VIDEO Proteste cu zeci de persoane la Cluj, Timişoara, Oradea împotriva obligativităţii purtării măştii de protecţie în şcoli (grupaj)

VIDEO Proteste cu zeci de persoane la Cluj, Timişoara, Oradea împotriva obligativităţii purtării măştii de protecţie în şcoli (grupaj)

Manifestaţii de protest cu participare de ordinul a câteva zeci de persoane împotriva obligativităţii purtării măştii de protecţie în şcoli au avut loc, sâmbătă seara, în unele oraşe din ţară cum ar fi Cluj, Timişoara sau Oradea.

* TIMIŞOARA

Câteva zeci de părinţi şi copii au protestat, sâmbătă, în Piaţa Victoriei din Timişoara, şi au adunat semnături pentru o petiţie pe care vor să o înainteze ministrului Educaţiei.

"Noi am ajuns în situaţia aceasta pentru a ne exprima dezaprobarea (pentru purtarea măştii, n.r.). Dacă va trebui, vom ridica tonul până ce vom ajunge vehemenţi şi radicali şi vom fi auziţi acolo unde trebuie", au spus vorbitorii.



Ei consideră că purtarea măştii de protecţie anti-COVID are un impact negativ asupra micuţilor, fiind lipsiţi de libertate şi au susţinut că vor ca şi opinia lor să fie respectată.

Acesta este cel de-al doilea miting de protest împotriva obligativităţii purtării măştii de protecţie în şcoli organizat în Timişoara, primul având loc la începutul săptămânii.

* CLUJ-NAPOCA

Aproximativ 30-40 de persoane au protestat, sâmbătă, în zona centrală a municipiului Cluj-Napoca împotriva purtării măştilor de protecţie în şcoli de către elevi.

Jandarmii au încercat să-i disperseze pe protestatari, pe motiv că nu aveau autorizaţie pentru acţiune, nu purtau măşti şi nu respectau distanţarea fizică.

"Cei mici nu pot să înveţe. E o parodie, o porcărie şcoala în condiţiile acestea. Vedeţi răspunsul sistemului la mica noastră iniţiativă. Au fost cel puţin la fel de mulţi poliţişti pe cât eram noi, şi asta de fiecare dată", a spus unul dintre protestatari.

Printre altele, protestatarii au cântat "Hristos a Înviat" şi "Veşnica Pomenire".

* ORADEA

Un protest de acest fel a fost convocat pe reţelele de socializare pentru sâmbătă seara şi în municipiul Oradea, pe platoul din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor, numărul celor care au participat la acţiune fiind circa 20-30 de persoane. Nu au fost înregistrate incidente.

AGERPRES / (AS - autori: Otilia Halunga, Marius Avram, editor: Marius Frăţilă, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.flux24.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

2 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

3 VIDEO București 2024...

4 Așa o fi?

5 Misterioasa decizie a Armatei Chinei...