VIDEO UPDATE A fost scos din mină și al doilea dintre minerii blocați la Lupeni

VIDEO UPDATE A fost scos din mină și al doilea dintre minerii blocați la Lupeni

Unul dintre minerii care au reușit să scape de surparea din subteranul Minei Lupeni a fost transportat cu o ambulanță, joi după-amiază, la Spitalul de Urgență Petroșani pentru că a acuzat un traumatism toracic. Rudele celor trei mineri care au fost surprinși joi de surparea unui abataj de la Mina Lupeni au fost invitate la sediul exploatării miniere pentru a fi ținute la curent cu operațiunile de salvare, dar și pentru a putea fi consiliate de un psiholog. Potrivit ultimelor informații, în abatajul care s-a surpat lucrau 11 mineri, și nu 14, cum se anunțase inițial. Dintre cei 11 mineri, opt au reușit să fugă din zona surpării iar trei au rămas blocați acolo. Echipele de salvatori au coborât în subteran, la gura minei fiind deplasate de către ISU Hunedoara o autospecială de terapie intensivă și una pentru transport victime multiple. Primul dintre cei trei mineri blocați în subteran a fost adus la suprafață vineri în jurul orei 1:30. A fost scos din mină și al doilea dintre mineri. Salvatorii au reușit să ajungă și la cel de-al treilea miner blocat în mina de la Lupeni, însă acesta nu are semne vitale.

UPDATE ORA 05.04 Arafat: Primul miner scos din subteran, în comă indusă, transportat la București cu elicopterul

Secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, a declarat, joi noapte, după scoaterea din subteran în viață a primilor doi mineri din cei trei rămași blocați în mină la Lupeni, că primul dintre aceștia este transportat la București, la Spitalul Floreasca, cu elicopterul SMURD cu termoviziune, fiind în comă indusă.

Pacientul a fost intubat și ventilat după ce a fost preluat de medicii SMURD în urma scoaterii la suprafață, el având fractură de femur și o fractură la umăr și în stare de hipotermie, a declarat Arafat, la Digi 24.

Totodată, al doilea miner scos din mină, a cărui stare a fost mai bună pentru că se afla într-o zonă mai protejată în momentul surpării, are numai o rană la picior, în urma evaluării de către echipajul medical de la fața locului el fiind trimis către Spitalul din Petroșani.

Potrivit lui Raed Arafat, minerul care a fost transportat la București cu elicopterul are 24 de ani, cel aflat într-o stare mai bună are 39 de ani, iar cel care a fost găsit decedat de către salvatori are 40 de ani.

UPDATE ORA 04.36 Petcu:Al treilea miner implicat în accidentul subteran din mina Lupeni nu a supraviețuit

Salvatorii au reușit să ajungă și la cel de-al treilea miner blocat în mina de la Lupeni, însă acesta nu are semne vitale, nu are puls, a declarat vineri dimineața, la Lupeni, ministrul Energiei, Toma Petcu.

"Din păcate, trebuie să dăm și o veste pe care nu ne-am fi dorit-o: al treilea miner implicat în accidentul subteran din mina Lupeni nu a supraviețuit. A fost găsit de salvatori fără suflare și nu a răspuns manevrelor de resuscitare(..) Medicii de pe ambulanță vor face analiza și vor constata decesul. Avem pregătit și IML. Am făcut tot ce este posibil ca și cel de-al treilea să fie scos în condiții de siguranță la suprafață. Nu a fost acest lucru posibil și o să se constate de către medicina legală de ce nu a fost posibil și cum a survenit decesul. Din momentul în care medicii vor comunica oficial că este decedat, principalul nostru obiectiv este de asigurare a unei înmormântări propice și adecvate. În al doilea rând, un sprijin moral și material pentru familie, un sprijin care este prevăzut și în contractul colectiv de muncă la nivelul companiei. Din momentul confirmării decesului, principala noastră prioritate este familia", a spus ministrul Energiei.

Potrivit acestuia, minerul decedat, al cărui corp a fost adus la suprafață în jurul orei 4:30, prezintă traumatisme, "dar nu se știe exact dacă ele sunt cauza morții".

"O să vedem ce spun medicii de pe ambulanță. O cauză mai exactă probabil vor comunica cei de la IML, care vor efectua autopsia, care este obligatorie în această situație", a precizat Petcu.

În ceea ce-i privești pe ceilalți doi mineri care fuseseră blocați în mină, ministrul Energiei a precizat că "prima victimă a fost deplasată de urgență la spitalul Floreasca, unde este pregătită masa de operație dacă e cazul. Din ce am discutat cu domnul Arafat (Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență n.r) ar fi o fractură de femur și o fractură de bazin, deci două fracturi. Este stabil. Sperăm ca în momentul ajungerii la Floreasca să se stabilească foarte repede diagnosticul și să se decidă dacă este cazul de operații sau de alte intervenții asupra pacientului. Cel de-al doilea pacient deocamdată a fost deplasat la spitalul din Petroșani. Așteptăm să se facă și acolo un control. Din primele examinări medicale se pare ca erau mici contuzii la nivelul toracelui și craniului, cea mai importanta contuzie fiind la nivelul gleznei, unde este posibil să fie o fractură".

Ministrul Energiei a anunțat că vineri, la ora 11:00, va avea o întâlnire cu liderul de sindicat și cu cele opt persoane care s-au salvat, și că și-ar dori să discute și cu salvatorii.

UPDATE ORA 03.04 A fost scos din mină și al doilea dintre minerii blocați la Lupeni

Cel de-al doilea miner care fusese blocat în mina de la Lupeni a fost adus la suprafață vineri în jurul orei 2:40, fiind preluat de echipajul SMURD pentru primele îngrijiri.

Minerul, în vârstă de 39 de ani, va fi transportat la spital pentru investigații, însă, potrivit ministrului Energiei, se pare că rănile sale nu sunt foarte grave.

Primul miner, în vârstă de 44 de ani, a fost scos din subteran la ora 1:30 și a fost preluat de elicopterul SMURD pentru a fi transportat la spitalul Floreasca din Capitală.

Ministrul Energiei a anunțat că s-a ajuns și la cel de-al treilea miner, în vârstă de 40 de ani, dar salvatorii nu au reușit o comunicare cu el.

UPDATE ORA 02.25 Petcu: Am reușit să scoatem primul miner; cel de-al doilea urcă spre noi

Primul miner a fost scos din subteran, cel de-al doilea urmează să fie scos la suprafață în scurt timp, iar echipele de intervenție au ajuns în zona unde este blocat cel de-al treilea miner, dar nu au reușit să comunice cu el, a declarat, la Lupeni, ministrul Energiei, Toma Petcu.

"Ne aflăm la circa 10 ore de la momentul în care s-a început intervenția. Vreau în primul rând să felicit salvatorii, oamenii care și-au asumat rolul de a intra în mină și de a asigura scoaterea colegilor lor. (...) Am reușit să scoatem primul miner, cel care a fost găsit primul. Sperăm să ne comunice medicii că este într-o stare bună. Vestea bună este că cel de-al doilea care a fost identificat în acest moment urcă spre noi. Deci scoatem și al doilea miner, bineînțeles în viață, cu o ușoară rană la picior, dar superficială. Avem pregătită o ambulanță și, de asemenea, se va duce la spital pentru a fi examinat. Am ajuns în zona celui de-al treilea miner și l-am identificat. Salvatorii sunt în zona lui. Au încercat o comunicare cu dumnealui, dar nu au reușit, pentru că nu au reușit să-l scoată din zona în care este blocat. Așteptăm ca evoluția scoaterii de acolo să ne spună care este și starea celui de-al treilea miner. Vestea bună este că primul miner a ieșit și este transportat. Avem pe stadionul din Petroșani pregătit un elicopter cu termoviziune care poate naviga noaptea, dacă e cazul să plece la Sibiu sau unde decide medicul SMURD să deplaseze acest miner. Cel de-al doilea este pe picioarele lui, probabil că nu va avea nevoie de îngrijiri medicale foarte mari, dar îl vor transporta la spital pentru a fi siguri că e în stare foarte bună. Acum bătălia este pentru recuperarea celui de-al treilea miner", a spus Petcu.

Potrivit acestuia, primul miner care a fost scos din subteran fusese în mare parte îngropat sub pământ. Cel de-al doilea, "care vine pe picioarele lui", "Dumnezeu a făcut astfel încât să ajungă într-o zonă care a fost mai protejată" și nu a fost foarte mult afectat de această prăbușire, neavând leziuni foarte mari. Cel de-al treilea "probabil că este mai blocat decât ceilalți doi".

