VIDEO Rareș Bogdan: România este un stat cheie pentru NATO și UE. În această cheie ar trebui privită vizita lui Iohannis la Casa Albă

VIDEO Rareș Bogdan: România este un stat cheie pentru NATO și UE. În această cheie ar trebui privită vizita lui Iohannis la Casa Albă

Europarlamentarul Rareș Bogdan a spus la Digi24 că primirea lui Klaus Iohannis la Casa Albă înseamnă că România este un stat cheie atât pentru NATO, cât și pentru UE”, a spus Rareș Bogdan. El a adăugat că atitudinea țării și a românilor nu se va schimba dacă Iohannis nu va primi funcția de secretar general al NATO sau o funcție de conducere în UE.

„Cel mai important lucru este că președintele României este primit în Biroul Oval al partenerului strategic. Dacă privim desfășurarea de forță și proiecția de forță pe care a etalat-o astăzi Kremlinul, dacă vedem informația de ultimă oră legată de noua tentativă de asasinat împotriva lui Volodimir Zelenski, ne dăm seama că prezența președintelui României, o țară care are 650 de kilometri de graniță cu Ucraina, este extrem de importantă în acest moment.

În această cheie ar trebui privită: România ca o insulă de stabilitate, ca o fortăreață, ca un stat cheie, atât pentru NATO, pe frontul estic, cât și pentru UE”, a spus Rareș Bogdan.

„Dacă se vor aborda și alte chestiuni, ce țin strict de persoana președintelui României, nu știu. Dar importantă este chestiunea legată de securitatea în regiune și rolul geopolitic al României”, a adăugat el, întrebat dacă această vizită este un „premiu de consolare” pentru Iohannis, care nu are susținerea SUA pentru a deveni secretar general al NATO.

 

„Spre deosebire de toate statele care au graniță cu Ucraina, inclusiv Polonia, România nu a avut niciun fel de pas lateral. Este singurul stat care n-a avut un pas lateral. Singurul stat care nu a avut nicio ezitare, n-a jucat altfel decât de partea Ucrainei este România. Acest lucru spune multe lucruri. Zilnic, prin România traversează 400-500 camioane, trenuri întregi care au dus portul Constanța la o creștere a traficului de la 4.500-5000 de containere la 2500”, a mai spus europarlamentarul.

Întrebat dacă România își va schimbă traiectoria, în cazul în care nu primește șefia NATO sau o funcție de conducere în cadrul UE, Rareș Bogdan a răspuns: „Nu. România va continua să facă ce a făcut în ultimii 2 ani. Nu doar la nivel guvernamental, ci și la nivelul cetățeanului de rând, care a fost deschis în fața pericolului și necazului prin care au trecut oamenii din Ucraina.”

„Nu trebuie să privim lucrurile așa, că dacă cineva nu primește ceva sau România nu primește o poziție importantă s-ar schimbă ceva în rândul cetățenilor. Românii au în continuare încredere în NATO și UE”, a mai spus el.

Klaus Iohannis va fi primit în această seară, la Casa Albă, de președintele american Joe Biden. Șeful statului se află în Statele Unite, în vizită oficială, până joi.

Întâlnirea între Klaus Iohannis și Joe Biden va începe la ora 20.30, ora României.


Citește și:

populare
astăzi

1 Mutarea inteligentă a României prin care să obțină totul donând Patriot Ucrainei. Expert: „Ar fi ca un CASCO față de un RCA”

2 Așa o fi?

3 VIDEO Priviți ce face acest soldat ucrainean! / O nouă scenă de film american pe frontul din Ucraina

4 Cine sunt cei 300 de securiști și colaboratori care au certificate și indemnizații de revoluționari

5 „Voiau să ne ia borcanul cu 9,5 lei și îl puneau pe raft cu 30 de lei” / Magiunul de Topoloveni, primul produs tradițional românesc recunoscut de UE, el…