VIDEO „Mai sunt și alți voluntari pentru plimbări cu sania la viteze mai mari?”/Milionarul clujean Bogdan Căpușan, aroganță și iresponsabilitate/O sanie cu trei copii, legată de Ferrari

VIDEO „Mai sunt și alți voluntari pentru plimbări cu sania la viteze mai mari?”/Milionarul clujean Bogdan Căpușan, aroganță și iresponsabilitate/O sanie cu trei copii, legată de Ferrari

Despre milionarul clujean Bogdan Căpușan – fiul tatălui său, Chimu Căpușan, rege al imobiliarelor în piața clujeană – se știe că este un pasionat al mașinilor de lux și al vitezei, presa locală relatând de-a lungul timpului despre multiplele sale escapade și achiziții de bolizi. De Crăciun, juniorul Căpușan a ținut din nou să-și etaleze o mașină Ferrari și nu oricum. Aflat într-o zonă de munte, el a legat o sanie de mașină, lăsându-se filmat în timp ce conducea cu oarecare viteză, trăgând sania după el. Pe sania trasă de mașină se află trei copii, iar adulții nu par să realizeze deloc pericolul la care au fost expuși minorii.

Bogdan Căpușan a încărcat filmarea pe contul său de Instagram, lăudându-se cu fapta sa: „Am găsit o modalitate de a o face ??❤️ Mai sunt și alți voluntari pentru plimbări cu sania la viteze mai mari ?? ? P.S. Puteți pune la loc plăcuțele după ce ați introdus sforile sau nu le scoateți deloc dacă aveți mâini mici ? ?. Toți posesorii de SF90 de acolo… sunteți bineveniți”, a scris Căpușan pe contul sau de Instagram.

bogdan capusan si ferrari sursa foto: captura Instagram

Menționăm că familia Căpușan este una dintre cele mai bogate din județul Cluj, Chimu Căpușan fiind inclus în topul „Forbes – 500 miliardari” precum și în „top 300 Capital”, fiind cotat cu o avere de 30 de milioane de euro. Căpușan și-a clădit averea din construcții de blocuri, începând imediat după Revoluție de la capitolul „amenajări de apartamente”. Treptat, Căpușan a devenit cel mai important dezvoltator imobiliar din județul Cluj, în portofoliul său figurând clădiri de birouri precum imobilul unde se află sediul Camerei de Comerţ şi Industrie din Cluj-Napoca și o mulțime de proiecte rezidenţiale, presa speculând că obținea cu mare ușurință autorizațiile de construire de la Primăria Cluj Napoca.


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 VIDEO Președintele Iranului, Ebrahim Raisi, a murit / „Niciun semn de viață” la locul accidentului, spune televiziunea de stat iraniană

5 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?