VIDEO Momentul în care avionul rusesc ajunge extrem de aproape de aeronava americană de supraveghere deasupra Mării Negre

Marina SUA a dat publicității filmarea cu momentul în care un avion rusesc a fost extrem de aproape (circa 7 metri distanță) de a intercepta un avion american de supraveghere în spațiul aerian internațional de deasupra Mării Negre.  

Piloţii americani susţin că avionul rusesc s-a apropiat la doar un metru de avionul american, după cum afirmă doi dintre oficialii citaţi. Acţiunea avionului rusesc a forţat avionul marinei să îşi încheie misiunea mai devreme, a declarat unul dintre oficiali.

Departamentul de Stat al SUA a făcut o declaraţie publică luni în care a acuzat Rusia că „încalcă flagrant înţelegerile existente şi dreptul internaţional”.

„Acesta este cel mai recent exemplu de activităţile militare ruseşti care nu ţin cont de normele şi acordurile internaţionale”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Heather Nauert.

„Cerem Rusiei să înceteze aceste acţiuni care cresc riscul unei erori, pun în pericol piloţii de ambele părţi şi pot duce la coliziuni aeriene”, a adăugat ea.

US Naval Forces Europe a oferit mai multe detalii: „Această interacţiune a fost determinată de apropierea avionului rus la un metru şi intrând în traiectoria de zbor a avionului EP-3 american, determinând EP-3 să zboare în atmosfera perturbată din urma lăsată de avionul rus” a declarat purtătoarea de cuvânt US Naval Forces Europe, Pamela Kunze.

„Avionul american opera în conformitate cu legea internaţională şi nu a provocat această acţiune din partea ruşilor”, a adăugat ea.

Ministerul Apărării din Rusia a declarat că avionul de război rusesc a zburat „în concordanţă cu legile internaţionale” atunci când s-a apropiat de avionul american.

Instituţia a adăugat că „o ţintă neidentificată aeriană” a fost detectată în timp ce se apropia de spaţiul aerian rusesc.

„Un avion de război Su-27 a fost trimis pentru a intercepta ţinta şi s-a apropiat de avion la o distanţă sigură şi a identificat avionul ca fiind un ER-3E american. Echipajul avionului a raportat informaţiile şi a zburat alături de avionul american pentru a se asigura că acesta nu încalcă legile spaţiului aerian  rusesc”, a spus ministrul.



populare
astăzi

1 Citiți și voi ce se întâmplă în Serbia după ce China a pus mâna pe cele mai mari zăcăminte de cupru și aur din Europa

2 Țara în care am ajuns să trăim...

3 Răsturnare de situație / Cine este femeia căreia Epstein i-a lăsat prin testament cea mai mare parte a averii

4 Țara în care am ajuns să trăim...Citiți în ce buzunare se scurg banii noștri, împrumutați cu dobânzi exorbitante...

5 VIDEO Așa o fi? / Imagini din sursă oficială cu un OZN?