b-dul Mihai Viteazu - str. Rahovei - str. Semaforului - str. Stefan cel Mare - str. Balea - str. Hermann Oberth - str. Constitutiei - str. General Magheru - str. Avram Iancu - Piata Mare", au transmis reprezentantii Primariei Sibiu, potrivit news.ro.

Traseul este cel pe care sibienii l-au urmat la Revolutia din 1989.

Marti noaptea, cinci mii de oameni au marsaluit pe strazi, intr-un protest spontan.

ARAD

Sute de aradeni au distribuit pe retelele de socializare o invitatie de participare la protest, miercuri seara, locul de intalnire stabilit fiind Piata Revolutiei, in jurul orei 18,00.

CONSTANTA

Si constantenii anunta ca ies in strada miercuri, in jurul orei 18.00, punctul de intalnire, fiind ca la majoritatea protestelor, in fata Prefecturii. Marti noapte, la scurt timp dupa ce Guvernul a adoptat modificarile codurilor penale, aproximativ 200 de constanteni au iesit in strada.

BRASOV

Si la Brasov este anuntat un protest, programat sa inceapa la ora 17.00, in fata Prefecturii, dupa ce in noaptea de marti spre miercuri aproximativ 1.500 de persoane au iesit in strada.

GALATI

In Galati, un protest anuntat pe Facebook este programat sa inceapa la ora 17.00, in fata sediului Prefecturii. Aproximativ o suta de persoane au protestat si in noaptea de marti spre miercuri in fata Prefecturii Galati, dupa deciziile Guvernului.

BUZAU

La Buzau, oamenii sunt asteptati la protest in Piata Dacia, cu incepere de la ora 18.00. Actiuni similare sunt de altfel programate in fiecare seara pana duminica.

FOCSANI
O actiune de protest este anuntata si la Focsani, cu incepere de la ora 17.30, in Piata Unirii.

BRAILA
O actiune de protest este anuntata si la Braila, cu incepere de la ora 17.00, in fata Primariei. Peste 200 de oameni si-au anuntat prezenta.

VALCEA
La Valcea, este anuntat un protest incepand cu ora 17.00, in fata Prefecturii. Peste 300 de oameni si-au anuntat prezenta.









Citește și:

populare
astăzi

1 O profesoară de Română care susține că „Luceafărul“ lui Eminescu este roman, greu de demis

2 De citit analiza lui Adrian Năstase despre războiul din Ucraina

3 În ce circumstanțe a murit liderul interlop Costel Corduneanu

4 Surprinzător, unul dintre experții de top ai Chinei anunță înfrângerea Rusiei în Ucraina

5 VIDEO Filmare cu camarila lui Nicușor Dan, în frunte cu „bobinatorul” primarului, controversatul afacerist Matei Păun, în timp ce caută un sediu de ca…