VIDEO Un documentar despre istoria Europei, făcut în România, a fost prezentat înainte de discursul despre starea Uniunii

VIDEO Un documentar despre istoria Europei, făcut în România, a fost prezentat înainte de discursul despre starea Uniunii

Comisia Europeană a difuzat marți seară, pe Facebook, un documentar despre istoria Europei, realizat în România, sub titlul „Generațiile UE”. Prezentarea documentarului a avut loc cu o zi înainte de discursul anual al președintelui Comisiei Europene despre starea Uniunii.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va susține miercuri, la ora 10.00 (ora României), primul său discurs privind starea Uniunii, potrivit unui comunicat al CE. Acesta va fi urmat de o dezbatere în plenul Parlamentului European cu eurodeputații.

Cu o zi înainte de discursul anual despre starea Uniunii, Comisia Europeană a difuzat, marți seară, un documentar despre istoria continentului european, film realizat în România: „Generațiile UE”.

Documentarul marchează cele mai importante momente care au condus la Uniunea Europeană de astăzi.

„Uniunea Europeană este un dar făcut de europeni pentru europeni. Europeni care au văzut întunericul la amiază, dar care au avut darul reconcilierii. Aceleași generații care au trecut prin ororile celui de-al Doilea Război Mondial au înțeles că rostul lor este de a construi, nu de a demola, de a uni, nu de a separa. Pariul lor este astăzi mai actual ca niciodată: împreună suntem mai puternici!”, este prezentarea documentarului făcută pe pagina FB a Comisiei Europene.

 

În fiecare an, în luna septembrie, președintele Comisiei Europene ține în fața Parlamentului European un discurs privind starea Uniunii, în care face un bilanț al realizărilor din ultimul an și prezintă prioritățile pentru anul următor.

De asemenea, expune soluțiile Comisiei la cele mai presante provocări cu care se confruntă Uniunea Europeană și idei pentru conturarea viitorului UE.


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 De citit...

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”