VIDEO „Tatăl dezastrelor”, Arafat, ieșire nervoasă către un jurnalist care i-a spus că este revoltător ce s-a întâmplat: E revoltă în capul dumneavoastră

VIDEO „Tatăl dezastrelor”, Arafat, ieșire nervoasă către un jurnalist care i-a spus că este revoltător ce s-a întâmplat: E revoltă în capul dumneavoastră

Coordonatorul Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a avut o ieșire nervoasă, vineri dimineață, la Institutul Matei Balș, după ce un jurnalist l-a întrebat cum este posibil să aibă loc un nou incendiu într-un spital, spunându-i că este revoltător. "Este revoltă în capul dumneavoastră", i-a spus Arafat jurnalistului, în prezența ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu.

Schimbul de replici a avut loc la finalul declarațiilor susținute, în fața Institutului Matei Bals, de către Raed Arafat și cei implicați în intervenția de stingere a incendiului în care au murit 4 oameni. Jurnalistul l-a întrebat pe Arafat unde sunt controalele din spitale și cum este posibilă o nouă tragedie, după cea de la spitalul din Piatra Neamț.

"Așa e, e de neacceptat", a spus Vlad Voiculescu.

"Dacă ați venit să urlați la noi, aici intervenția v-am explicat. Urlați dumneavoastră. Este revoltă în capul dvs. Până vedem care este situația....

Lăsați situația până o să vină pompierii să vă spună care e motivul. V-am dat toate detaliile.

Ultimul control aici a fost în noiembrie 2020.

Tonul dumneavoastră...", a strigat nervos Raed Arafat.

Un incendiu a izbucnit vineri dimineață într-un corp de clădire al spitalului Matei Balș. Au fost evacuați în jur de 120 de pacienți. Inițial autoritățile au anunțat trei victime, iar un pacient în stare gravă a fost intubat, dar a murit și el.

Primul apel la 112 pentru incendiul de la Matei Balș a venit la ora 5:05, iar primul echipaj a ajuns la spital la 5.14, a declarat secretarul de stat Raed Arafat vineri dimineață, la locul incendiului în care au murit patru pacienți.

Conform comandatului intervenției, incendiul se manifesta cu flacără deschisă, la parter, pe 100-120 mp. Au fost afectate 4 saloane, cu degajari mari de fum, cu posibilități de extindere

La spital au fost mobilizați aproape 100 de medici și asistenți.

Au fost evacuate aproximativ 44 de persoane către spitalele de urgență, restul evacuate către celelalte pavilioane din spitalul Matei Balș. Din cei 44 de pacienți, doi erau în stare mai gravă.

Toți pacienții care au fost internați erau conectați la oxigen, sunt pacienți Covid, în stadiu mediu spre sever.

Clădirea care a ars a fost construită în 1953 și a fost modernizată. Clădirea avea avizele necesare, iar cel mai recent control a fost efectuat în noiembrie, a precizat Raed Arafat.



populare
astăzi

1 Copiii care s-au aruncat îmbrățișați în fața unui TIR aveau 13, respectiv 15 ani. Motivul tulburător pentru care și-ar fi pus capăt zilelor

2 Donald Trump l-a sunat pe Viktor Orban ca să-l întrebe de ce blochează negocierile de aderare a Ucrainei la UE

3 „În a doua jumătate a anului situația categoric se va deteriora atât pentru firme cât și pentru populație”

4 BREAKING Cometa activă 3I / ATLAS ar putea fi o sondă extraterestră / Oamenii de știință de la Harvard vorbesc despre posibilitatea de a fi „vizitați” în …

5 VIDEO Primarul localității din care era fata de 14 ani oferă detalii șocante / Au fost identificați tinerii care au murit pe A1, loviți de un TIR