Videoconferință de o oră între comandanții operațiunilor navele din SUA și China

Comandantul american al operațiunilor navale și omologul său chinez vor avea joi o videoconferință de o oră, în contextul în care Beijingul este foarte iritat de faptul că un distrugător american s-a apropiat la 12 mile marine de insulele artificiale construite de China în Marea Chinei de Sud, a declarat un oficial american citat de Reuters.

Discuția are loc în urma dorinței exprimate atât de amiralul american John Richardson, cât și de amiralul Wu Shengli de a discuta recentele operațiuni din Marea Chinei de Sud și legăturile navale dintre cele două țări, a precizat oficialul citat.

Aceasta va fi cea de a treia videoconferință între șeful operațiunilor navale americane și omologul său chinez.

Apropierea crucișătorului USS Lassen, marți, de insulele artificiale construite de China în arhipelagul Spratly, a reprezentat cea mai semnificativă provocare a SUA la pretențiile Chinei de a i se respecta suveranitatea asupra unei zone de 12 mile marine în jurul insulelor.

Ziarul chinez de limbă engleză China Daily a scris la rândul său că amiralul Harry Harris, comandantul forțelor americane în Pacific, urmează să se deplaseze la Beijing săptămâna viitoare. Harris a fost una dintre vocile cele mai critice față de proiectul Chinei din arhipelagul Spratly. În cursul acestui an el a afirmat că China folosește buldozere pentru a crea "un mare zid de nisip" în Marea Chinei de Sud. AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker