VIDEO Valeriu Gheorghiţă: 30% dintre medicii de familie au optat pentru a participa la campania de vaccinare în cabinetele proprii

VIDEO Valeriu Gheorghiţă: 30% dintre medicii de familie au optat pentru a participa la campania de vaccinare în cabinetele proprii

Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, a declarat marţi că 3.082 de medici de familie au optat pentru a participa la campania de imunizare în cabinetele proprii, reprezentând 30% din totalul de 10.940 de medici care se află în relaţie contractuală cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

El precizat că se are în vedere demararea la nivel naţional a acestui proces din data de 4 mai, urmând ca în cabinetele medicilor de familie să fi administrate vaccinuri de la AstraZeneca şi de la Johnson&Johnson.

"Avem situaţia centralizată la nivel naţional, sunt 3.082 de medici de familie care au optat pentru a participa la campania de vaccinare în cabinetele proprii, din totalul celor 10.940 de medici care se află în relaţie contractuală cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, ceea ce înseamnă un procent de circa 30%. Este mai puţin decât ne aşteptam şi cât estimam din datele disponibile REVISAL", a afirmat Valeriu Gheorghiţă, marţi, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.


El a precizat că a fost elaborată şi instrucţiunea în baza căreia se va desfăşura procesul de vaccinare prin cabinetele medicilor de familie.

"Aş vrea doar să menţionez că, începând de mâine, proiectul pilot de la Timiş cu cei 50 de medici de familie deja demarează. A fost efectuat trainingul medicilor de familie privitor la modalitatea de derulare a acestei etape de vaccinare, sunt transmise procedurile şi instrucţiunile specifice, au fost operaţionalizate în registrul electronic naţional al vaccinărilor ID-urile corespunzătoare pentru introducerea persoanelor vaccinate, materialele sanitare şi dozele de vaccin sunt deja alocate şi urmează a fi distribuite în cursul zilei de astăzi pentru a începe vaccinarea chiar din data de 7 aprilie, adică de mâine", a completat şeful CNCAV.

El a explicat ce prevede instrucţiunea privind vaccinarea prin medicii de familie.

"În primul rând, în cabinetele medicilor de familie vor fi alocate vaccinuri (...) care pot să fie depozitate între 2 şi 8 grade şi, de asemenea, să fie distribuite pe aceleaşi condiţii de temperatură, ceea ce înseamnă că avem la acest moment două opţiuni: vaccinul de la AstraZeneca şi vaccinul de la Johnson & Johnson, în funcţie de numărul de doze pe care urmează să le recepţionăm. Vaccinurile şi materialele sanitare, inclusiv trusele de adrenalină preumplute, seringile preumplute de adrenalină, EpiPen-uri vor fi alocate către fiecare cabinet de medicină de familie", a precizat Gheorghiţă.

El a reiterat că, de asemenea, programările persoanelor la vaccinare nu se vor face prin platforma de programare, ci se realizează pe listele deschise la medicii de familie.

"Ca atare, medicii de familie fac catagrafia pacienţilor din lista de pacienţi şi alocă un număr de circa 10 persoane la vaccinare pe zi, ţinând cont că vaccinul de la AstraZeneca este distribuit în flacon multidoză a câte 10 doze şi vaccinul de la Johnson & Johnson este distribuit în flacoane a câte 5 doze, aşa încât trebuie să avem între 5, 10 sau mai multe persoane, în funcţie de numărul celor care doresc să se vaccineze", a spus Gheorghiţă.

El a menţionat că vaccinările în cabinetele medicilor de familie se vor desfăşura în afara programului de lucru obişnuit.

"Fiecare medic de familie îşi va stabili propriul program de vaccinare, în funcţie de orele contractate cu Casa Naţională de Asigurări, aşa încât să existe un program destinat strict pentru vaccinarea persoanelor doritoare împotriva COVID-19. De asemenea, se va asigura un circuit conform celui deja existent, pentru că îl ştim, în cabinetele medicilor de familie se derulează activităţi de vaccinare în cadrul Programului Naţional de Imunizare", a afirmat Gheorghiţă.

Data stabilită pentru demararea acestui demers la nivel naţional este 4 mai.

"Până la acel moment vom asigura trainingul tuturor medicilor de familie care sunt incluşi în acest proiect. Vom stabili toată infrastructura legată de distribuţia dozelor de vaccin, de distribuţia materialelor sanitare, aşa încât să putem demara în condiţii cât se poate de bune", a mai afirmat şeful CNCAV. AGERPRES/ (A,AS - autor: Daniel Florea, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 De citit...

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”