
VIDEO Principalele declarații făcute de premierul Bolojan
Proiectul de rectificarea bugetară va fi pus în transparență decizională unde va putea fi consultat de toată lumea cel târziu vineri dimineață, a anunțat miercuri într-o conferință de presă Ilie Bolojan. Rectificarea va fi adoptată de guvern cel târziu marți, a precizat premierul.
El a precizat că a convenit în timpul deplasării la Bruxelles, unde a discutat cu comisarii pentru apărare și economie, ca România să încheie 2025 cu un deficit bugetar de 8,4% din PIB, pentru ca în 2026 să se apropie de o țintă de deficit de 6% din PIB.
Întrebat dacă își menține afirmația că acest guvern nu va mai avea legitimitate și va demisiona dacă măsurile din pachetul 2 vor fi respinse de Curtea Constituțională, premierul a precizat că executivul a lucrat în cadrul constituțional pentru a adopta proiectele de lege și nu va face noi declarații despre demisie în acest moment.
„Am văzut în permanență discuții legate de demisie, dar nu la asta mă gândesc ci la reforme. Dacă iau decizia să demisionez vă anunț eu, nu e nevoie să adresați mereu aceeași întrebare”, a subliniat Ilie Bolojan.
Principalele declarații făcute de premierul Bolojan:
- „Sunt dator cu o informare legată de deplasarea la Bruxelles. Am avut comisari europeni pentru economie și apărare, cu vicepreședinta Comisiei Roxana Mânzatu și una cu europarlamentarii români.
- Cu europarlamentarii am discutat despre principalele probleme pe care le avem și colaborarea pe care o vom putea vea în perioada următoarea.
- Am discutat subiecte de buget și de fonduri europene din PNRR.
- Am convenit un deficit cu care România cu care să închidă anul de 8,4% din PIB, adică aproximativ 159 miliarde lei.
- Efectele pachetelor să fie de 0,6-0,7% din PIB. Anul viitor efectele ar fi de peste 2,5% din PIB. Dacă respectăm ținta de deficit, anul viitor ne putem apropia de o țină de deficit de 6% din PIB.
- Principala influență a rectificării de buget este creșterea costului legat de dobânzi.
- Bugetul pe anul acesta prevede o pondere importantă a investițiilor de 149 miliarde lei.
- Am discutat toate detaliile legate de programul SAFE pentru ca până jumătatea lunii octombrie să avem o primă listă de propuneri a României, ca la jumătatea lunii noiembrie să fie avizate în CSAT și la final lunii noiembrie lista să fie depusă la Comisie.
- Sunt trei efecte majore ale acestui credit pe componenta de apărarea, pe cea de deficit și pe cea de infrastructură de transport.
- Cele mai importante proiecte pe infrastructura sunt capetele autostrăzilor din Moldova: Pașcani – Suceava – Siret și Pașcani – Iași – Ungheni. Sper ca aceste două proiecte importante să rămână în acest program SAFE.
Despre rectificarea bugetară
- Va fi demarată în cursul zilei de mâine și vineri dimineață va fi publicată în transparență decizională.
- Pe componenta de PNRR este important să ne închidem jaloanele. Continuă negocierile pentru respectarea jaloanelor din PNRR. Închiderea ar însemna ca în ședina ECOFIN din noiembrie să ni se aproape PNRR și ca efect să depunem cererea de plată nr 4 de cel puțin 1 miliard de euro.
- Legat de plafonare adaosului comercial, am luat decizia să continuăm și în ședința de guvern de mâine va fi pe ordinea de zi și se va prelungi cu șase luni.
- Deși s-a încercat portretizarea mea ca om inflexibil, am fost deschis la argumente. Consider că intervenția pe piață nu sunt soluțiile reale pentru scăderea prețurilor. Trebuie să ne creștem producția și procesarea produselor agroalimentare, să ne susținem producătorii puternici prin programe de susținere directă.
- Reforma administrației locale, acest pachet nu a intrat în ultima asumare de răspundare deși este un pachet foarte important. Fără o reducere de cheltuieli care să nu însemne cel puțin 2 miliarde lei este imposibil ca guvernele României să acopere subcontractarea pe PNRR sau cererile pe Anghel Saligny. E vorba de reduceri contra investiții.
Sesiunea de întrebări
Astăzi CCR a amânat decizia pe reforma pensiilor magistraților. Dacă e declarată neconstituțională, vă păstrați opinia că trebuie să plecați din funcție? Vă veți da demisia?
Guvernul a întocmit aceste proiecte căutând să respecte toate aspectele constituțională. Așteptăm decizia având încrederea că proiectele respectă prevederile constituțională. Am văzut în permanență discuții legate de demisie, dar nu la asta mă gândesc ci la reforme. Dacă iau decizia să demisionez vă anunț eu, nu e nevoie să adresați mereu aceeași întrebare.
Ce informații despre reținerea lui Horațiu Potra?
Nu am alte informații. Orice cetățean dat în urmărire urmează procedurile legale stabilite. Ministerul Justiției trebuie să-și facă treaba.
Ne confirmați că a fost reținut?
Nu pot face alte declarații.
„Nu vârsta standard de pensionare trebuie crescută în România”
Este necesară o majorare a vârstei de pensionare?
Este nevoie să avem mai mulți oameni în economia reală. Una din problemele mari că veniturile nu sunt colectate decât de la oamenii care lucrează în România. Cu cât avem mai mulți oameni care lucrează și vor câștiga mai bine, cu atât vom avea o bază de impozitare mai mare și putem asigura servicii. Ceea ce trebuie să facă orice guvern este să luăm un pachet de măsuri să avem mai mulți oameni în economie. Trebuie să reducem excepții privind pensiile anticipate. Nu vârsta standard trebuie crescută în România.
A găsit guvernul sursele necesare pentru a acoperi pe rectificare inclusiv problema de investiții?
Domnul ministru Nazare la publicarea rectificării vă va răspunde la toate întrebările.
Președintele Nicușor Dan a anunțat că coaliția de guvernare va continua în formula actuala. Înseamnă cu dvs. premier sau poate continua și fără?
Am răspuns anterior.
Spuneați că la rectificare vor fi tăiate subvențiile partidelor. Cu cât?
Dacă se propune o reducere de 10% a posturilor în administrație, nu văd de ce acest procent nu se va aplica și partidelor. Veți vede datele în propunerea care va fi publicată vineri.
Șeful Cancelariei Mihai Jurcă a fost acuzat de angajați că a cerut lista angajaților care a protestat.
Nu știam asta, știu doar că l-am întrebat pe ministrul Pîslaru dacă sunt liber sau plătiți și l-am rugat să verifice. Dacă participi la alte activități, trebuie să își asumi. Să fii și pontat și plătit nu este corect în niciun domeniu, nici la Cancelarie.
Ce va conține pachetul 3 în afara de reforma administrației locale?
Având în vedere complexitatea pachetului pe administrației publică, aprecierea mea este că acest pachet nu poate fi trecut decât prin asumarea răspunderii. Dacă coaliția va cădea de acord, pe lângă acest pachet și sper că săptămâna viitoare ajungem la concluzie, acest pachet poate fi completat cu multe altele. E nevoie de reducerea din administrația centrală. Pot fi lucruri precum interdicția cumului pensiei cu salariul. De asemenea, măsuri care susțin economia pe baze mai sănătoase, clarificări de vârste de pensionare, reducerea de șomaj.
Interimatul dvs în funcția de vicepremier expiră curând, în 28 septembrie. Pe cine veți propune?
E o poziție gândită să aducă o persoană din afara zonei politice care să vină cu propunere de eficiență, de creștere a eficienției activității guvernamentale. Un astfel de om care să fie disponibil nu este ușor de găsit, dar în perioada următoare vom veni cu o propunere.
Legat de bugetul public, despre finanțarea partidelor, colegul Cristian Andrei a solicitat acum 2 luni PNL să facă public ….
Răspunsul l-ați primit acolo, eu vă pot spune în această clădire aspecte legate de activitatea guvernului.
De ce PNL refuză să facă public datele? Va continua PNL să nu respecte legea?
Dacă continuați mai departe voi lua și eu atitudinea colegului Ciprian Ciucu. Nu cred că ar fi respectuos pentru colegi.
Ne puteți da detalii despre reducerea șomajului?
6 luni. Banii trebuie folosiți pentru facilitarea angajărilor.
Ați menționeat despre posiblitatea listării unor pachete minoritare la companii de stat. În ce stadiu sunt?
Este una din jaloanele pe care România și le-a asumat. Acestea sunt în negocieri de MIPE cu reprezentanții Comisiei și estimez că în octombrie le vor finaliza. Sunt un susținător al listării companiei și al vânzării unor pachete minoritare.
Intenționați să faceți modificări la legea 544/2001 pentru a avea amenzi mai mari pentru instituții și partide care refuză să dea curs solicitărilor presei despre transparentizarea modului de cheltuială a banului public?
Voi fi mereu un susținător a acestor măsuri de transparență în activitatea instituțiilor publice, inclusiv partide.