VIDEO Poliţia s-a autosesizat după ce un şofer de Porsche a fost surprins că fură o găleată şi un mop de la o spălătorie, în Brașov

Poliţia Braşov s-a autosesizat după ce pe pagina de Facebook ”Polițiștii au umor” au apărut imaginile cu un şofer al unui Porsche care a furat o găleată şi un mop, relatează Brașov.ro.

„În urma apariției în mediul online a unei înregistrări video, în care se observă o persoană care introduce o găleată și o perie în autoturismul său, parcat în incinta unei spălătorii, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Săcele au demarat cercetări, în urma cărora aceasta a fost identificată.

Polițiștii desfășoară în continuarea activități pentru clarificarea situației de fapt”, a transmis IPJ Braşov.

În filmarea postată pe Facebook, care are 48 de secunde, se vede cum șoferul coboară de la volanul autoturismului, se îndreaptă către găleată, în care era pus și mopul, le ia și le pune chiar pe bancheta din partea dreapta față a vehiculului. Înainte să urce din nou la volan se uită în stânga și dreapta să se asigure că nu l-a văzut nimeni, intră în mașină și își continuă drumul.

Videoclipul a fost postat pe pagina de Facebook „Polițiștii au umor”, iar în câteva ore a adunat peste 500.000 de vizualizări, peste 4.500 de aprecieri și sute de comentarii.


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români