VIDEO Prinţul de Wales: Teritoriul Ucrainei este invadat, reacţia României a fost remarcabilă

Prinţul de Wales a caracterizat, luni, reacţia României în contextul războiului din Ucraina ca fiind ''remarcabilă'', adăugând că acest conflict este ''o tragedie de proporţii imense''.

Moştenitorul Coroanei britanice a fost prezent, luni, la Sibiu, unde a participat la lansarea celui mai mare proiect de reîmpădurire din Europa.


"Această conferinţă are loc în timp ce peste graniţă, teritoriul Ucrainei este invadat. Am văzut cu ochii mei că reacţia României a fost remarcabilă, atât în ceea ce priveşte umanitatea, cât şi imensa generozitate. Gândurile mele se îndreaptă către toţi ucrainenii şi mă rog pentru ei şi sunt mândru că organizaţiile cu care am colaborat ani de zile au făcut mari eforturi pentru a oferi sprijin. Este o tragedie de proporţii imense, faptul că suntem martori la atâta moarte, distrugere şi suferinţă, când de fapt ar trebui să lucrăm alături pentru a contracara cea mai mare urgenţă planetară cu care s-a confruntat lumea", a arătat Prinţul Charles.

Alteţa Sa Regală a adăugat că impactul economic al crizei din Ucraina nu face decât să exacerbeze "criza climatică şi legată de biodiversitate".

"Le-am face viitoarelor generaţii cel mai mare deserviciu, dacă nu am răspunde provocărilor globale pe care acest război le-a arătat. Asta înseamnă să investim acum în sisteme care permit alimente şi energie sustenabile şi care protejează capitalul nostru natural", a precizat Prinţul de Wales. AGERPRES

* Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO

**


populare
astăzi

1 „L-am avertizat”. Omul de afaceri Dragoș Sprînceană rupe tăcerea, după raportul Congresului SUA: „Am fost în contact săptămânal cu Călin Georgescu”

2 „Eu i-am făcut plângerea penală”. Consilierul lui Ilie Bolojan dezvăluie că l-a reclamat pe Robert Negoiță la DNA

3 Vedeta de la „Neatza cu Răzvan și Dani”, Ruxandra Luca, surprinsă în ipostaze intime cu un chirurg căsătorit

4 Un document misterios, publicat de Ministerul Energiei și șters după câteva minute / Furnizorii de electricitate și gaze erau acuzați de creșterea nejus…

5 Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, sub control judiciar pe o cauțiune stabilită la 800.000 de lei