Viena ține România în șah pe tema Schengen. Ministrul austriac de Interne: Nu pot să dau o dată

Viena ține România în șah pe tema Schengen. Ministrul austriac de Interne: Nu pot să dau o dată

Gerhard Karner a declarat miercuri, la București, că nu poate spune când va susține intrarea României în Schengen, iar până atunci sunt multe teme care trebuie discutate, de la migrație la combaterea traficului de persoane.

Gerhard Karner, ministrul de Interne al Austriei FOTO Profimedia

Întrebat dacă va susține intrarea României în Schengen, după opoziția din decembrie, Karner a precizat.

Repet mesajul, de ce nu am putut să votez pentru România la Consiliul JAI: pentru că avem un sistem care nu funcționează. Există controale și la granița Germaniei cu Austria, Franța face la fel cu Germania. Asta e dovada că sistemul nu funcționează, iar interesul nostru e să înceapă să funcționeze, cu frontere externe funcționale. Suntem parteneri aproapiați care lucrează împreună, am reușit primii pași, dar mai avem mult de lucru. Sunt multe controale interne care nu ar trebui să existe. Nu pot să vă ofer azi o dată. În primul rând, vreau să obținem rezultate”.

De asemenea, chestionat dacă tema ajunge pe agenda unui Consiliu JAI, minsitrul austriac a mai punctat: „Nu pot să vă vorbesc despre o dată, e sarcina Consiliului să stabilească agenda. Lucrăm pentru un sistem mai bun”.

Fiind dat exemplul Germaniei, unde merg mai mulți migranți, dar nu se opune primirii României, Karner a precizat: „Cifrele arată că am avut peste 110.000 de solicitanți de azi anul trecut, cel mai mare număr raportat la populație, deși nu avem granițe externe. Arată că sistemul nu funcționează. Iar Austria are controale la frontieră cu Germania. Nu lucrăm împotriva României, ci împreună cu România ca să reparăm sistemul”.

Azi voi discuta cu domnul ministru Bode”, a continuat Karner, fiind întrebat dacă va fi rezolvată problema în următorii doi ani. Apoi, a conchis: „Nu pot să mă repet. Azi nu pot da nicio dată”.

Bode: Dezgheață relațiile

La rândul său, Lucian Bode a vorbit de dezghețarea relațiilor. „O continuare firească a activității desfășurate de structurile MAI din România și Austria, structuri care s-au întâlnit la nivel tehnic. Aș vrea să spun că văzând abordarea dumneavoastră aș confirma: dezgheață relațiile bilaterale dintre România și Austria la nivel de ministere de interne, relații care s-au răcit anul trecut

Agenda de azi, pe lângă cooperarea bilaterală, cuprinde subiectul deblocării procesului de aderare a României la Spațiul Schengen”, a completat Bode, care a subliniat că speră ca și Austria să contribuie „la atingerea acestui obiectiiv de țară al României”.

Semnalul de dinainte de vizită

După ce în 2022 s-a opus aderării României la Schengen, ministrul austriac de Interne Gerhard Karner a prezentat, marţi, la Viena, o situaţie care arată că anul trecut în Austria ar fi fost reținuți cu 61% mai mulţi traficanţi de persoane decât în 2021, o parte fiind români.

De altfel, nu sunt așteptări foarte mari de la această vizită în România, fiind preconizat faptul că Gerhard Karner nu va întinde mâna României pentru Schengen. „Avem așteptări moderate de la întâlnirea miniștrilor de Interne român și austriac. Nu se va discuta o dată pentru 2023, dar se vor semna acorduri importante pe securitate transfrontalieră”, susțin surse guvernamentale, despre întâlnirea Bode - Karner de miercuri.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

3 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

4 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…