VIDEO Peste 2000 de persoane au protestat în Piața Victoriei. Ana Blandiana le-a vorbit protestatarilor, comparând manifestațiile pro-justiție cu mitingurile din 1990 din Piața Universității

VIDEO Peste 2000 de persoane au protestat în Piața Victoriei. Ana Blandiana le-a vorbit protestatarilor, comparând manifestațiile pro-justiție cu mitingurile din 1990 din Piața Universității

Peste o două mii de persoane au protestat sâmbătă seară în Piața Victoriei și au scandat ”Demisia!”, după ce liderul PSD, Liviu Dragnea, a anunțat vineri după ședința conducerii PSD că s-a decis accelerarea procedurilor de modificare a codurilor penale. S-a difuzat imnul național din difuzoarele instalate pe o camionetă și s-a strigat ”România, trezește-te!”. Protestatarii au aprins luminițele telefoanelor în timp ce se difuza imnul Europei. Ana Blandiana le-a vorbit protestatarilor, comparând manifestațiile pro-justiție cu mitingurile din 1990 din Piața Universității. Proteste au fost și la Cluj și la Sibiu.

21.35 Se scandează: ”Noi cu toții, ei cu hoții!”

21.32 De la megafoane sunt strigate numele unor lideri PSD și ALDE precum Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu, Șerban Nicolae, Liviu Pleșoianu, iar mulțimea huiduie după fiecare nume.

21.00 S-a difuzat imnul național din difuzoarele instalate pe o camionetă. Se strigă România, trezește-te și Demisia!

20.50 Ana Blandiana le-a vorbit protestatarilor care a comparat evenimentele cu Piața Universității. Se difuzează Imnul Golanilor.

20.45 Numărul protestatarilor a crescut la circa 2000, mulți s-au grupat în fața muzeului Antipa. Potrivit Digi 24, numărul protestatarilor a crescut și la Cluj, unde sunt peste 1000 de persoane.

20.23 În jur de 1.000 de oameni protestează în Piața Victoriei. Foarte mulți și-au adus și copiii la manifestație.

19.53 În fața Palatului Victoria s-au adunat în jur de 700 de protestatari.

19.42 Câteva sute de persoane protestează și în Piața Mare din Sibiu.

19.34 Țarcul din Piața Victoriei este aproape plin, circulația se desfășoară normal. Câțiva protestatari striga ”Iohannis!”.

19.27 Aproximativ 500 de manifestanți se află în Piața Victoriei.

18.50 În piață se află aproximativ 400 de protestatari.

Oamenii strigă ”Demisia!”, ”În democrație, hoții stau la pușcărie!”. ”PSD, ciuma roșie!”. Protestatarii au cântat ”Mulți ani primească, la mulți ani! Cine să primească? Dragnea să primească!”





Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 Citiți și voi cine s-a prezentat la prima recrutare de soldați organizată de MAPN în 2024

3 „Dacă voiai să câștigi nu era suficient doar să-ți petreci câteva ore cu un bărbat”

4 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

5 Expert despre porcăria comisă de E.ON: Este o înșelătorie, oamenii nu au ce să facă pentru că nu mai există concurență