VIDEO Răsturnare de situație! Fata de 14 ani din Zalău care a căzut de la înălțime este însărcinată în opt săptămâni

După tragedia din Hunedoara care a șocat o țară întreagă, ieri, alte două incidente similare au avut loc în Iași și în Zalău. Deși la mare distanță una de cealaltă, două fete de 11 și 14 ani au căzut de la înălțime și sunt acum la spital. Fata de 14 ani este însărcinată în opt săptămâni.

Elena de 11 ani din Iași este în clasa a cincea. A căzut de la etajul doi al școlii în care învăța, chiar înainte să iasă de la ore. Din primele cercetări, se pare că ar fi fost intenționat.

Mai mulți colegi ai fetei, care se aflau în clasă, ar fi încercat să o oprească, însă nu au reușit. Părinții fetei o așteptau lângă școală, să o ia acasă.

Antonina Bliorț, purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar Iași: "La finalul programului, la finalul unui opțional pe care copilul l-a încheiat, a fost o tentativă de sinucidere."

Mihaela Vlioncu, director adjunct la Colegiul Emil Racoviță: "După finalizarea cursului de chitară, întorcându-se în clasă să-și ia hainele pentru a pleca acasă, s-a aruncat pe fereastră. Am înțeles de la domnul care a intrat că existau niște tachinări, așa, glumele pe care le fac copiii, însă nu avem detalii, copiii erau foarte speriați după."

Fata era conștientă atunci când a fost găsită de medici. A fost dusă la spital, unde se află în stare stabilă.

Un incident similar a avut loc la aproape 500 de kilometri depărtare, la exact aceeași oră, dar în Zalău, la un centrul social pentru copii. O fată de 14 ani a căzut de la etajul 2 al clădirii, după ce i-a fost refuzată plecarea din centru. Fata de 14 ani este însărcinată în opt săptămâni. Starea ei este stabilă, după ce căzătura i-a fost atenuată de copacii din fața clădirii.

În ambele cazuri polițiștii fac cercetări, pentru a descoperi ce s-a întâmplat.


populare
astăzi

1 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

2 Lucrare turcească pe viaductul de la Boița, pe autostrada A1...

3 Câți bani iei la pensie în 2026 după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Calcule exacte

4 VIDEO Încă o dovadă că „mielul lui Dumnezeu” este un fariseu / Reacția scandaloasă a lui Gigi Becali când a fost întrebat din ce bani și-a luat opt mași…

5 Baronul PSD Vasile Iliuță și-a trecut numele pe un indicator stradal în Italia după ce a cumpărat un complex turistic la preț de chilipir