VIDEO „Solidaritate cu Sanna”/Femeile din Finlanda s-au filmat dansând după scandalul în care este implicată șefa guvernului

VIDEO „Solidaritate cu Sanna”/Femeile din Finlanda s-au filmat dansând după scandalul în care este implicată șefa guvernului

Scandalul în care este implicată șefa guvernului finlandez, Sanna Marin, a generat o ”mișcare de solidaritate” din partea femeilor din țară.

Femei de diferite vârste s-au filmat în timp ce dansau în diverse locații și au postat pe rețelele de socializare înregistrările, etichetând-o pe șefa guvernului.

Postările au fost făcute după ce Sanna Marin, în vârstă de 36 de ani, a fost nevoită să facă un test antidrog, în urma criticilor primite după apariția în presă a unor înregistrări video de la o petrecere la care a participat, weekendul trecut.

”În ultimele zile au existat acuzații publice destul de grave că am fost într-un spațiu în care se consumau droguri sau că eu consumam droguri. Consider aceste acuzații ca fiind foarte grave și, deși cred că cererea unui test antidrog este nedreaptă, pentru propria mea protecție juridică și pentru a lămuri orice îndoială, am făcut astăzi un test antidrog, iar rezultatele vor veni săptămâna viitoare. Niciodată în viața mea nu am consumat droguri”, a spus Sanna Marin vineri, în cadrul unei conferințe de presă.

Șefa guvernului finlandez a mai spus că, în urma petrecerii, nu i-a fost afectată capacitatea de a-și îndeplini sarcinile oficiale și că ar fi plecat dacă ar fi fost nevoie să se întoarcă la muncă.

Solicitarea de a face un test antidrog a venit atât din partea coaliției guvernamentale, cât și a opoziției.

”Dacă ar fi o situație de criză, aș ști despre asta înainte de miezul nopții, într-o sâmbătă seara”, a mai spus ea reporterilor, adăugând că forțele armate finlandeze sunt bine echipate pentru a anticipa orice criză militară care ar putea afecta țara.


populare
astăzi

1 BREAKING Voi ați citit ce vrea să facă Savonea la Curtea Supremă?

2 VIDEO Fără precedent! / Priviți, la Brașov, două judecătoare au discutat cu protestatarii și le-au împărțit ceai!

3 VIDEO Surpriză de proporții / Armata ucraineană anunță că a încercuit trupele ruse din Kupiansk! Zelenski s-a filmat la intrarea în oraș

4 SUA promit Ucrainei „o zonă demilitarizată“ cum nu s-a mai văzut de-a lungul frontului estic. Ce spun ucrainenii?

5 BREAKING Explodează Omerta patronată de Savonea? / Peste 300 de magistrați s-au adăugat colegilor care au condamnat „justiția capturată”. Cine sunt cei …