Pe de altă parte, ministrul Energiei a precizat că, după încheierea acțiunii de salvare, va aștepta rezultatele anchetelor desfășurate de Inspecția Muncii și de Procuratură, pe baza cărora ministerul va face propriile anchete.

"După încheierea acestei acțiuni, Ministerul Energiei va aștepta ancheta ITM și pe cea a Procuraturii. Vom primi și noi rapoartele. Am înțeles de la inspectorul șef al ITM de la Hunedoara că au termen de 15 zile pentru finalizarea anchetei. Așteptăm și noi ancheta dumnealor și concluziile și pe cele ale Parchetului, urmând să facem și noi propriile anchete, bazate pe ancheta Procuraturii și a ITM, și să dispunem în conformitate, prin Consiliul de Administrație, măsurile care se impun", a explicat Toma Petcu.

UPDATE ORA 01.42 A fost scos la suprafață primul dintre minerii blocați în subteran la mina Lupeni

Primul dintre cei trei mineri blocați în subteran în urma unei surpări într-o galerie de la mina Lupeni a fost adus la suprafață vineri în jurul orei 1:30.

Acesta era conștient și a fost preluat de echipajul SMURD, pentru acordarea primelor îngrijiri.

La fața locului erau prezenți ministrul Energiei, Toma Petcu, reprezentanți ITM și autoritățile locale, fiind așteptată scoaterea din subteran și a celui de-al doilea miner.

UPDATE ORA 23.11 Ministrul Energiei: Echipele de salvare au ajuns la al doilea miner și comunică cu el

Echipele de intervenție din mina Lupeni au ajuns la al doilea miner blocat în subteran, care este sănătos și poate comunica cu salvatorii, a declarat, joi seara, Toma Petcu, ministrul Energiei, prezent la mina Lupeni.

"Colegii noștri au ajuns foarte aproape de cel de-al doilea miner, comunică cu el, au un dialog, asta ne spune foarte clar că este bine și este sănătos. Sperăm ca foarte curând să începem deblocarea celui de-al doilea miner și, în paralel, avem și procedura de căutare a celui de-al treilea miner. Operațiunea se va încheia în momentul în care îi vom scoate teferi pe toți cei trei mineri. Sperăm ca în termen cel mai scurt să reușim să ajungem și la al doilea miner, să începem deblocarea și procedura de urcare spre suprafață a acestuia", a spus ministrul.

Al doilea miner a vorbit despre cum se simte, unde este poziționat și se încearcă localizarea exactă pentru a se săpa în acea zonă, a mai spus ministrul.

UPDATE ORA 22.18 Ministrul Petcu: Echipele de salvare au ajuns la unul dintre cei trei mineri prinși în subteran la Lupeni

Echipele de salvatori au ajuns la unul dintre cei trei mineri prinși în subteranul minei Lupeni în urma prăbușirii tavanului galeriei, acesta fiind conștient și cooperant, urmând a fi scos în curând la suprafață, a declarat ministrul Energiei, Toma Petcu.

El a mai adăugat că după operațiunea din evacuare din subteran a minerului rănit, care are prins un picior de materialul căzut din tavanul galeriei, se va acționa pentru transportul acestuia la o unitate medicală, fiind pregătit inclusiv un elicopter cu termoviziune pe timp de noapte pentru a-l prelua de urgență în caz de necesitate.

"Au reușit să ajungă la cel care era cel mai aproape și să elibereze mare parte a corpului acestuia, care era prinsă sub dărâmături. Mai este doar pe partea stângă ceva de eliberat. Vestea bună este că este conștient, este cooperant. Comunică cu el și dau date în permanență. Din momentul în care va fi desprins total...procedura de desprindere, de scoatere de sub dărâmături este una foarte greoaie și se derulează foarte încet, pentru că nu dorim să creăm probleme suplimentare față de cele care sunt deja create de loviturile primite în momentul prăbușirii. Când va fi eliberat i se va acorda primul ajutor care este la îndemâna colegilor noștri din subteran instruiți pentru acest lucru. Am decis să îl scoatem printr-o cale de evacuare din zona de sud a puțului, fiind mult mai aproape și poate reușim să avem o evacuare mult mai rapidă. Estimăm la 40 de minute timpii de evacuare. Un rezultat medical mult mai complet și mai bun o să îl avem în momentul în care îl scoatem la suprafață. Medicii noștri specialiști de la ambulanță, cei de la București, cu care am venit împreună astăzi, sunt acolo și așteaptă să-l preia și să facă primul control medical. Ei vor decide unde va fi deplasat, dacă va fi deplasat la un spital în zonă sau la un spital într-o zonă mult mai mare, un spital cu mai multe posibilități medicale. Am vorbit cu doamna Carmen Dan (ministrul de Interne) și cu domnul Raed Arafat (șeful Departamentului pentru Situații de Urgență n.r) și este în drum spre noi și un elicopter cu termoviziune pe timp de noapte. În cazul în care se decide că trebuie să îl ducem cu elicopterul, să avem această posibilitate la îndemână", a spus Toma Petcu.

Totodată, echipele de salvatori continuă operațiunea în subteran pentru a ajunge la ceilalți doi mineri.

"Colegii noștri din subteran continuă căutările. Ne ducem spre ceilalți doi colegi. Echipele caută. De scoaterea primului miner se ocupă două persoane. Celelalte echipe, pe laterale, caută în continuare. Pe partea cealaltă avem echipa de cinci mineri care caută și ei. Obiectivul nostru este să-i scoatem pe toți trei în timp util, astfel încât să nu fie probleme", a spus Petcu, menționând că minerul la care au ajuns echipele de salvatori a spus că ceilalți doi colegi erau undeva în jurul lui în momentul prăbușirii.

Ministrul Energiei a precizat, totodată, că au fost aduși și alți salvatori, pentru ca echipele să fie schimbate la șase ore, "astfel încât toți cei care vin în dispozitiv de salvare să fie proaspeți, productivi".

Pe de altă parte, Eugen Fulop, prim procuror adjunct la Parchetul Curții de Apel Alba Iulia, a declarat că "deocamdată continuă acțiunea de salvare", și "nu putem vorbi acum despre o anchetă, un dosar".

UPDATE ORA 21.03 Petcu, la Lupeni: Echipa de intervenție este foarte aproape de a ajunge la un miner; se înaintează cu circa un metru pe oră

Zona de galerie din mină în care se intervine pentru salvarea minerilor blocați este foarte dificilă, se înaintează cu un ritm de aproximativ un metru pe oră, însă cei din echipa de salvare au comunicat că, din estimare lor, sunt aproape de a ajunge la un miner, a declarat joi seara, la Lupeni, ministrul Energiei, Toma Petcu.

"M-am deplasat de urgență aici pentru a vedea care este situația la fața locului. Vă asigur că voi sta aici până reușim salvarea tuturor celor trei mineri, până când acțiunea de salvare se încheie. Cel mai important de comunicat în acest moment este faptul că echipele de salvare aud vocile minerilor. Se aud voci acolo, nu putem să-i identificăm. Comunică prin lovituri în metale și prin strigăte mai puternice. Echipa de salvare, care a fost scoasă la ora 18:00 și înlocuită cu altă echipă, ne-a comunicat că sunt foarte aproape, din estimarea lor, de a ajunge la un miner. Noi sperăm ca toate aceste evaluări ale echipelor de salvare să se concretizeze și, ușor, ușor, să începem să scoatem oamenii din subteran, pentru că este prima noastră prioritate. Locul, intervenția, zona de galerie din mine în care se intervine este foarte dificilă. Se înaintează cu un ritm de aproximativ un metru pe oră. Pentru acest lucru am decis să intervenim prin cele două capete de surpare, deoarece avem o suprafață de 16 metri pe care trebuie să intervenim și să căutăm să salvăm oamenii. Am hotărât să intervenim cu două echipe din două direcții", a explicat ministrul Energiei.

De asemenea, acesta a precizat că echipele de intervenție vor fi schimbate la șase ore și că, în caz de nevoie, vor fi folosite și echipe de la alte mine.

"Am convenit să nu lăsăm echipele la 8 ore ci să avem schimburi la 6 ore. Primul schimb a ieșit la ora 18:00 și așteptăm să înceapă discuțiile, să ne informeze, pentru că a fost acel schimb care a fost la momentul prăbușirii, și să ne spună ce s-a întâmplat acolo și care a fost evoluția. De asemenea, colegii de la ITM (Inspectoratul Teritorial de Muncă n.r) vor face aceste discuții cu ei. Foarte important de spus în acest moment este faptul că din evaluările noastre sperăm ca foarte repede acești oameni să fie scoși la suprafață. Am convenit să suplimentăm echipele de la celelalte mine și să ne pregătim în permanență, să fim mobilizați dacă va fi nevoie să avem intervenții suplimentare. Este și un lucru bun, dacă poate fi un lucru bun în această situație, este faptul că aceste galerii sunt ventilate, există aer, și acest lucru avantajează foarte mult minerii care sunt prinși, care pot respira neavând aparate speciale de respirat. De asemenea, ajută foarte mult și echipele de intervenție, pentru că pot interveni fără să aibă asupra lor aparate de respirat care să îngreuneze această intervenție", a mai spus Petcu.

El a subliniat că și la suprafață au fost luate toate măsurile necesare pentru momentul în care minerii vor fi scoși din mină.

"Am pregătit mobilizarea generală împreună cu ISU și cu Direcția de Sănătate Publică. În momentul în care vor fi scoși la suprafață avem echipe pregătite. Avem salvare de terapie intensivă, autospecială pentru contuzii multiple. Am avut și un elicopter SMURD care era pregătit și este pregătit dacă va fi nevoie. Avem toată această pregătire la suprafață pentru a prelua răniții atunci când sunt scoși. Avem posibilitatea să comunicăm cu colegii noștri care sunt în mină, având un telefon nu mai departe de aproximativ 30 metri de locul de intervenție și în permanență comunicăm cu ei dacă au nevoie de ceva suplimentar, să-i sprijinim și să le aducem echipamente noi", a menționat ministrul Energiei.

Pe de altă parte, se poartă discuții și cu familiile celor trei mineri blocați în mină, familii care beneficiază de consiliere din partea psihologilor de la companie.
Întrebat dacă există riscuri pentru echipele de intervenție, Toma Petcu a afirmat că, momentan, nu au fost semnalate vulnerabilități.

"Am discutat cu inspectorul șef de la ITM. Un inspector din cadrul ITM este în permanență în mină și supraveghează intervenția noastră și ne comunică în permanență dacă sunt vulnerabilități și riscuri la intervenție. În acest moment nu ne-au spus că ar fi vreo vulnerabilitate în intervenție", a spus ministrul.

Potrivit acestuia, în prezent în subteran acționează 14 salvatori, în două echipe.

"Dacă locul ne-ar fi permis i-am fi pus la dispoziție pe toți pe care îi avem. Dar locul fiind foarte strâmt, din cei 14, cei care lucrează efectiv nu sunt mai mult de 2—3 muncitori, ceilalți îi asistă, degajează locul", a precizat Toma Petcu.

Joi după-amiază a avut loc o surpare într-o galerie la Mina Lupeni, din Valea Jiului, iar trei mineri au fost prinși în subteran.

UPDATE ORA 18.39 Hunedoara: Rudele minerilor surprinși de surpare, invitate la sediul Minei Lupeni; un psiholog, desemnat să le consilieze

Rudele celor trei mineri care au fost surprinși joi de surparea unui abataj de la Mina Lupeni au fost invitate la sediul exploatării miniere pentru a fi ținute la curent cu operațiunile de salvare, dar și pentru a putea fi consiliate de un psiholog, a informat Centrul Județean de Comunicare și Informare Publică (CJCIP) Hunedoara.

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Hunedoara s-a autosesizat în acest caz. O echipă condusă de inspectorul-șef s-a deplasat la sediul minei iar unul dintre inspectorii de protecția muncii, inginer minier, a coborât în subteran alături de salvatori pentru a începe verificările la fața locului.

Purtătorul de cuvânt al Complexului Energetic Hunedoara (CEH), Oana Stoicuța, a declarat că surparea a fost cauzată de condițiile geologice din subteran.

"Surparea s-a produs din cauza tectonicii extrem de dificile din regiunea respectivă. Vorbim de abatajul frontal panoul 7C. Operațiunea de salvare este în plină desfășurare. Din păcate, nu putem estima un timp (până la care se va finaliza operațiunea — n.r.). Deocamdată nu putem spune decât că se avansează și că avem speranța că vom putea să-i recuperăm pe cei trei colegi. (...) Se aud voci, dar e bine să fim precauți. Atât timp cât se aud voci, distanța nu este foarte mare, dar nu putem estima cât mai durează", a afirmat reprezentanta CEH.

Conform unui comunicat al CJCIP Hunedoara, surparea a avut loc joi în jurul orei 14,00, din cauza deranjării susținerii abatajului din subteranul minei Lupeni.

Surparea a dus la blocarea a trei oameni la peste 400 de metri sub pământ, într-un abataj cu o lățime de aproximativ 4 metri și o înălțime de 2 metri.

La momentul producerii evenimentului, în abataj se aflau 11 persoane, dintre care opt au reușit să părăsească zona periculoasă. Trei mineri, cu vârste între 39 și 43 de ani, au fost blocați de o acumulare de minereu, pe o lungime de aproximativ 20 de metri.

În cel mai scurt timp, s-au alertat salvatorii minieri ai Exploatării Miniere Lupeni și Salvamin Petroșani, două echipe alcătuite din 14 salvatori fiind implicate în operațiunile de salvare. Aceste echipe sunt singurele acreditate să pătrundă în subsol, procedurile de intervenție fiind diferite de cele de la suprafață.

Minerul care s-a autoevacuat din subteran prezenta traumatisme la nivelul torsului, acesta fiind transportat cu o ambulanță la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului din Petroșani.

Concomitent, subprefectul județului Hunedoara, Dorel Bretean, a convocat la sediul minei Grupul de Suport Tehnic în cazul situațiilor de urgență generate de accidente, avarii, explozii și incendii în industrie, inclusiv prăbușiri de teren cauzate de exploatări miniere sau alte activități tehnologice.

De asemenea, Inspectoratul pentru Situații de Urgență a dislocat la exploatarea minieră o ambulanță de terapie intensivă și o autospecială de transport victime multiple.

În plus, un elicopter SMURD a aterizat la spitalul din Petroșani, fiind pregătit să preia răniții care necesită transportul de urgență spre clinici de specialitate.

CJCIP Hunedoara precizează că este vorba despre o operațiune în desfășurare, până la încheierea intervenției existând posibilitatea să apară informații noi.

UPDATE ORA 17.58 Hunedoara: Echipa de salvatori a avansat pe galerie; se aud mai multe voci din partea opusă

Echipele de salvatori mineri au avansat circa trei metri în zona în care s-a produs surparea de cărbune din subteranul Minei Lupeni, din partea opusă auzindu-se mai multe voci, dar și un perforator cu aer comprimat, ceea ce permite avansarea unei ipoteze că minerii surprinși în abataj ar putea fi în viață.

"Echipa de salvatori a avansat cu aproximativ 3 metri în zona surpării apreciată la o lungime de circa 20 de metri. Salvatorii au auzit mai multe voci, dar și un perforator care funcționează cu aer comprimat, ce este pornit periodic", a declarat, pentru AGERPRES, președintele Sindicatului 'Muntele', Darius Câmpean.

Alături de salvatorii profesioniști la fața locului ajută și alți mineri voluntari din schimbul de după-amiază, care aduc materialele necesare intervenției.

UPDATE ORA 17.36 Tudose, despre minerii blocați în Mina Lupeni: Se aud semne de viață; facem eforturi pentru a-i recupera

UPDATE ORA 17.26 PÎCCJ: Dosar penal în cazul accidentului produs într-una din galeriile Exploatării Miniere Lupeni

UPDATE ORA 17.11 Hunedoara: Unul dintre minerii care au scăpat din subteranul Minei Lupeni a fost dus la spital

Unul dintre minerii care au reușit să scape de surparea din subteranul Minei Lupeni a fost transportat cu o ambulanță, joi după-amiază, la Spitalul de Urgență Petroșani pentru că a acuzat un traumatism toracic.

"Bărbatul a acuzat un traumatism toracic și a fost transportat la spitalul din Petroșani", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Anemona Doda.

Între timp, informațiile despre incidentul din subteranul Minei Lupeni arată că în abatajul care s-a surpat lucrau 11 mineri, și nu 14, cum s-a anunțat inițial. Dintre cei 11 mineri, opt au reușit să fugă din zona surpării iar trei au rămas blocați acolo.

Echipele de salvatori au coborât în subteranul Minei Lupeni, din Valea Jiului, la gura minei fiind deplasate de către ISU Hunedoara o autospecială de terapie intensivă și una pentru transport victime multiple.

Potrivit liderului sindical Darius Câmpean, acțiunile de salvare pot dura câteva ore, în funcție de ceea ce vor găsi echipele de salvatori în subteran.

Primele informații arată că surparea s-ar fi produs pe o galerie din subteran și ar avea o lungime de circa 10 metri. Surparea s-a produs într-un abataj cu banc subminat.

"Surparea a avut loc în Panoul 7C, sectorul 2. Au fost prinși trei mineri care lucrau la mutarea unui abataj. Echipele de salvatori mineri desfășoară activitățile necesare pentru salvarea victimelor", a declarat președintele Sindicatului 'Muntele', Darius Câmpean.

Mina Lupeni face parte din Complexul Energetic Hunedoara și a fost inclusă anul trecut pe lista exploatărilor miniere ce vor fi închise, fiind considerată neviabilă, alături de mina Lonea.

În luna mai a acestui an, secretarul de stat din Ministerul Energiei Doru Vișan a declarat, pentru AGERPRES, că extracția de cărbune în minele Lupeni și Lonea va continua până în 2018, urmând ca lucrările efective de închidere să se finalizeze până în 2027, acestea fiind termenele maxime impuse de Comisia Europeană pentru astfel de activități.

ORA 16.25 Hunedoara: Echipele de salvatori au coborât în subteranul Minei Lupeni

Echipele de salvatori au coborât în subteranul Minei Lupeni, din Valea Jiului, acolo unde joi după-amiază trei mineri au fost surprinși de o surpare care s-a produs într-un abataj cu banc subminat.

"Echipele de salvatori au coborât în subteran. Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara a deplasat la fața locului o autospecială de terapie intensivă și una pentru transport victime multiple", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Anemona Doda.

Potrivit liderului sindical Darius Câmpean de la Sindicatul "Muntele", acțiunile de salvare pot dura câteva ore, în funcție de ceea ce vor găsi echipele de salvatori în subteran.

Conform primelor informații, surparea s-ar fi produs pe o galerie din subteran și ar avea o lungime de circa 10 metri.

"Surparea a avut loc în Panoul 7C, sectorul 2. Au fost prinși trei mineri care lucrau la mutarea unui abataj. Echipele de salvatori mineri desfășoară activitățile necesare pentru salvarea victimelor", a declarat Darius Câmpean.

În zona din subteranul Minei Lupeni, unde s-a produs surparea, se aflau 14 mineri. Dintre aceștia, 11 au reușit să iasă la suprafață, iar trei au rămas în subteran după ce abatajul s-a surpat, iar cărbunele căzut din tavan a blocat căile de acces.

Surparea s-a produs într-un abataj cu banc subminat.

Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara anchetează incidentul de la Mina Lupeni, însă nu se știe, deocamdată, care au fost cauzele care au dus la producerea surpării.

"Abatajul acela are o intrare și o ieșire. Nu se știe ce a cedat acolo. Probabil sunt stâlpii de susținere", a apreciat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al ITM Hunedoara, Sorin Gabriel Istrate.

Pentru moment, evenimentul este încadrat la categoria incidentelor periculoase.

ORA 16.29 Ministerul Energiei: Salvatorii de la Lupeni au auzit voci în subteran; suntem optimiști că minerii prinși înăuntru sunt în viață

Echipele de mineri salvatori care au coborât în subteran în mina Lupeni au auzit voci, ceea ce înseamnă că există șansa ca cei trei prinși înăuntru să fie în viață, au declarat, pentru AGERPRES, reprezentanții Ministerului Energiei.

"Din informațiile primite de la echipele de mineri salvatori, se pare că se aud voci, ceea ce ne face optimiști că minerii care sunt prinși înăuntru sunt în viață", au spus reprezentanții ministerului.

Potrivit acestora, ministrul de resort, Toma Petcu, va decola cu un elicopter în cel mai scurt timp, urmând să ajungă la locul accidentului în aproximativ o oră.

Joi după-amiază a avut loc o surpare într-o galerie la mina Lupeni, din Valea Jiului, trei mineri fiind dați dispăruți în subteran.

În Valea Jiului mai există în prezent patru mine deschise, respectiv Lupeni, Lonea, Livezeni și Vulcan, care fac parte din Complexul Energetic Hunedoara, alături de termocentralele Mintia și Paroșeni.

Mina Lupeni a fost inclusă anul trecut pe lista exploatărilor miniere ce vor fi închise, fiind considerată neviabilă, alături de mina Lonea.

