VIDEO Parlamentare2020/Orban: PNL se opreşte două zile din campania electorală, din respect pentru victimele de la Piatra Neamţ

Preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban, a anunţat că liberalii se opresc două zile din campania electorală din respect pentru victimele incendiului de la Spitalul judeţean de la Piatra Neamţ.



"Aş vrea să anunţ că am luat decizia să amânăm evenimentul nostru de luni. De asemenea, am transmis către toţi colegii noştri să se oprească 2 zile din campania electorală, din respect pentru cei care şi-au pierdut viaţa, pentru familiile lor şi pentru cei care au avut de suferit", a precizat Orban.

În incendiul izbucnit sâmbătă seara la secţia de ATI a Spitalului Judeţean Piatra Neamţ au murit zece persoane, iar alte şapte persoane au fost grav rănite, printre care şi medicul de gardă de la ATI, care a suferit arsuri grave pe circa 40% din suprafaţa corpului.

Partidul Naţional Liberal urma să lanseze luni programului de guvernare "Dezvoltăm România". AGERPRES


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul

4 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

5 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India