VIDEO Orban: Transmit un mesaj de revoltă şi indignare faţă de decizia Senatului de a amâna dezbaterea Legii carantinării şi izolării

Prim-ministrul Ludovic Orban a transmis un mesaj de "revoltă şi indignare" faţă de decizia Senatului de a amâna dezbaterea şi aprobarea Legii carantinării şi izolării promovată de Guvern.



"Daţi-mi voie să transmit un mesaj de revoltă şi de indignare faţă de amânarea dezbaterii şi aprobării de către Senat a legii care să ne pună la dispoziţie instrumentele de luptă indispensabile de care avem nevoie în lupta contra epidemiei. Amânarea adoptării legii înseamnă o creştere dramatică a riscului de infectare (...) Nu pot să înţeleg de ce PSD se încăpăţânează să tragă de timp, să ne pună beţe în roate şi să împiedice adoptarea unor decizii care sunt vitale pentru a apăra sănătatea şi viaţa românilor. Acest joc politicianist, acest sabotaj sistematic la care sunt supuse autorităţile din România în bătălia contra epidemiei deja nu ne afectează pe noi, afectează viaţa oamenilor, afectează sănătatea oamenilor, deci, capacitatea noastră de a lupta în mod eficient contra acestei epidemii. Le mai solicit odată: adoptaţi legea! Legea nu este foarte complicată, legea permite ca într-o situaţie de epidemie autorităţile competente să dispună măsuri simple: izolare la domiciliu, carantină, carantină zonală. Ce s-ar fi întâmplat în Ţăndărei, de exemplu, dacă nu puteam institui carantina? S-ar fi împrăştiat virusul, probabil, în tot judeţul Ialomiţa şi nu numai", a declarat Ludovic Orban, sâmbătă, la plecarea de la sediul MAI.

Premierul a participat, alături de ministrul Muncii şi cel al Afacerilor Interne, la o şedinţă în sistem videoconferinţă cu prefecţii, şefii structurilor MAI şi ai celorlalte instituţii şi autorităţi cu atribuţii în gestionarea situaţiei generate de creşterea numărului de îmbolnăviri cu COVID-19.

Comisia juridică a Senatului a decis, sâmbătă, la solicitarea reprezentanţilor PSD, amânarea până luni a dezbaterii asupra proiectului de lege privind carantinarea şi izolarea AGERPRES


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă