VIDEO Primarul Timișoarei: Deja au început jafurile. Păziți-vă, oameni buni!

VIDEO Primarul Timișoarei: Deja au început jafurile. Păziți-vă, oameni buni!

Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, susține că au revenit în România speriați de coronavirus și "diverși indivizi care nu sunt demni de respect" și le transmite oamenilor că "deja au început jafurile, pentru că unii nu au din ce trăi și vor deveni un pericol în societate": "Păziți-vă, oameni buni!".

Nicolae Robu a ținut, vineri, o conferință de presă online în care, printre altele, le-a transmis oamenilor să se păzească de "cei întorși din străinătate care au stricat imaginea României peste hotare", scrie Tion.ro
 
"Au venit în țară și diverși indivizi care nu sunt demni de respect. Au venit, și eu spun lucrurilor pe nume, indivizi care nu s-au ocupat cu lucruri legale pe unde au fost și acum aici nu au din ce trăi. Știm bine că au existat diverse grupuri de infractori care au furat și au înșelat în fel și chip prin diverse țări, ne-au făcut și o imagine foarte negativă nouă, ca popor.

Mulți dintre ei n-au fost în contact cu noi, ceilalți, mai ales în primii ani după Revoluție, și atunci își închipuiau că așa om fi noi, românii, cum i-au văzut pe aceia, nu foarte mulți, dar suficient de mulți încât să ne creeze această imagine foarte negativă. Aceștia s-au întors, sunt aici, îi și vedem, îi remarcăm ușor. Azi am văzut din mașină cel puțin trei la care sunt convins că nu mă înșel. Au fost și alții, dar acolo poate îi categorisesc eu eronat”, a susținut Robu, citat de tion.ro.

(De la minutul 16.50)
Primarul Timișoarei a mai susținut că are informații că au început jafurile și că mulți dintre cei întorși în țară nu au din ce trăi.
 
"Deja au început jafurile! Păziți-vă, oameni buni! Aceste personaje nu au din ce trăi și, pe măsură ce trece timpul, probabil că își consumă tot ce au agonisit și vor deveni un pericol în societatea noastră. Nu numai Covid-19 este un pericol, avem și persoane care sunt periculoase. Vă rog să vă luați toate măsurile de protecție vizavi de astfel de persoane”, a conchis Robu.
 
În urmă cu zece zile, primarul scria pe Facebook că a cerut Poliției Locale să monitorizeze toate mașinile care intră în oraș și să păzească Timișoara de cei care se întorc acasă, el susținând atunci că îi este teamă că mulți dintre ei sunt infectați cu coronavirus și altfel vor ajunge să dea virusul și timișorenilor.
 



 

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 S-a ținut de cuvânt! Bolojan a tăiat joi jumătate din posturile de la CJ Bihor și desființează trei structuri …

2 Un jandarm sibian de 43 de ani, coronasceptic, a murit după ce s-a infectat / Căpitanul Ionuț Câmpean, acum câte…

3 FOTO Priviți unde și-a parcat mașina Nicușor Dan în prima zi de Primar General al Capitalei

4 Asta este consiliera șefului AEP! Mitulețu-Buică tocmai i-a acordat o insignă și o diplomă de excelență!

5 VIDEO Primul Guvern USL s-a făcut în Dubai, pe marginea piscinei hotelului Atlantis / Scheletele lui Ponta și Gh…