VIDEO Priviți cum este așteptată Dăncilă la Târgu Mureş! Efective masive de jandarmi masate la fața locului!

Priviți cum este așteptată Dăncilă la Târgu Mureş! Efective masive de jandarmi masate la fața locului! Viorica Dăncilă, aşteptată cu lumânări şi coroane funerare la Spitalul Judeţean din Târgu Mureş: ”Stai, Veorica, nu fugi, că de-o carte nu-i muri”.

 Mai multe persoane aşteaptă, joi după-amiază, sosirea premierului Viorica Dăncilă la Spitalul Judeţean din Târgu Mureş, oamenii aducând cu ei pancarte anti-PSD, dar şi lumânări şi coroane funerare, transmite News.ro.

Câteva zeci de persoane s-au strâns, joi după-amiază, pe treptele Spitalului Judeţean din Târgu Mureş, acolo unde este programată o vizită a premierului Viorica Dăncilă. Oamenii poartă pancarte cu mesaje precum „Viorico, Mureşul nu te vrea”, „#nimic”, „PSD=cancerul sistemului de sănătate”, „Unde sunt spitalele regionale promise?” sau „Mulţumim pentru nimic”.

La faţa locului au fost mobilizate mai multe efective de jandarmi.

Reprezentanţi ai Jandarmeriei au solicitat protestarilor să părăsească zona, invocând „caracterul ilegal” al acestei manifestări.

„Nu aveţi voi să staţi aici”, le-a spus unul dintre jandarmi manifestanţilor, iar în momentul în care oamenii au spus că au venit la spital pentru că se simt rău, jandarmul a replicat: „Vă e rău la toţi?”.

„Avem dreptul să ne apărăm democraţia şi ţara”, i-a spus o femeie unui jandarm care i-a cerut să părăseasă zona.

„Ştim cu toţii ce face PSD-ul pentru România. Sunt aici pentru că apăr o cauză nobilă”, a afirmat un tânăr participant la protest, în timp ce altul a spus: „Noi am venit să vedem clădirea spitalului, protestăm pentru că arată urât”.


populare
astăzi

1 Numerele câștigătoare ale Tragerilor Speciale Loto Aniversare de duminică, 13 septembrie. Extrageri duble la 6 / 49, Joker și 5 / 40

2 Viața paralelă și averea generalului Dorin Ioniță, găsit împușcat în Prahova

3 Cum se calculează anii de facultate la pensie și câți bani aduc în plus

4 Tunelul Poiana de pe A1 / TBM-ul de 3.300 de tone este gata de montaj

5 De ce ajung românii să stea 9 ore la serviciu pentru un salariu de 8 ore