VIDEO Macron: Deplasările populației vor fi drastic limitate de marți, timp de 15 zile/Granițele UE, închise timp de 30 de zile

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a anunțat luni că deplasările populației vor fi drastic limitate, începând marți, timp de 15 zile, scrie Reuters. De asemenea, granițele Schengen vor fi închise de mâine. Al doilea tur al alegerilor locale, prevăzut în 22 martie, se amână.

„Adunările exterioare nu vor mai fi permise, întâlnirea cu prietenii nu va mai fi posibilă: este vorba de limitarea la maxim a contactelor în afara căminului”, a subliniat el.

„Peste tot pe teritoriul francez, vor fi urmate doar deplasările necesare, pentru a face cumpărături, respectând distanțele, pentru a se trata, pentru a munci. Toate companii vor trebui să se organizeze pentru a facilita munca de la distanță”, a mai spus Macron, care a avertizat că „orice infracțiune va fi sancționată”.

Cu un ton grav, notează Le Figaro, președintele a repetat în mai multe rânduri: „Suntem în război”. „În război sanitar, desigur, dar dușmanul este aici. Invizibil, insesizabil”.

Uniunea Europeană va închide de marți granițele externe timp de 30 de zile. „Toate călătoriile între țările neeuropene și Uniunea Europeană vor fi suspendate timp de 30 de zile”, a spus Emmanuel Macron.

Vom reveni cu amănunte


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker