Fostul ministru Daniel Chițoiu, secretar general al ALDE, a fost implicat într-un accident rutier pe DN 7, în localitatea Zamfirești din județul Argeș, pe Dealul Negru. Chițoiu conducea o mașină Audi și s-a lovit frontal cu un autoturism Logan.

UPDATE 4: Fostul ministru Daniel Chiţoiu a fost adus, joi seara, la Spitalul de Urgenţă Floreasca, el prezentând un traumatism toracic suferit în urma accidentului rutier, au declarat, pentru Agerpres, surse medicale.

UPDATE 3: Deocamdată, polițiștii nu au stabilit cine este vinovat de producerea accidentului. Informațiile inițiale arătau că șoferului din autoturismul Logan i s-a făcut rău și a intrat pe contrasens, însă în urma audierilor, unii martori au susținut că Daniel Chițoiu ar fi cel responsabil de producerea accidentului.

În aceste condiții, polițiștii vor face o expertiză pentru a stabili dinamica accidentului.

Daniel Chițoiu a ajuns și el la spital pentru îngrijiri medicale.

UPDATE 2: Două persoane au murit în urma accidentului.

„În autoturismul condus de bărbatul de 82 de ani se aflau încă două pasagere, respectiv pasagera din dreapta faţă, de 73 de ani, din Piteşti, şi o pasageră în spate, de 71 de ani, din Cotmeana. Cele două, împreună cu bărbatul de 52 de ani, au fost conduşi la o unitate medicală, pentru acordarea de îngrijiri de specialitate. Din păcate, femeia de 73 de ani, care ocupa locul din dreapta faţă în autoturismul condus de bărbatul de 82 de ani, a decedat la spital. Totodată, şi bărbatul de 52 de ani, care conducea al doilea autoturism, a fost condus la unitatea medicală, fiind rănit uşor”, a precizat IPJ Argeș.

Anterior, polițiștii au anunțat că bărbatul de 82 de ani, care conducea autoturismul Logan, a murit.

UPDATE 1: Șoferul mașinii Logan, care a intrat pe contrasens, a murit.

Potrivit primelor informații, accidentul a fost produs de șoferul Loganului, un bărbat în vârstă de 70 de ani, căruia i s-a făcut rău și a intrat pe contransens. Acesta este resuscitat de echipajele medicale sosite la fața locului.

De asemenea, alte două persoane aflate în autoturismul Logan au fost rănite.

Traficul rutier este blocat în zonă.