VIDEO UPDATE Tenis: Simona Halep a împărțit autografe fanilor într-un mall din Capitală

Jucătoarea de tenis Simona Halep a împărțit autografe fanilor într-un mall din Capitală, miercuri, în cadrul campaniei "Grijă pentru Copii" desfășurată în sprijinul copiilor născuți prematur.

Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO

Însoțită de mama sa și de managerul Virgina Ruzici, Simona Halep a semnat pe sute de mingi de tenis și postere, iar la rugămintea fanilor s-a fotografiat cu aceștia.

Unul dintre fani a rugat-o pe jucătoare să câștige două puncte pentru România în meciul de Fed Cup cu Germania, programat săptămâna viitoare în cadrul barajului de menținere în Grupa Mondială. "Poate câștig trei puncte, dacă o să joc și la dublu', a răspuns zâmbind Simona Halep.

'Sunt bucuroasă să fiu aici alături de atâția oameni pentru a-i ajuta pe acești copii născuți prematur. Sunt foarte fericită să fac parte din această campanie și sper ca toți susținătorii mei să doneze timp pentru acești copii care au mare nevoie de ajutor', a mai spus Halep în cadrul evenimentului.

Desfășurată de Dorna în parteneriat cu organizația Salvați Copiii România, campania are ca obiect dotarea cu echipamente medicale de specialitate a maternităților, pentru a oferi o șansă la viață copiilor născuți prematur.

AGERPRES (autor: Marius Țone, editor: Adrian Drăguț, editor online: Andreea Lăzăroiu)


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR