VIDEO Preşedintele Iohannis: Solicit unităţilor sanitare să acţioneze prompt în acest al patrulea val al pandemiei de COVID-19

Preşedintele Klaus Iohannis a înmânat, miercuri, Drapelul de luptă Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central ''Dr. Carol Davila'' într-o ceremonie care a avut loc la Ministerul Apărării Naţionale, context în care a solicitat unităţilor sanitare să acţioneze prompt în acest al patrulea val al pandemiei de COVID-19.


"Astăzi, rolul Spitalului Militar Central rămâne unul fundamental, de continuator al tradiţiei militare şi asigurarea performanţei actului medical. Mobilizarea excepţională în răspunsul la pandemia de COVID-19, precum şi implicarea dumneavoastră în campania de vaccinare demonstrează capacitatea exemplară de a garanta protejarea şi apărarea cetăţenilor noştri. Pandemia de COVID-19 nu este însă încheiată şi vă solicit atât dumneavoastră, cât şi celorlalte unităţi sanitare direct implicate, să acţionaţi prompt în acest al patrulea val. Ştim deja care sunt măsurile care trebuie luate la nivelul spitalelor şi sunt convins că veţi depune toate eforturile pentru salvarea vieţii semenilor noştri", a declarat preşedintele Iohannis, la manifestările prilejuite de aniversarea a 190 de ani de existenţă a Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila".

Preşedintele Iohannis a precizat că cea mai bună armă împotriva COVID-19 rămâne vaccinarea.

"Imunizarea unui număr cât mai mare de persoane, comportamentul preventiv şi respectarea măsurilor sanitare sunt soluţiile pentru a depăşi cu bine şi această nouă perioadă complicată din punct de vedere epidemiologic", a spus Iohannis.

El a subliniat că Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila" este un "pol de excelenţă al medicinei militare româneşti".

"Valorile Armatei române, patriotismul, spiritul de sacrificiu, onoarea şi curajul constituie fundamentul pe care Spitalul Militar Central şi-a clădit evoluţia. Sunt valori transmise mai departe generaţie după generaţie, astfel că grija pentru pacienţi, profesionalismul şi dedicarea celor care lucrează aici reprezintă un standard de bune practici şi pentru alte spitale. Unitatea dumneavoastră este locul unde haina militară capătă o a doua valenţă ghidată de jurământul lui Hipocrate de abnegaţie şi luptă necontenită pentru salvarea de vieţi", a afirmat Iohannis.

El a precizat că a conferit Drapelul de luptă unităţii sanitare în semn de "preţuire şi recunoaştere pentru dificila, dar nobila activitate".

"Sunt convins că veţi continua să faceţi lucrurile la fel de bine şi responsabil, purtând mai departe crezul înaintaşilor şi îndeplinind cu onoare misiunea ce v-a fost încredinţată", a spus Iohannis, care a apreciat profesionalismul personalului medical.

Şeful statului a înmânat drapelul de luptă comandantului spitalului, general maiorul Florentina Ioniţă Radu.

La ceremonia de la MApN au participat şi preşedintele Senatului, Anca Dragu, premierul Florin Cîţu, miniştri ai Cabinetului său, şeful SIE, Gabriel Vlase, preşedintele CNCAV, Valeriu Gheorghiţă.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, în iulie, decretul privind acordarea Drapelului de luptă Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila". AGERPRES/(A-autor: Florentina Peia, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR