VIDEO Moscova, atacată masiv cu drone ucrainene

VIDEO Moscova, atacată masiv cu drone ucrainene

Drone kamikaze cu rază lungă ucrainene au lovit miercuri seara două fabrici de echipamente militare din Rusia și au provocat „perturbări masive” ale zborurilor din regiunea Moscovei, conform Kyiv Independent . Concomitent, aproximativ zece drone ucrainene care se îndreptau spre Moscova au fost doborâte, a anunţat miercuri primarul Serghei Sobianin, după sosirea în capitala Rusiei a mai multor lideri străini, între care preşedinţii chinez Xi Jinping şi brazilian Lula, informează AFP, preluată de Agerpres.

ACTUALIZARE: Serviciul ucrainean de Securitate Internă (SBU) a revendicat atacurile cu drone asupra a două fabrici de echipamente militare. Una dintre ele este Bazalt, în regiunea Krasnoarmeisk, oblastul Moscova, principalul fabricant de muniții și armament pentru armata rusă.

Cea de-a doua țintă a dronelor ucrainene a fost, conform surselor SBU citate de Kyiv Independent, fabrica Spalv din Tula, oraș aflat al circa 180 de kilometri sud de Moscova, unde sunt produse diverse componente de rachete și muniții aferente.

Loviturile au determinat, conform surselor ucrainene, declanșarea, de către autoritățile ruse, a unui protocol de securitate care preved inclusiv oprirea traficului aerian civil și consemnarea la sol a avioanelor comerciale.

Știrea inițială:

Potrivit primarului Moscovei, Serghei Sobianin, un total de nouă drone ucrainene au fost neutralizate în ultimele ore, „la apropierea de Moscova”.

„Specialişti ai serviciilor de urgenţă lucrează la locul unde au căzut resturile” de drone, a precizat el pe Telegram.

La primele ore ale zilei de miercuri, primarul Moscovei a vorbit în două mesaje distincte despre nouă aparate de zbor doborâte în timp ce zburau spre oraş.

Aproape 30 de lideri străini, între care preşedintele chinez Xi Jinping, sunt aşteptaţi în capitala rusă unde urmează să aibă loc vineri o mare defilare militară în prezenţa lui Vladimir Putin, pentru a marca împlinirea a 80 de ani de la victoria împotriva Germaniei naziste, în cel de Al Doilea Război Mondial.

Marţi, Ucraina a lansat un atac masiv cu drone care a dus la suspendarea traficului pe aeroporturile din Moscova şi din alte mari oraşe precum Nijni Novgorod, Samara, Saratov şi Volgograd.


Citește și:

populare
astăzi

1 De citit...

2 O informație furnizată de Rareș Bogdan care a trecut neobservată...

3 SURSE PSD e împărțit în două tabere. Cine vrea guvernare cu Simion şi cine e de partea lui Nicușor Dan

4 Minte Petrișor Peiu? / „Se întreabă lumea cum a ajuns cursul valutar 5,1 lei pentru 1 Euro. Răspunsul este foarte simplu. Țara noastră e jefuită sub och…

5 ALERTĂ AUR anunță planul fiscal după alegeri: Impozit 2% din cifra de afaceri pentru companiile mai mici de 5 milioane de euro / Impozit pe profit de 16…