VIDEO Miniștrii PSD și-au dat demisiile la Guvern după ce ședința s-a încheiat. Bolojan și-a pregătit următoarea mutare

Cei șase miniștri ai PSD și vicepremierul Marian Neacșu au sosit la Palatul Victoria, după încheierea ședinței de Guvern la care au absentat, și își depun acum demisiile. Gestul este următorul pas pregătit de PSD în criza politică pe care a declanșat-o luni. Cel puțin pentru moment, însă, Executivul va rămâne unul cu puteri depline. Premierul Ilie Bolojan a detaliat în ultimele zile planurile pe care le are odată ce se va trezi cu demisiile social-democraților pe masă.

14:35

Miniștrii PSD părăsesc Guvernul

Miniștrii au început să plece de la Palatul Victoria după ce le-au fost înregistrate cererile de demisie. Primii au plecat Ciprian Șerban și Alexandru Rogobete, apoi a ieșit singur Florin Barbu, apoi împreună Florin Manole și Radu Marinescu.

14:30

Demisiile au fost înregistrate

Cei șase miniștri PSD și vicepremierul Marian Neacșu și-au depus demisiile la Guvern. Acum urmează ca premierul Bolojan să le trimită la Cotroceni pentru ca președintele să emită decretul de eliberare din funcție.

14:10

Anunțul PSD după demisia miniștrilor

PSD a emis un comunicat de presă în care precizează că demisia miniștrilor PSD a oficilizat decizia partidului de a retrage sprijinul politic premierului Bolojan. „Premierul nu mai are sprijinul unei majorități parlamentare, ceea ce înseamnă că nu mai are legitimitatea democratică de a exercita funcția de conducere a Guvernului României”, transmite PSD.

PSD mai transmite că „este pregătit să participe la formarea unui nou guvern pro-european și să susțină un premier, politic sau tehnocrat”

13:45

Miniștrii PSD depun demisia

Primul a ajuns la Palatul Victoria pentru a-și depune demisia Florin Manole, ministru al Muncii.

El a fost urmat de vicepremierul Marian Neacșu, de Alexandru Rogobete, ministru al Sănătății, și de Ciprian Șerban, ministru al Transporturilor.

Singurul membru PSD de la ședința de guvern

La ședința de Guvern participă totuși și un secretar general adjunct din partea PSD, conform surselor din Guvern, contrar informațiilor inițiale prin care surse social-democrate declarau pentru HotNews că nu vor participa.

14:15 Comunicatul PSD privind demisiile miniștrilor săi:

„PSD precizează că demisiile miniștrilor social-democrați reprezintă actul politic prin care a fost formalizată decizia partidului de a retrage sprijinul politic prim-ministrului Ilie Bolojan.

Din acest moment, premierul nu mai are sprijinul unei majorități parlamentare, ceea ce înseamnă că nu mai are legitimitatea democratică de a exercita funcția de conducere a Guvernului României. Potrivit Constituției, niciun grup și nicio persoană nu pot exercita suveranitatea națională în nume propriu, contrar voinței parlamentare majoritare, rezultate în urma alegerilor libere și democratice.

Totodată, menținerea în fruntea unui guvern nefuncțional, lipsit de o majoritate parlamentară, constituie o abordare profund iresponsabilă, cu implicații negative asupra economiei naționale.

Retragerea miniștrilor PSD nu reprezintă o abandonare a guvernării, ci un act prin care este inițiată schimbarea cerută de o largă majoritate a cetățenilor români. Recesiunea, inflația, prăbușirea consumului și a producției impun o astfel de schimbare! Ar fi fost iresponsabil să continuăm pe aceeași cale care s-a dovedit greșită, mai ales în contextul geopolitic în care ne aflăm!

PSD este pregătit să participe la formarea unui nou guvern pro-european și să susțină un premier, politic sau tehnocrat, care să fie receptiv la problemele cetățenilor și care să aibă capacitatea de a colabora cu partidele care îi asigură majoritatea parlamentară.

Până la formarea unui nou guvern, PSD va asigura sprijinul parlamentar pentru adoptarea actelor normative necesare în derularea proiectelor cu finanțare europeană.

De asemenea, miniștrii demisionari ai PSD își vor îndeplini atribuțiile guvernamentale, până la finalizarea procedurilor legale, care se încheie prin publicarea în Monitorul Oficial a decretului prezidențial privind vacantarea funcțiilor. În această perioadă, miniștrii PSD nu vor mai participa la ședințele de guvern, dar își vor delega reprezentarea către secretarii de stat desemnați de celelalte partide din Coaliția de guvernare”.

13:45

Miniștrii PSD depun demisia

Primul a ajuns la Palatul Victoria pentru a-și depune demisia Florin Manole, ministru al Muncii.

El a fost urmat de vicepremierul Marian Neacșu, de Alexandru Rogobete, ministru al Sănătății, și de Ciprian Șerban, ministru al Transporturilor.

12:59

„Potențială listă de miniștri interimari”

„Domnul prim-ministru lucrează la o potențială listă de miniștri interimari, care va fi activată într-o eventuală demisie. Lista nu este definitivată”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Ioana Dogioiu, într-o conferință de presă susținută la finalul ședinței de Guvern.


Citește și:

populare
astăzi

1 DOCUMENTE Iese fum fără foc? / Noi amănunte despre „cuibul porumbeilor” Docuz / Ciolacu

2 Bolojan, mesaj de ultima oră...

3 SURSE Nicușor Dan vrea premier tehnocrat

4 Cine a ajuns să „șurubărească” România, oameni buni...

5 Nu se întrevede niciun compromis / Culisele negocierilor de la Cotroceni. Grindeanu l-a amenințat pe președinte cu CCR