VIDEO Primul martor a făcut o poză și și-a continuat continuat drumul, în momentul când femeia care s-a aruncat de la etajul 5 s-a prăbușit peste o persoană de pe trotuar!!!

VIDEO Primul martor a făcut o poză și și-a continuat continuat drumul, în momentul când femeia care s-a aruncat de la etajul 5 s-a prăbușit peste o persoană de pe trotuar!!!

Momentul cumplit în care femeia care s-a aruncat de la etajul 5 al unui bloc din Capitală cade peste o altă femeie aflată pe trotuar, miercuri 25 octombrie, a fost surprins de o cameră de supraveghere din zonă.

Femeia de 43 de ani care, potrivit unor surse, ar fi avut o tentativă de sinucidere, cade de la înălțime și o doboară la pământ pe o femeie de 60 de ani. Martorii asistă șocați la scena îngrozitoare. Potrivit imaginilor, o femeie care trecea prin apropiere în acel moment pare că se oprește mai întâi să fotografieze scena teribilă, apoi își continuă drumul.

Ambele femei, atât cea de 43, cât și cea de 60 de ani, au fost rănite în urma impactului și au transportate de urgență la spital. Femeia de 60 de ani este în stare gravă.

Surse judiciare au precizat că femeia care s-ar fi aruncat de la etaj este contabila firmei care funcționează la etajul 5.

Din primele verificări, s-a stabilit că femeia care s-a prăbușit de la balcon ar fi încercat să se sinucidă.


populare
astăzi

1 Le Monde scrie lucruri despre care în România se tace... De ce oare?

2 Primar PSD, fotografii în care agresează sexual o femeie în biroul Primăriei. Edilul susține că sunt realizate cu AI

3 Un articol pe care ar trebui să-l citească toți românii cu bun-simț / El este individul care a redactat decizia Curții Supreme prin care faptele penale …

4 Generalul SIE în rezervă Nicolae Iană, fostul procuror militar Vasile Doană și doi rezerviști din SRI, vizați de percheziții în dosarul DNA legat de u…

5 VIDEO Priviți, ucrainenii au „prăjit” cea mai mare rafinărie Lukoil din Rusia, care produce 30% din consumul de benzină al țării