Dacă cei doi bărbați s-ar fi întâlnit acum 22 de ani, ar fi putut exista consecințe fatale. Amândoi se aflau atunci în același război, în același oraș, metropola Mosul din nordul Irakului: generalul David Petraeus în calitate de comandant al Diviziei 101 Aeropurtate a SUA, parte a trupelor americane de invazie, Ahmed al-Sharaa ca fabricant de bombe venit din afară, membru al unui grup jihadist local care avea legături cu Al-Qaida, organizație teroristă ce comitea atentate împotriva americanilor. Luni, cei doi s-au așezat împreună pe o scenă la Hotelul Sheraton din New York și și-au făcut complimente reciproc, râzând ocazional, în timp ce Petraeus, acum în retragere, îl intervieva pe președintele interimar al Siriei.

Zâmbind ușor jenat, Sharaa a menționat că s-au întâlnit pe câmpul de luptă, dar că, între timp, se bucură să se reîntâlnească într-un cadru de dialog. „Aveți mulți admiratori”, a concluzionat Petraeus după 40 de minute. „Eu sunt unul dintre ei. Suntem îngrijorați pentru dumneavoastră”, a completat el, potrivit Der Spiegel .

Întâlnirea a fost calificată drept „suprarealistă”

Portalul online „Middle East Eye” a calificat întâlnirea drept „suprarealistă”. Fostul terorist, care a petrecut cinci ani într-un lagăr american din Irak și pentru a cărui moarte sau capturare guvernul american a oferit ulterior o recompensă de 10 milioane de dolari (pe care a anulat-o în mai 2025), a venit acum la Adunarea Generală a ONU în calitate de șef de stat.

Acolo l-a întâlnit pe Petraeus, în calitate de invitat de onoare al summitului Fundației Concordia, care reunește personalități în cadrul reuniunilor ONU și care, în anii anteriori, s-a dedicat luptei împotriva extremismului.

La prima vedere, întâlnirea veselă a veteranilor părea într-adevăr suprarealistă. Cu cât privim mai atent, cu atât cei doi bărbați par mai pragmatici, însă. Suprarealistă este mai degrabă situația în care se află viitorul Siriei, relația cu SUA și Israelul, notează Der Spiegel.

Când miliția Hay'at Tahrir al-Sham (HTS) antrenată de Al-Sharaa de-a lungul anilor a răsturnat la începutul lunii decembrie 2024, în decursul unei săptămâni, dictatura Assad care dura de 50 de ani și a invocat moderația, a devenit brusc posibil ceva în care aproape nimeni nu mai credea: renașterea Siriei ca stat unit după 13 ani de război, după distrugeri inimaginabile și divizare de facto.

Mai mult, trupele lui Al-Sharaa și aproape toate facțiunile din Siria împărtășesc un interes comun cu SUA: să țină miliția șiită libaneză Hezbollah departe de Siria și să pună capăt tuturor încercărilor Iranului de a controla militar țara.

De aceea, președintele american Donald Trump a anunțat în mai că va ridica sancțiunile împotriva Siriei. Și s-a întâlnit cu Al-Sharaa la un summit în capitala Arabiei Saudite, Riad.

Toate statele din regiune vor pace. Cu excepția a două

Din multe motive, vecinii Turcia, Iordania, Libanul, Arabia Saudită și celelalte state din Golf vor același lucru: o Sirie unită, fără un nou război. Pentru a nu crea zone de retragere pentru „Statul Islamic” (SI) și alți extremiști, pentru a putea trimite refugiații sirieni înapoi în țara lor, pentru a opri definitiv contrabanda cu droguri și arme din Siria.

În principiu, ar fi benefic pentru milioane de persoane strămutate să se poată întoarce și să-și reconstruiască locurile de baștină bombardate, care au rămas în ruine timp de ani de zile sub dictatura lui Bashar al-Assad.

Doar două state nu manifestă interes pentru opțiunea de mai sus. Iranul, pentru că Assad era un vasal docil al regimului, iar căderea sa a pus capăt controlului Teheranului asupra Siriei. Și Israelul, a cărui armată a efectuat aproximativ 1.000 de atacuri aeriene din decembrie, a bombardat Ministerul Apărării în iulie în centrul Damascului și a cucerit cu trupe terestre alte părți din apropierea Înălțimilor Golan, ocupate din 1967. „Războiul va continua până când Siria va fi demontată și împărțită”, a declarat public ministrul de Finanțe al Israelului, Bezalel Smotrich.

Israelul își creează un dușman care nu vrea să fie dușman

Aici lucrurile devin complet suprarealiste. Guvernul israelian, care subliniază în mod repetat că este înconjurat de dușmani, și-a creat fără niciun motiv un nou dușman – care nu voia să îi fie dușman.

Armata și milițiile lui Assad nu mai erau dispuse să lupte în decembrie. Și din acest motiv dictatura a implodat atât de brusc. Cu atât mai puțin exista voința ca cineva să atace Israelul. Reacțiile conducătorilor interimari la atacurile Israelului s-au limitat la apeluri și proteste la ONU.

Cât de fragilă este pacea în Siria s-a văzut deja în martie, pe coasta de nord, când un atac al foștilor luptători ai regimului asupra forțelor de securitate a dus la un masacru al alawiților, fosta bază de putere a lui Assad.

Faptul că în iulie au avut loc expulzări și crime în bastionul minorității druze din provincia sudică Suwaida a avut de-a face și cu intervenția Israelului . O facțiune a druzilor, susținută de Ierusalim, refuzase încă din decembrie să recunoască noul stat, cerând ajutor militar din partea Israelului și organizând marșuri cu steaguri israeliene. Un incident minor a fost suficient pentru a escalada situația.

Între timp, potrivit unui raport al agenției de știri Reuters, Israelul finanțează constituirea unei miliții de 3.000 de oameni în Suwaida, pentru a consolida și mai mult divizarea Siriei. Acest lucru alimentează resentimentele din restul țării împotriva druzilor și direcționează toată furia asupra atacurilor aeriene israeliene asupra minorității. Aceștia, la rândul lor, se tem pe bună dreptate de forțele armate ale noilor conducători, după ororile din iulie.

O manevră absolut inutilă și distructivă. Druzii au rămas în mare parte neutri sub Assad, orașul Suwaida a fost liniștit după căderea dictaturii și ar fi putut rămâne liniștit. La fel cum alte părți ale țării au rămas liniștite, contrar temerilor inițiale.

Situația ar fi putut rămâne calmă

În ciuda anunțului lui Trump, sancțiunile nu au fost încă ridicate, iar economia nu înregistrează progrese semnificative. Acestea pot fi ridicate temporar de către guvern, dar definitiv numai de către Congresul SUA – ceea ce încă nu s-a întâmplat. Fără o siguranță de planificare pe o perioadă mai lungă de câteva luni, nimeni nu va investi miliardele necesare pentru reconstrucția a zeci de orașe distruse parțial sau aproape în totalitate.

Deputații republicani ai lui Trump condiționează acordul lor de acceptarea de către guvernul sirian a intervențiilor Israelului.

Cu toate acestea, Israelul și noul guvern sirian ar fi putut constata încă din decembrie că au un dușman comun: regimul iranian și milițiile sale proxy, în frunte cu Hezbollah. Ar fi putut găsi cu ușurință o cale pașnică, în loc să provoace unilateral o nouă dușmănie.

David Petraeus a înțeles deja în Irak, acum 20 de ani, că a-ți crea continuu noi adversari nu te apropie de victorie. Și a mizat mai degrabă pe echilibru decât pe agresiune, chiar dacă succesul a fost destul de limitat în timp.

Acum exact zece ani, el a fost ținta unei adevărate furtuni de critici când a recomandat furnizarea de arme americane radicalilor sirieni pentru combaterea grupării Stat Islamic – adică facțiunii lui Sharaa, care la acea vreme opera încă sub numele de război Abu Mohammad al-Julani.

Pacea se negociază și se încheie cu dușmanii. În acest sens, întâlnirea relaxată de luni dintre cei doi la New York nu a fost deloc suprarealistă, ci mai degrabă un punct final pragmatic.

Distribuie Distribuie Comentarii