În luna mai a acestui an, secretarul de stat din Ministerul Energiei Doru Vișan a declarat, pentru AGERPRES, că extracția de cărbune în minele Lupeni și Lonea va continua până în 2018, urmând ca lucrările efective de închidere să se finalizeze până în 2027, acestea fiind termenele maxime impuse de Comisia Europeană pentru aceste tipuri de activități.

ORA 16.03 Ministrul Energiei va pleca la Lupeni cât de repede posibil (reprezentanți minister)

ORA 16.01 Arafat: Două elicoptere SMURD vor ajunge la Hunedoara

Două elicoptere SMURD și mai multe mașini aparținând Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare și Serviciului de Ambulanță vor ajunge la Mina Lupeni, unde trei mineri sunt dați dispăruți în subteran, a declarat joi pentru AGERPRES secretarul de stat în MAI, Raed Arafat.

Potrivit acestuia, cele două elicoptere — unul din Arad și unul din București — vor ajunge în aproximativ două ore la Hunedoara.

Mașinile deplasate ale SMURD-ului și Serviciului de Ambulanță sunt de multiple victime și prim ajutor.

"În subteran intervin salvatori minieri. Am mobilizat forțe de intervenție", a arătat Arafat.

Trei mineri sunt dați dispăruți în subteran în urma unei surpări într-o galerie la Mina Lupeni, din Valea Jiului, la fața locului fiind deplasate mai multe echipaje de salvatori.

Prefectul județului Hunedoara, Fabius Kiszely, a declarat, pentru AGERPRES, că la nivel județean a fost activată Grupa operativă de suport tehnic și că salvatorii intervin la fața locului.

În zona din subteranul Minei Lupeni, unde s-a produs surparea, se aflau 14 mineri. Dintre aceștia, 11 au reușit să iasă la suprafață, iar trei au rămas în subteran după ce abatajul s-a surpat, iar cărbunele căzut din tavan a blocat căile de acces.

ORA 15.14 Hunedoara: Trei mineri sunt dați dispăruți în urma unei surpări de galerie la Mina Lupeni

Trei mineri sunt dați dispăruți în urma unei surpări care a avut loc joi după-amiază la Mina Lupeni, din Valea Jiului, la fața locului fiind deplasate mai multe echipaje de salvatori.

Prefectul județului Hunedoara, Fabius Kiszely, a declarat, pentru AGERPRES, că la nivel județean a fost activată Grupa operativă de suport tehnic și că salvatorii mineri intervin la fața locului.

"La Mina Lupeni s-a produs o surpare în subteran. Din primele informații trei oameni nu răspund", a precizat prefectul județului Hunedoara.

Potrivit primelor informații, surparea s-ar fi produs pe o galerie din subteran și ar avea o lungime de circa 10 metri.

"Surparea a avut loc în Panoul 7C, sectorul 2. Au fost prinși trei mineri care lucrau la mutarea unui abataj. Echipele de salvatori mineri desfășoară activitățile necesare pentru salvarea victimelor" , a declarat președintele Sindicatului 'Muntele', Darius Câmpean.

În zona din subteranul Minei Lupeni, unde s-a produs surparea, se aflau 14 mineri. Dintre aceștia, 11 au reușit să iasă la suprafață, iar trei au rămas în subteran după ce abatajul s-a surpat, iar cărbunele căzut din tavan a blocat căile de acces.

Surparea s-a produs într-un abataj cu banc subminat.

Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara anchetează incidentul de la Mina Lupeni, însă nu se știe, deocamdată, care au fost cauzele care au dus la producerea surpării.

"Abatajul acela are o intrare și o ieșire. Nu se știe ce a cedat acolo. Probabil sunt stâlpii de susținere", a explicat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al ITM Hunedoara, Sorin Gabriel Istrate.

Pentru moment, evenimentul este încadrat la categoria incidentelor periculoase.

Mina Lupeni era prevăzută să fie închisă la sfârșitul acestui an.

AGERPRES / (AS — autori: Sorin Blada, Roberto Stan, Florentina Cernat, editori: Marius Frățilă, Diana Dumitru, Georgiana Tănăsescu, Nicoleta Gherasi, Antonia Niță, imagine: Irina Poenaru, redactor video: Marilena Stănescu, grafician:
Andrei Șerban, editori online: Anda Badea, Adrian Dădârlat)


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Nu le zice rău Ciucă...

4 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

5 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”